Micul muzeu al gulagului comunist

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Camelia ONCIU, 27.08.2011

• La sediul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic, există o preţioasă expoziţie cu mărturii salvate din închisorile comuniste de către braşoveni foşti condamnaţi politic ai regimului comunist
• În 2011, România nu are încă un muzeu al rezistenţei anticomuniste

În unele ţări din fostul bloc Est-European, amintirile comunismului sînt expuse în muzee impunătoare şi sînt valorificate prin „suveniruri“ care aduc mii de turişti. De pildă, Muzeul Terorii din Ungaria şi-a cîştigat un renume greu de egalat prin afluxul de vizitatori curioşi să afle care au fost ororile regimului roşu. La noi, ţara în care comunismul a durat cel mai mult, a fost cel mai atroce regim şi a fost condus de cel mai crud dictator, un muzeu al rezistenţei anticomuniste nu există. Doar un Memorial al Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, la Sighet, realizat şi administrat de Fundaţia Academia Civică. Avem specialişti, avem simboluri, dovezi, şi avem încă martori în viaţă, oameni care au suferit în temniţele comuniste. Cu ajutorul lor, am putea avea cel mai autentic şi mai reprezentativ muzeu al terorii roşii din lume. Prima încercare de a păstra istoria terorii în România s-a născut la Braşov, prin iniţiativa şi grija foştilor deţinuţi politic. Într-o cameră, supravieţuitorii gulagului comunist şi-au expus obiectele salvate din închisori. Dar nimeni nu vrea să preia aceste comori pentru a le oferi un spaţiu adecvat. Poate că autorităţile postdecembriste vor să uite, dar istoria ne obligă să ne amintim.

Un muzeu unic în România

Pentru o incursiune în trecut, în istoria celor mai cumpliţi ani ai României, nu trebuie decît să intraţi la sediul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din Piaţa Sfatului. Vă va întîmpina preşedintele Octav Bjoza, un braşovean a cărui luptă împotriva comunismului şi a nedreptăţii a început acum aproape 60 de ani şi nu s-a încheiat nici astăzi. Puteţi avea şansa să nimeriţi în mijlocul unei expuneri, printre zecile de curioşi care stau cuminţi în bănci şi ascultă întîmplările povestite de foştii condamnaţi. Sînt poveşti cumplite ale unor oameni care şi-au pierdut tinereţea în temniţele comuniste. Peste 4.300 de oameni, tineri sau mai plini de ani, au ascultat pînă acum istoria vie povestită de Bjoza. Profesori, elevi, studenţi, români, basarabeni. Unii nu reuşesc să-şi stăpînească lacrimile. Dar cu toţii pleacă din această încăpere cu dezamăgirea că astfel de lucruri şi astfel de oameni care au avut curaj şi demnitate în vremuri de cumplită teroare nu primesc acum atenţia şi respectul meritate. Micul muzeul are nevoie de un muzeu. De o gazdă, sub finanţarea statului, care să ofere un spaţiu acestei preţioase expoziţii unice în România. Aprobări există, discuţiile sînt interminabile, dar niciuna nu s-a concretizat, muzeul luptei anticomuniste e tot o cămăruţă în sediul asociaţiei. Dacă încă n-aţi apucat să îl vizitaţi, trebuie s-o faceţi. Acolo e viaţa părinţilor şi bunicilor noştri prigoniţi, bătuţi, schingiuiţi, puşi la muncă silnică şi omorîţi pentru că s-au opus cu curaj unei ideologii aberante.

Testamentul lui Ogoranu

Putem vedea fotografii cu clădirile din Braşov în care deţinuţii politic erau anchetaţi. Trecem zilnic pe lîngă ele, dar nu ştim că aici au fost batjocorite şi suprimate vieţile a mii de români. Clădirea din strada Nicolae Iorga nr. 24, Hotelul Corona, imobilul de pe strada Mihai Eminescu nr. 36, cel din strada Castelului nr. 50, Vila Popovici, Cetăţuia, Cetatea Făgăraş, sînt locuri în care se instalaseră torţionarii. Penitenciarul era pe strada Nicolae Bălcescu nr. 45, tribunalul militar, pe strada Nicolae Iorga nr. 22, iar sediul fostei poliţii era în Piaţa Enescu. Fotografiile acestor clădiri istorice sînt însoţite de explicaţii. Mai puteţi vedea cîteva obiecte pe care deţinuţii au reuşit să le scoată din lagăre şi puşcării şi pe care le-au păstrat ca pe icoane, ascunzîndu-le zeci de ani de ochii indiscreţi ai turnătorilor. Astăzi, le-au scos la lumină şi le putem vedea cu toţii. Există o cruce minusculă (foto jos), sculptată din mînerul unei periuţe de dinţi de către Octavian Cârje, în anii 1948-1949, pe cînd ispăşea în Braşov pedeapsa de 8 ani de temniţă grea. A făcut, pînă la urmă, 14 ani. Există şi o pilă de tăiat fiole (foto 4), sustrasă de la medicul puşcăriei şi transformată în obiect de bărbierit sau chiar armă. Testamentul original al lui Ioan Gavrilă Ogoranu (foto 1), şeful rezistenţei din Munţii Făgăraş, a fost scris pe un carnet, cu creionul, în bordeiul lui din munţi. Putem vedea şi aparatul de radio cu galenă (foto 2), folosit de grupul pe care-l conducea.

Dicţionare scrise din memorie

Colecţia de amintiri a lui Bjoza cuprinde un fragment de curea de ceas din piele de şarpe, două petece de cîrpă, nişte lăcrămioare uscate şi o pungă de plastic. Fiecare lucruşor are povestea lui. Deţinuţii nu purtau curea din piele de şarpe, dar cu carnea acestor reptile se hrăneau la Periprava, şerpii fiind din belşug prin stufărişurile unde munceau cu forţa. Din pielea şerpilor, deţinuţii le făceau curele gardienilor. Lăcrămioarele le-a cules de pe cîmpul din apropierea lagărului, de ziua iubitei lui. Punga a fost ascunzătoare pentru două dicţionare de cîte 5.000 de cuvinte, român-francez şi român-spaniol. Cum au fost scrise? Din memorie. Cu o mină de creion sustrasă din mapa medicului. La eliberare, le-a lăsat deţinuţilor. Un dicţionar român-italian a scris şi Niculiţă Trîmbiţaş, folosind cerneală preparată din rădăcini de plante şi coji de nucă şi hîrtie furată din birouri. Octav Bjoza a fost condamnat la 45 de ani de muncă silnică. În 1962, la miezul nopţii, cînd i s-a dat drumul, a fost percheziţionat şi i s-au reţinut toate lucrurile. Pînă şi cureaua i-a fost sfîşiată. Iar cămaşa în care fusese arestat, şi care în patru ani ajunsese să aibă 66 de petece, i-a fost smulsă de pe el. Braşoveanul a prins-o cu putere, iar în mînă i-au rămas două bucăţi de material, pe care le putem vedea şi noi. A mai rămas şi cu un săpun Carmen, primit de acasă. „Prin rotaţie, cinci deţinuţi din 40 aveau voie să primească pachete de maximum 5 kilograme“, explică Bjoza.

Mucegai pe hainele luptătorilor în munţi

Aparatul cu care s-au făcut fotografii în perioada deportărilor e şi el expus în acest minimuzeu (foto), alături de imagini cu braşoveni trimişi la tăiat de stuf, „o oroare care a distrus ecosistemul, multe păsări rare dispărînd atunci“. Un castron (foto 8), o lingură şi o cană de aluminiu, candele sculptate de deţinuţi, zaruri de lemn, maşina de scris la care s-au făcut manifeste (foto 10), pungi cu pămînt aduse de pe mormintele celor ştiuţi şi neştiuţi, ucişi în închisorile de la Cetăţuie, Codlea, Miercurea Ciuc. Există şi plăcuţa crucii de lemn a lui Ogoranu. Hainele cu care erau îmbrăcaţi deţinuţii n-au fost încă distruse complet de trecerea timpului. Putem vedea ciorapi, mănuşi, ghete (foto 3, 9) ale studentului Dan Lucian Picu, ciorapii, bocancii şi brîul luptătorului anticomunist Dumitru Moldovan, flori de mină extrase din ocnele de plumb în care au trudit din greu condamnaţii. „Care nu-şi făceau norma erau bătuţi. Noi, cei tineri, le făceam o parte din muncă“, explică Bjoza metoda prin care se ajutau condamnaţii între ei. De la Vasile Moldovan, care a murit în lagăr, într-o noapte de Înviere, au rămas izmenele ţărăneşti (foto 6), haina de iarnă îmblănită cu care făcea faţă gerului din munţi. „Cojocelul lui Ghiţă Haşu (foto 7), săracul, îl mănîncă mucegaiul. Cine să ne ajute să le restaurăm, să le conservăm?“, se întreabă Octavian Bjoza.

Două paturi pentru şapte oameni

Aproape că poate fi reconstituită o celulă de detenţie de la Aiud, cu uşa de fier şi paturile suprapuse aflate în expoziţia de la Braşov. „În spatele acestei uşi au murit doi generali şi doi miniştri“, precizează Bjoza. Prin vizetă, primeau mîncarea. Prin vizor, erau urmăriţi şi „număraţi“. „Gărzile purtau pîslari peste cizme, ca să nu le auzim paşii. Dacă se uitau prin vizor şi erai în unghiul mort, erai crunt pedepsit“. Mai vedem şi o tinetă. Fiecare celulă avea două astfel de recipiente de lemn, una pentru apa de băut şi una pe post de latrină. Pe cea cu apă, gărzile o răsturnau, în bătaie de joc. Cele două paturi cu saltele de paie nu erau pentru două persoane, ci pentru şapte, în vara lui 1959, cînd a fost „cea mai mare densitate şi mortalitate la Gherla“. Uşa celulei 45, secţia 2, de la penitenciarul Aiud (foto 7) e în cea mai bună formă, însă zeghele şi mai ales costumele luptătorilor din munţi au ajuns nişte zdrenţe. „Dar pentru noi, sînt lucruri sfinte“, mărturiseşte Bjoza care de 22 de ani se zbate să vadă înfiinţat un muzeu al luptei anticomuniste la Braşov. Pentru cei foarte tineri, istoria poate fi înţeleasă doar dacă petrec ceva timp în biblioteci şi arhive. Sau din documentarele de pe Discovery. Dar întîmplările tragice ale comunismului pot fi înţelese mai bine de la cei care sînt lîngă noi, martorii grozăviilor petrecute cu adevărat, nu doar în cărţile de istorie. Ei sînt cei mai buni profesori de istorie, iar lucrurile salvate din temniţe, cele mai autentice documente.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: