O afacere cu zumzet

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia ONCIU, 14.06.2011

• Braşoveanul Ionel Burcă, apicultor de-o viaţă, recoltează miere de la 6 milioane de albine

Familia Burcă poate spune că are o afacere dulce ca mierea, fiindcă toţi se ocupă de albine. Moştenit din tată fiu, stupăritul le este meserie şi pasiune. Roiesc zi de zi în preajma albinelor, fără să se teamă de acele lor. Harnicele gîze le răsplătesc munca dăruindu-le minunata miere naturală. Este o îndeletnicire veche de cînd lumea, dar pe care puţini se încumetă să o practice, iar şi mai puţini sînt cei care-i cunosc secretele. Albinăritul este totul pentru familia Burcă, o familie care, dacă ar fi să numărăm şi micile lucrătoare, ar avea şase milioane de membri.

Stupari din tată-n fiu

Ionel este capul familiei, cel mai vechi stupar cu numele Burcă. „M-am născut la cinci metri de stupi“, povesteşte el despre tradiţia moştenită de la tată şi bunic. Fraţii lui, verişorii, cumnaţii, cu toţii face acelaşi lucru, sînt baci de albine. „Pe vremea lui Ceauşescu nu ne dădea voie decît 4-5 stupi. Iarna, se făcea recensămîntul şi semnam contractele obligatorii. Dădeam aproape toată mierea la stat şi statul o dădea la export. Plata era un kilogram de zahăr la un kilogram de miere. Pe urmă, Ceauşescu s-a deşteptat, ne-a dat voie cu număr nelimitat de stupi. Apicultura era mai dezvoltată ca azi, erau stupine la ocoale silvice şi CAP-uri. 1.400.000 de stupi. În 1991, nu mai existau nici jumătate“, spune Ionel, cunoscător al fenomenului. El speră ca apicultura românească să-şi revină şi, într-un an, doi, să ajungem din nou la producţia de odinioară. De ajutor sînt şi fondurile europene, dar Ionel nu a cerut nimic, ferma lui s-a ridicat şi funcţionează prin forţe proprii. „Cînd m-am apucat de albine nu am visat la UE şi subvenţii“, spune el hotărît. Nici măcar de ştampilă BIO nu are nevoie. „Mierea mea e 100% ecologică, chiar dacă nu scrie pe hîrtie“, ne asigură el. Nu exportă, nu-l interesează decît comerţul direct către client. Şi nici asta în mai multe locuri, ci numai la taraba din piaţa Astra, unde soţia lui vinde borcane cu toate felurile de miere, faguri, polen, propolis şi alte minunăţii de stup, după care te lingi pe buze.

Faţă în faţă cu albinele

Albinele lui Ionel sînt la Tărlungeni şi la Crizbav, iar el stă la bloc. Însă cît e ziua de mare e la stupine, unde are o grămadă de treburi de făcut. Pe vreme frumoasă, recoltează mierea. „Nu îmbracă niciodată costumul de protecţie, zice că e de modă veche“, spune Lucian, fiul apicultorului, şi el pasionat de albinărit. Echipat ca un astronaut, Lucian ridică acoperişul stupului, scoate ramele pline cu faguri, le periază, ca să îndepărteze insectele, apoi notează în caiet numărul stupului, numărul de rame, ce tratamente a aplicat. Ramele sînt apoi descăpăcite. Cu o furculiţă cu mulţi dinţi, se rade ceara „care conţine şi substanţele pe care le depune albina pentru conservarea mierii şi care e bună la sinuzită“. După care, ramele sînt introduse în centrifugă care, odată pornită, aruncă mierea pură pe pereţii recipientului. Acesta e drumul mierii din stup pînă în borcan. Pare simplu, dar operaţiunea cere îndemînare şi multă atenţie. Pentru că, pe timp ploios, albinele sînt agitate şi se reped la stăpîn. Le mai deranjează şi zgomotul motorului. De cîte ori nu i-au înţepat! Dar Ionel nu se teme, veninul de albine face bine la reumatism, afecţiune care l-a ocolit. „Tot consumînd produse de stup, pielea îţi miroase a stup şi astfel albinele nu te mai percep ca intrus“, mărturiseşte Ionel unul dintre secretele albinăritului.

Tabără de vară

Încă din aprilie, „după ce se termină păpădia, sîntem plecaţi la floră“. Tatăl şi fiul îşi îmbarcă albinele şi pleacă în călătorie prin Oltenia. La rapiţă în Calafat, la Dobroteasa şi Vâlcea pentru salcîm, lîngă Bucureşti pentru tei. Chiar şi prin Delta Dunării. La parter, stă regina şi puietul, la etaj albinele lucrătoare. Fiecare familie are cutia ei. Recoltarea o fac la faţa locului, centrifuga e instalată în rulotă. Au păstrat la Crizbav 45 de familii. În fiecare zi, albinele zboară un kilometru pînă la pădurea de salcîm. „Salcîmul e un arbore nou pentru România, a fost adus din America acum 150 de ani, ca să fixeze terenurile. De pe un hectar de salcîmi scot 1.800 de kilograme de miere“, explică prisăcarul. Transhumanţa se încheie toamna. „La 20 octombrie, albinele trebuie să fie împachetate împotriva frigului. Le pregătim salteluţe cu paie şi polistiren. Peste iarnă, se strîng într-un ghem şi mănîncă miere de pe rame. Dacă nu ajunge, le mai punem turte cu miere cristalizată. Trebuie să ştiţi că albina nu se murdăreşte în stup decît dacă e bolnavă. Ea iese afară, la 50 de metri de stupină. În fiecare iarnă, sînt 2-3 zboruri de curăţire. Anul acesta a fost frig şi n-au ieşit deloc, multe dintre ele au murit“.

„O miere bună ţine 100 de ani“

Viaţa albinelor e fascinantă, mai ales povestită de cei doi apicultori. Trăiesc în organizaţii perfecte, îşi respectă îndatoririle trasate precis. Cea mai importantă albină este matca, urmată de „albinele folositoare“, ultimii fiind trîntorii, care împerechează matca şi care sînt uşor de recunoscut după bîzîitul puternic. „Puii stau cîteva zile în stup, să se întărească, apoi devin doici şi produc lăptişor pentru matcă. După 7-8 zile, pleacă la cules“, explică Ionel, membru în Asociaţia Crescătorilor de Albine, unde participă la şedinţe şi cursuri, fiindcă vrea să fie mereu la curent cu noutăţile în domeniu. Cît despre miere, toate sortimentele sînt bune, fiindcă „nimeni nu s-a îmbolnăvit de la miere, dacă e maturizată bine. Cea mai căutată e mierea de salcîm, pentru că are mai multă fructoză şi nu cristalizează decît după un an. E albă. Cea de fîneaţă e închisă la culoare, de floarea-soarelui e galbenă. Cel mai repede se zahariseşte mierea de rapiţă. Dar dacă umiditatea e 16%, să ştiţi că o miere bună ţine 100 de ani“. Stupăritul a adus familiei Burcă bani, sănătate şi un sens în viaţă. Şi noi avem de învăţat de la albine. Dacă am funcţiona ca un stup, probabil că ar curge numai miere în România.

6 milioane de albine

• Familia Burcă are 121 de stupi (familii). O familie are circa 50.000 de albine (5 kilograme), care pot fi „numărate“ doar prin cîntărire. În total, Ionel Burcă păstoreşte 6 milioane de albine. Un stup produce 20 de kilograme de miere de salcîm, la o singură extracţie.

7 ani la Hollywood

• Lucian Burcă, fiul lui Ionel, a stat şapte ani în SUA, dar s-a întors în Braşov „din patriotism“. Şi-a păstrat profesia de electrician, dar iubeşte şi albinăritul. În California, a montat instalaţia electrică la zeci de case ale vedetelor de la Hollywood, printre care şi la cea a regizorului Francis Ford Coppola.

Ştiaţi că?

• Albina e unica insectă domesticită de om.

•În preajma liniilor de înaltă tensiune şi a celularelor, albinele devin agresive.

• O albină poate să viziteze 24 de flori pe minut.

• Pe vînt, şansele de a fi înţepat de o albină cresc.

•Ouăle conservate în miere îşi pot păstra prospeţimea şi după patru ani.

•Există cel puţin 10.000 de specii de albine, cea mai cunoscută fiind Apis Meliffera, care trăieşte şi la noi.

•Într-un stup, temperatura este constantă (36 grade C), indiferent de vremea de afară.

•România produce 20.000 tone/an de miere, din care 80% se exportă, datorită cererii infime de pe piaţa internă.

• Albinele muncitoare au o speranţă de viaţă de doar 6 săptămîni. Cele care hibernează împreună cu regina pot trăi 6 luni. Matca supravieţuieşte cîţiva ani, pînă este ucisă de albinele lucrătoare atunci cînd fertilitatea ei scade.

•Dacă ar realiza singură 1 kg de miere, o albină ar vizita peste 2 milioane de flori şi ar face 40.000 de zboruri, ceea ce echivalează cu ocolul Pămîntului.

•Într-un an, o familie de albine consumă 50 litri de apă, aduşi în stup prin 15 milioane de zboruri.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: