Pastele, în culori naturale

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Camelia ONCIU, 21.04.2011

• Ouăle, lumînările, icoanele, prăjiturile pot fi colorate şi cu vopsele preparate din plante

Decorul sărbătoresc de Paşte înseamnă un ştergar alb întins pe masă, peste care se aşează farfuria cu ouă roşii, un bol în care surîd crenguţe înflorite, o lumînare care vesteşte că Mîntuitorul a înviat. Toate aceste simboluri pascale sînt produse industriale, fără nimic autentic şi, mai ales, fără nimic natural. Culorile chimice sînt intense, dar nu atît de frumoase pe cît erau cele de odinioară, preparate de boiangiţe din ierburi şi prafuri minerale. Dacă vreţi să aveţi un Paşte eco şi cu adevărat tradiţional, iată cîteva din secretele vopselurilor folosite odinioară de femeile de la ţară.

Coloranţi dăruiţi de natură

Pe vremuri, femeile preparau vopsele din plante, minerale, ingrediente animale, în combinaţii iscusite, obţinînd nuanţe şi tonalităţi aparte. Cu ele se colorau ţesăturile, se pictau icoanele şi bisericile, se încondeiau ouăle, se pigmentau mîncărurile şi rachiul. Femeile se făceau frumoase cu aceste ingrediente culese doar din natură. Azi, în Joia Mare, cînd veţi vopsi ouăle, puteţi încerca aceste metode vechi. Reţetele au la bază ierburi. O plantă poate conţine unul sau mai mulţi coloranţi în fructe, flori, părţile verzi, scoarţă sau în rădăcini. Prin combinaţia acestora rezultă alte culori. Adăugînd anumiţi fixatori, tot naturali, nuanţele se intensifică. Contează şi perioada în care a fost culeasă planta, felul cum a fost uscată. Contează materialul care se vopseşte şi timpul de acţiune al culorii. Vopsirea folosind darurile naturii este curată chimie, însă una sănătoasă.

Înălbitul cu cenuşă

Cum se obţine un astfel de colorant? Storcînd sucul fructului sau al plantei. Sau mărunţind frunzele uscate, peste care se toarnă apă de ploaie. Vasul se înfăşoară într-o cuvertură de lînă şi se lasă cîteva zile. Unii coloranţi extraşi din surse vegetale trebuie să fie utilizaţi imediat, în timp ce alţii pot fi păstraţi ani de zile. Înainte de toate, ţesăturile trebuie albite, pentru o vopsire uniformă. Femeile fierbeau materialele ca să prindă mai bine culoarea. Cel mai răspîndit procedeu de albire era spălarea sau înmuierea pînzei în apă de var sau în apă fierbinte de cenuşă de măr sălbatic sau mesteacăn, urmată de uscarea la soare. Sau la ger, dacă ţesătura urma să fie brodată. Existau şi nişte trucuri. Pentru a vopsi fibrele naturale în roşu, acestea se vopseau mai întîi în galben. Din amestecul de galben şi albastru rezultă culoarea verde, galben şi roşu dau portocaliu, iar roşu plus negru se foloseşte pentru culoarea cafenie.

Culorile cojoacelor din Drăguş

Vopsitul a fost iniţial meşteşug al femeilor de la ţară. Cu timpul, această îndeletnicire s-a transferat în boiangeriile de pe lîngă mănăstiri, case boiereşti sau de la oraşe. Lîna se colora prin soluţii fierbinţi, pe cînd firele de cînepă, in, bumbac prin soluţii la temperatura camerei. Pentru întărirea culorii se foloseau fixatori de culoare: piatra acră, piatra vînătă, borşul de casă, leşia, zerul, oţetul, urina, apa de var, sarea de bucătărie. Iscusitele boiangiţe de la sate vopseau şi pieile din care cojocarii din zona Braşovului făceau piese de îmbrăcăminte. Decoctul din coajă de corcoduş se folosea drept colorant negru pentru firele de păr de capră, utilizate la producerea aţei de cizmărie, a nojiţelor şi a toartelor pentru desagi. Din decoctul de burete-de-nuc se obţinea culoarea galbenă, specifică decoraţiilor cojoacelor din Drăguş.

„Ouă muncite“

Încondeierea ouălor de Paşti folosind doar surse vegetale se menţine şi în zilele noastre. În Vrancea, Ţara Bîrsei, sudul Olteniei şi Munteniei, întîlnim ouă acoperite cu ceară şi cufundate apoi în vopsea. Motivele cu care sînt pictate sînt preluate de pe scoarţe sau cusături. Ouăle-încondeiate-de-Bran, printre cele mai frumoase din ţară, se disting prin decorul geometric. În Argeş, se desenează o linie şerpuită continuă, ca un labirint. La Cîmpulung-Moldovenesc, ouăle încondeiate au ornamente geometrice şi sînt păstrate în vase de lemn împodobite cu motive pirogravate. În zona Rădăuţilor, ouăle sînt pictate cu romburi, triunghiuri, zig-zag-uri, linii drepte punctate, întrerupte, curbe, frînte. Cele mai răspîndite motive sînt crucea şi steaua, frunza de stejar, bradul, floarea de măceş, coarnele berbecului, peştele, cerbul. Meşteşugul încondeierii poartă denumiri variate, în funcţie de zonă: a înflora (ouă înflorate), a scrie (ouă scrise), a săpa (ouă săpate), a munci (ouă muncite), a închistri (ouă închistrite), a picta (ouă pictate), a împestriţi (ouă împestriţite), a împuia (ouă împuiate), a necăji (ouă necăjite).

Ouăle roşii se obţin din ouă galbene

Încondeierea era şi mai este o tehnică foarte complicată, utilizînd ceara şi aplicînd culorile într-o anumită ordine: mai întîi galbenul, urmat de roşu, apoi negrul. Culoarea galbenă se obţine din florile, lăstarii, rădăcinile unor plante ca: laptele-cîinelui, coajă de măr-pădureţ, şovîrf şi piatră-acră, flori de hamei, coji uscate de ceapă, frunze de dud, borş, vin şi depuneri din vin roşu pe doagele butoiului, flori de păpădie. Roşeala se poate obţine din şovîrf, frunze de mesteacăn, seminţe coapte de floarea-soarelui, foi uscate de ceapă roşie, scoarţă de arin negru, frunze de corn, cimbrişor, scoarţă de măr-sălbatic. Ouăle vopsite în galben în prealabil se introduc şi se menţin în vopsea pînă se obţine nuanţa roşie dorită. Culoarea verde se făcea din urzică, secară-crudă de primăvară, mentă, seminţe de floarea-soarelui cu borş, brînduşă, viţă-de-vie, răchiţică, fructe coapte de boz. Albastrul se obţinea din brînduşă şi viorele. În unele regiuni, ouăle pascale se împodobeau cu mărgeluţe de sticlă multicoloră.

Aditivi alimentari ecologici

Coloranţii vegetali au fost utilizaţi şi în alimentaţie, ca aditivi de colorare perfect sănătoşi, diferiţi de aditivii cancerigeni de astăzi. Zeama din flori de şofran îngălbeneşte pasca, pîinea, cozonacii, produsele lactate. Uleiul de şofran se utilizează în colorarea în galben a dulciurilor. Clorofila extrasă din urzică dă tonuri de verde. Condimentul roşu numit boia e pregătit din ardei-roşii uscaţi. Fructele negre de dud, tescuite cu struguri negri, dau o culoare mai închisă vinului. Vinurilor roşietice li se adaugă zeamă de cireşe amare, pentru o culoare roşie-rubinie. Pentru a da vechime vinului alb, adică o culoare galben-limonie, i se adaugă un extract din petale de şofran. Galbenul rachiului se obţine cu crenguţe de vîsc. Pentru colorarea băuturilor se mai folosesc cireşe-amare, mure, floare-de-şofran, siropuri de nuci verzi, vişine. Extractul din ace de molid dă nuanţe de verde-brun.

Farduri naturale

Pînă la apariţia cosmeticelor industriale, medicina populară se baza pe proprietăţile terapeutice ale plantelor din flora spontană. Stejarul, şofranul, arinul, cruşinul au fost folosite pentru rujuri de buze şi rumeneală de faţă. Culoarea roşie a obrajilor se făcea şi cu morcov, pepene roşu, dovleac, sfeclă, cireşe, vişine. Cojile de nuci se utilizau la vopsitul părului. Mîinile se albeau cu praf alb de calcar sau de var. Pentru îndepărtarea petelor şi îmbujorarea tenului era bun sucul de lăptucă. Ca fond de ten (sulemeneli) şi farduri (dresuri pentru faţă) se foloseau: zeamă de castraveţi copţi, ceapă-ciorească, roibă. Aluniţele aplicate, benghiul din fruntea copiilor ca să nu se deoache, părul şi sprîncenele se înnegreau cu vopsea preparată din coji de nuci verzi, laptele-cîinelui, funingine. Tatuajele pentru ritualuri tradiţionale se realizau cu cărbune pisat, iarbă-mare, soc, boz, stejar.

Culorile icoanelor din Şchei

Unul dintrele centrele renumite de pictură pe sticlă din secolul XVIII era Şcheii-Braşovului. Materialele folosite de artişti erau în întregime naturale. Icoanele din Şchei erau renumite pentru tonurile tari ale culorilor roşu, galben, verde-crud, alb, auriu. Gălbenuşul de ou stătea la baza culorilor galben şi portocaliu. Negrul cu care se trasa conturul icoanelor pe sticlă era obţinut din negru de fum dizolvat în clei sau într-o soluţie diluată de gălbenuş de ou. Prin granulaţia fină a aurului se obţinea un pigment auriu care, amestecat cu gumă arabică, dădea vopseaua pentru aureolele sfinţilor. La sfîrşit, icoana era dată cu propolis, care juca rolul unui strat incolor protector. Cîndva, oamenii dezvoltaseră o întreagă ştiinţă a vopselelor naturale cu care îşi colorau universul. Nuanţele erau mai vii, sărbătoarea Paştelui era mai vie, şi parcă însuşi Iisus învia mai frumos în vechea lume a satului românesc.

Alb ca Floarea Paştelui

• Unii coloranţi naturali au fost botezaţi după numele plantei din care au fost obţinuţi: castaniu, cînepiu, fistichiu, liliachiu, morcoviu, prăzuriu, zmeuriu. Mineralele au dat naştere la alte denumiri de culori: arămiu, auriu, azuriu, nisipiu, rubiniu. Şi localităţile şi-au pus amprenta asupra nuanţelor cromatice: alb-de-Maramureş, albastru de Voroneţ. Românii au construit expresii originale pentru nuanţe: alb-de-icoane, alb ca laptele, ca zăpada, ca hîrtia, ca gîsca, ca ghiocelul, ca peretele, ca varul, ca spuma laptelui, ca Floarea Paştelui. La polul opus, negrul poate fi ca fundul ceaunului, ca noaptea, ca penele corbului, ca tăciunii.

Coloranţi din plante

• Paleta cromatică obţinută din plante este extrem de largă. Iată cîteva culori şi ierburile din care provin:
- roşu: şovîrf, scorţişoară şi pojarniţă, în prezenţa pietrei vinete; frunze de şovîrf şi de măr pădureţ, flori de tei cu frunze de ceapă-roşie
- verde: seminţe de floarea soarelui, brînduşă, urzică, borş acru sau moare, seminţe de păducel şi coajă de fag, troscot, leuştean, ştevie
- negru: coajă de nucă coaptă, scoarţă de stejar, arin, dud, ghindă de stejar
- galben: frunze sau coajă de măr pădureţ, răchită, coajă de ceapă, şofran, rădăcini de măcriş, flori de garoafe, salcie, păpădie
- albastru: albăstriţă, limba-boului, cruşin, frasin
- violet: nalbă mare, flori şi rădăcini de iarba-şarpelui, fructe de soc.

Lumînări pictate

• Ceara albinelor era folosită la fabricarea lumînărilor galbene, dar se utiliza şi ceară albă sau colorată. Făcliile de sărbătoare erau nu numai colorate, ci chiar pictate cu migală. Ceara neagră rezulta dintr-un amestec de ceară albă cu funingine, şi cu ea se „scriau“ ouăle încondeiate sau se umpleau inciziile ornamentale de pe fluiere.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: