După ce a colorat sloganuri comuniste în Brașov, Claudia Cotrutza French s-a dus peste Ocean ca să-l picteze pe Ceaușescu
Pe vremea lui Ceaușescu, a pictat pancarte cu sloganuri comuniste și tablouri omagiale, iar astăzi are o galerie de artă în buricul Los Angeles-ului. Pictează tot tablouri cu Ceaușescu, lîngă care așază și amintirile ei despre ororile comunismului. Vrea să arate americanilor cum au trăit românii înainte de 1989. Artistul plastic Claudia Cotrutza French a ajuns în USA ca refugiat politic. A plecat din Corona și, după 10.440 km, a ajuns tot în Corona, dar de California.
Ochii Securității
Picturile ei povestesc americanilor despre România comunistă, episod pe care l-a trăit și ea, în cei 28 de ani petrecuți în Brașov. Vizitatorii galeriei îi cer explicații, pentru că nu cunosc simbolurile din tablourile Cotrutzei. Se îngrozesc de ceea ce aud despre viața românilor de dinainte de 1989. Artista le spune ce înseamnă secera și ciocanul, vechea stemă a României, PCR, Ceaușescu. În lucrările ei din colecția Amintiri din tinerețea mea în România comunistă, brașoveanca a pictat cu predilecție ochi. Ochii ne urmăreau peste tot, nu existau prieteni adevărați, doar falși prieteni care te raportau. Erau peste tot, în biserici, școli, în birouri. Ochiul e simbolul Securității, spune ea. Vedem în tablourile ei și un carnet de membru de partid din 1966. Portretul lui Ceaușescu la vîrsta de 50 de ani, îl înfățișează cu mustăcioară de Hitler și cu Marx, Lenin și Engels plutindu-i în cap. Aceștia au fost părinții comunismului. Ceaușescu le-a preluat ideile nerealiste și le-a pus în practică. Era narcisist, se plăcea imens, explică ea într-un interviu pentru L.A. Times. Artista folosește imaginea și cuvintele dictatorului Nicolae Ceaușescu pentru a descrie realitatea sumbră a acelor ani, scrie cotidianul american.
Discursul pictat al dictatorului
A pictat și o adunare populară, cu pancarte și tablouri, în mijlocul cărora tronează Ceaușescu, ținînd în mînă listele Securității. O altă lucrare care stîrnește interesul americanilor este Brainwashing (Spălare de creier), în care vedem un robinet din care curg cuvinte deasupra unui cap tăiat, ca simbol al vulnerabilității creierului la retorica lipsită de sens. De fapt, șuvoiul de cuvinte în limba română reprezintă fraze din ultimul discurs al lui Ceaușescu, în care condamna evenimentele de la Timișoara, în decembrie 1989. Chipul de femeie pictat în culorile drapelului românesc s-a născut din amintirile de la venirea pe lume a celui de-al doilea copil. Am dat mită asistentelor ca să aibă grijă de mine. Ne interziseseră să țipăm, dar trebuia să țip de durere. Așa că am început să-mi mușc mîna ca să îndur un alt tip de durere, să pot să rezist. Soțul meu m-a vizitat la maternitatea din Brașov, i-am aruncat pe geam o sfoară și el mi-a legat mîncare de ea. Trebuia să mă hrănesc, tocmai născusem un copil, iar mîncarea din spital era oribilă. Soțului meu i s-a dat voie să vadă copilul printr-o vizetă, ca la ghișeu, și asta abia în a cincea zi. Acestea sînt mărturisirile cu care Cotrutza îi lămurește pe privitorii nedumeriți. Le arată astfel o lume cărora americanilor le vine greu să creadă că a existat cu adevărat.
Lozinci de propagandă
Cotrutza s-a născut pe 6 aprilie 1956, în Brașov. Părinții ei au observat că e foarte talentată la desen, așa că, la vîrsta de șapte ani, au lăsat-o sub îndrumarea profesoarei Berliba, care a învățat-o desenul în creion, apoi acuarela. A intrat la Liceul de Artă, unde a studiat pictură, tapiserie, desen, sculptură, și a participat la mai multe expoziții. A învățat și tehnici de restaurare a icoanelor. Tot în Brașov a descoperit că are voce și a cîntat jazz cu o trupă. În această perioadă, a trebuit să picteze lozinci și compoziții cu mesaj comunist. Toată lumea lucra pentru regim. Eram obligați să arătăm ce bun e comunismul și ce rău e capitalismul. Trebuia să ai mare grijă ce pictezi, pentru că erai mereu urmărit. Eram ținuți departe de arta occidentală, mărturisea ea într-un interviu. Își amintește cum, cu ocazia unei vizite oficiale, i s-a cerut să prindă frunze de carton pe ramurile copacilor golași, ca natura să pară perfectă în fața cuplului dictatorial. A fost nevoită, ca și alți artiști români, să picteze muncitori și țărani cu fețe fericite, macarale pe șantierele patriei și lozinci de propagandă cu litere albe pe fundal roșu. Nu puteai să-ți exprimi furia sau frustrarea. Nu-ți puteai pune pe pînză adevăratele gînduri fără să te înhațe poliția secretă. În România acelor vremuri, nu puteai avea un viitor ca artist, își amintește brașoveanca.
Din Corona, în Corona
Fiindcă era protestant, tatăl ei a făcut trei ani de pușcărie. Persecuțiile politice și lipsa unui orizont artistic pe măsura ambițiilor ei au făcut-o să emigreze în USA, împreună cu cei doi copii. Era în 1984, la trei ani după ce părinții ei reușiseră să se stabilească în California. La început, a lucrat la brutăria Loma Linda, apoi la un magazin universal, ca designer la departamentul de creație. După zece ani, a început să facă design asistat de computer. Ea este cea care a conceput schițele pentru modernizarea terminalului international Tom Bradley al aeroportului din L.A. Marea ei dragoste, pictura, a redescoperit-o în ianuarie 2010. A început să dea viață amintirilor din Epoca de Aur. S-a bazat doar pe memorie, în America a ajuns fără niciun tablou, tot ce pictase i-a fost confiscat la graniță. Așa au apărut lucrările care ilustrează regimul opresiv și care au avut mare succes, mai cu seamă că sînt însoțite de versuri și explicații. I-am învățat puțină istorie pe mulți iubitori de artă de prin părțile astea de lume.
Din august 2010, are propria ei galerie de artă. Cotrutza Gallery e pe Main Street, în centrul L.A.-ului. Numai în prima lună, expoziția a fost vizitată de 3.000 de oameni. Lucrările ei sînt acum în mai multe colecții particulare, iar cele cu temă religioasă, în biserici. Este căsătorită cu James French, muzician și profesor, și mărturisește că este fericită și împlinită în America. Într-un fel, poate spune că nici n-a plecat vreodată din Brașov. Fiindcă localitatea în care s-a stabilit se numește tot Corona.
Corona americană
Orașul Corona din statul California a fost fondat în 1886. În anii de început i s-a adjudecat titlul de capitală mondială a lămîilor, pentru economia bazată preponderent pe cultivarea citricelor. În ultimii zece ani, orașul a cunoscut o dezvoltare accelerată, cea mai cunoscută companie de astăzi fiind Fender, care produce chitare electrice și acustice. Populația este de 150.000 de locuitori, cu un venit anual de 21.000 de dolari pe cap de locuitor. Sudul orașului este cartierul de lux al personalităților.
Oh, trebuie să ieșim pe străzi din nou,
E vizita tovarășului Ceaușescu.
Am legat frunzele false în copaci?
Da, vor arăta mai bine,
străzile vor fi mai colorate,
mai plăcute pentru oficiali,
altfel vom fi pedepsiți, cine știe?
Ridicînd steagurile noastre
în aer,
cărînd portretele tovarășului Ceaușescu,
Portretele soției sale
făcută om de știință peste noapte.
Strigăm cu toată puterea
aceste lozinci
ca un cor de clovni, cuvinte,
atît de multe cuvinte
pline de minciuni,
care spun cît de norocoși sîntem că trăim într-o țară mare,
sub un astfel de lider iubitor.
Nu ești de acord?
Ești mort!
(Claudia Cotrutza French, versuri care însoțesc tablourile cu Ceaușescu)
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
