Ziua Limbii Române

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 30.08.2013

• La prima aniversare naţională a limbii noastre, Monitorul Expres vă propune să ne reamintim regulile de scriere şi vorbire corecte

Prin Legea 53/2013, Parlamentul României a stabilit că, începînd cu acest an, vom avea o zi naţională a limbii române, pe 31 august. Românii de pretutindeni, inclusiv braşovenii, vor marca această sărbătoare prin manifestări cultural-educative: expoziţii de fotografii, facsimile şi manuscrise ale scriitorilor români, spectacole de teatru, recitaluri de poezie, concursuri şi concerte. Mai ales românii din diaspora vor avea parte de astfel de evenimente, lor le este cel mai dor de limba maternă şi o preţuiesc ca liant care întăreşte sentimentul identităţii naţionale. Însă noi, cei care vorbim zilnic româneşte, aproape că am uitat bogăţia şi frumuseţea limbii noastre, şi, mai grav, am uitat s-o respectăm. De la elev la profesor, jurnalist sau înalt demnitar, românii vorbesc cum o fi, maltratează limba română, din grabă, din neştiinţă, din nepăsare. Monitorul Expres vă invită să celebrăm Ziua Limbii Române scriind şi vorbind corect româneşte. Acasă, la serviciu, în magazin, pe Internet, haideţi să ne reamintim regulile exprimării corecte şi să comunicăm, măcar pentru o zi, într-o limbă română fără greşeală.

Invitaţie la recapitulare
„Am întrebat decît la primărie, ca şi cetăţean, şi mi s-a spus ca să plătesc impozit pentru propietatea care am construit-o.“ O astfel de frază plină de greşeli de exprimare şi de ortografiere ne agresează urechile. Din păcate, auzim destul de des în vorbirea curentă astfel de construcţii neghioabe. Nu trebuie să fii lingvist ca să foloseşti limba română corect, cunoştinţele dobîndite în şcoala generală ar trebui să fie de ajuns. În fond, e limba noastră maternă şi o exersăm zilnic, n-ar trebui să ne poticnim sau, mai rău, să ne facem de rîs. Şi totuşi, greşelile de exprimare sînt la ordinea zilei, în vorbire şi în scris. Îi sîcîie nu numai pe elevii care dau Bacul, ci şi pe studenţi, pe profesorii lor, pe jurnalişti, pe politicieni. Ce e de făcut? Este limba română o limbă dificilă, cu norme prea multe sau greu de înţeles? Trebuie să umblăm cu DEX-ul după noi? Soluţia este extrem de simplă: nu trebuie decît să recapitulăm regulile ştiute cîndva şi să le aplicăm în comunicare. Desigur, o exprimare îngrijită se cultivă şi se întăreşte prin lectură, deci nu strică să citim şi nişte cărţi, nu doar pagini de Internet. Cu toţii vrem să vorbim corect şi frumos, fiindcă aşa cîştigăm respect sau măcar nu stîrnim zîmbete ironice. Profesorul universitar Mihaela Gheorghe (foto), prorector al Universităţii „Transilvania“, spune că „exprimarea corectă şi scrierea corectă sînt considerate încă atribute ale unei imagini sociale pozitive“. Aşadar, de Ziua Limbii Române, haideţi să ne respectăm pe noi înşine, să nu mai întinăm limba română sau măcar să evităm greşelile de exprimare pe care le făceam de obicei, din neatenţie sau ignoranţă.

Cea mai proastă soluţie pentru evitarea cacofoniei
Poate cea mai grotescă dintre toate erorile de exprimare este cacofonia. Unii vorbitori încearcă să o evite cu o şi mai nesuferită soluţie: pronunţarea cuvîntului „virgulă“ între cele două cuvinte care n-ar trebui să fie folosite succesiv. Auzim expresii de tipul „ca virgulă călător“, în care, de fapt, cacofonia nu este evitată, ci subliniată. Ca să nu mai vorbim de oroarea de sens comisă. Virgula nu salvează situaţia, nici oral, nici în scris. Dar putem scăpa de cacofonie construind altfel fraza sau folosind înlocuitori („în calitate de călător“), sau inserînd cuvinte, în funcţie de context („ca un călător“, „ca orice călător“, „ca simplu călător“). Din grijă pentru evitarea cacofoniilor, vorbitorii au inventat o rezolvare la fel de viciată: intercalarea conjuncţiei „şi“ între cele două cuvinte. „Ca şi călător“ este o construcţie care s-a generalizat, dar care, după cum apreciază Mihaela Gheorghe, „e mai gravă decît cacofonia“. Substituirea lui „ca“ prin „ca şi“ n-are nicio logică, e o forţare a limbii şi ar trebui să-l ruşineze pe orice vorbitor care schingiuieşte astfel limba. Mai mult, frecvenţa cu care e folosit „ca şi“-ul întrece orice măsură. „Eu, ca şi autor“ nu mai evită cacofonia, deci cum se mai justifică? Acest „ca şi“ e necesar doar atunci cînd facem o comparaţie, în rest e doar o gravă lipsă de cultură. În fine, un lucru mai puţin ştiut e că sînt cacofonice nu doar asocierile de litere care formează cuvinte tabu, ci toate ligamentările de sunete care „sună ca naiba“: „că gîndul“, „un zidar ar arunca“, „lasă şcoala la latitudinea“. Acceptate sînt doar următoarele cacofonii: biserica catolică, tactica cavalerească, Ion Luca Caragiale, epoca capitalistă, muzica corală, muzica cultă, Banca Comercială şi orice alte grupuri de termeni tehnici împrumutaţi din alte limbi.

Dezacordurile, bată-le vina!
Tot la capitolul greşeli frecvente trebuie trecut şi dezacordul. De obicei, e simplu. Dacă subiectul este la plural, şi predicatul va face referire la un plural. „Pentru vorbitorii nativi, regulile acestui tip de acord se deprind din primii ani ai achiziţiei lingvistice şi rareori pun probleme vorbitorilor cu o minimă instrucţie. Însă există fapte de limbă actuală în care regula amintită nu se aplică, fără să avem în toate cazurile situaţii de abatere de la normă: acordul prin atracţie şi acordul după înţeles“, explică specialistul, oferindu-ne două exemple. „Fiecare dintre cărţi aveau o etichetă“ este incorect. Acordul corect este la singular: „Fiecare dintre cărţi avea o etichetă”. Sau „Ca unul care cunoaşte situaţia“ în loc de „Ca unul care cunosc situaţia“. Şi în cazul substantivului „majoritate“ apar încurcături atunci cînd trebuie acordat în număr cu verbul. „Majoritatea a decis“ sau „Majoritatea au decis“? „Ambele variante sînt acceptate de norma literară, decizia aparţine vorbitorului, în funcţie de ceea ce are în vedere: dacă prin substantivul majoritate desemnează de fapt o colectivitate, acordul se poate face la plural“, spune Mihaela Gheorghe, precizînd că avem aceeaşi libertate şi în alte cazuri: „o mulţime de cărţi“, „o grămadă de pietre“, „o serie de studenţi“. Însă „o sumedenie de întîmplări“ face acordul doar la plural, „dată fiind evoluţia termenului sumedenie, ieşirea din uz a utilizării lui ca substantiv“. Că veni vorba de pluraluri, să ne amintim de unul care a făcut carieră: „succesuri“. Cel mai bine e, atunci cînd nu ştim care este pluralul unui anumit substantiv, să îl înlocuim cu altul pe care îl stăpînim mai bine. În cazul nostru: „reuşite“.

O pacoste numită „decît“
Pornit din Oltenia, generalizat în Bucureşti şi adoptat firav chiar şi prin Ardeal, „decît“-ul a ajuns să dea mari bătăi de cap românilor. De unde fusese pînă nu de mult un cuvînt cuminte şi folosit doar în comparaţii şi în propoziţii negative, acum apare şi în cele afirmative: „am văzut decît un copil“. Construcţia greşită nu e un regionalism, nu e o tendinţă care se poate impune în limbă prin frecvenţă, ci este o dovadă de incultură crasă. Asta pentru că limba română, oricît ar fi de dinamică şi flexibilă, chiar lipsită de demnitate nu e. Au apărut şi bancuri, la care rîd doar cei ce folosesc conştiincios regulile limbii române: Un client vrea să cumpere cartofi. De cît?, întreabă vînzătorul. Decît cartofi, răspunde el. Nu e prima oară cînd abaterile din limbă ne vin din sudul ţării. Mihaela Gheorghe ne recomandă cartea din 1913 a intelectualului braşovean Axente Banciu „Cum vorbim şi cum ar trebui să vorbim româneşte. Ardelenisme şi alte-isme“. „Lucrarea este valoroasă mai ales prin inventarul de «greşeli» proprii limbii vorbite de ardelenii de la începutul secolului XX. Am reţinut, pentru a ilustra ideea că mîine poate fi corect ceea ce astăzi e considerat greşit, cîteva exemple de «erori» sau de «abuzuri», «ardelenisme» condamnate de autor, dar care au avut un destin imprevizibil la acel moment. Banciu condamnă formulele sintetice de tipul a concesiona, a investiga (care s-au impus astăzi). Lista lui e mult mai lungă şi cuprinde, desigur, şi o serie de inovaţii care nu au rezistat: a dificulta (pentru a respinge sau a excepta), a se ingera (pentru a se amesteca), a ordina (pentru a ţine consultaţii)“. Tot în dinamica recentă a limbii române, cuvinte vechi au căpătat sensuri noi: a realiza (a înţelege), a aplica (a solicita, a depune o cerere), a nominaliza (a propune), determinare (hotărîre, atitudine hotărîtă). Dar niciodată nu vor fi aprobate de Academia Română expresii de tipul: „De ce te rîzi?“ sau „Mi-am dat cu părerea“ sau „Îmi place de tine“.

Cîţi „i“ are „miniştrii“?
În general, atunci cînd redactăm un text, e simplu să ne corectăm greşelile. Avem la îndemînă un dicţionar online, care ne sare în ajutor. Dar dacă vine vorba de ortografie, regulile trebuie să fie fixate. Însă românii sînt deseori nedumeriţi unde e cazul să pună cratima, unde sînt doi sau chiar trei de „i“, ce virgule să şteargă şi pe care să le păstreze, cum să facă un plural. Aşa că, în scriere, vom întîlni grozăvii ca: „noştrii“, „ne vom întîlnii“, „să şti“, „maicăta“, „noi-născuţi“. Iată cum trebuie să ţinem minte regulile: „Pentru posesivele noştri, voştri regula e simplă: nu se scriu niciodată cu doi «i». Pentru substantivele de tipul membri, miniştri, aştri, codri, tigri etc., se impune să se ţină seama de contextul sintactic: dacă se utilizează nearticulat sau cu articol nehotărît sau cu predeterminanţi care impun nearticularea, scriem un singur «i»: aceşti membri/miniştri/aştri/ codri/tigri; dacă se utilizează articulat hotărît, se scriu cu doi «i»: toţi membrii/miniştrii/ aştrii/codrii/tigrii aceştia.“ Dacă ne încurcăm, filologul Mihaela Gheorghe ne îndeamnă să folosim următorul truc: „De cîte ori avem o nesiguranţă în ceea ce priveşte scrierea substantivelor din această serie, le putem înlocui cu substantivul om, pentru a verifica numărul de «i»-uri necesar: aceşti oameni vs toţi oamenii“. Tot în scriere, trebuie să ţinem cont şi de regulile Academiei Române. Din 2005 încoace, scriem „niciun“ în loc de „nici un“ şi e de neiertat să nu aplicăm norma nici după opt ani.

De ce e greşită „integrarea europeană“?
Dintre erorile semantice cele mai rezistente, se detaşează net pleonasmul. „Summit la vîrf“, s-ar traduce „întîlnire la vîrf la vîrf“. La fel cum „a coborî drapelul în bernă“ înseamnă „a coborî a coborî drapelul pe jumătate“. „A abuzat în repetate rînduri“ e sinonim cu „a folosit în exces în repetate rînduri“. Nu cunoaştem înţelesul multor termeni, dar îi folosim după cum ne taie capul. Specios înseamnă aparent, înşelător, nu poate apărea în construcţii de tipul „costum specios“. Finalitate înseamnă scop, nu sfîrşit. Locaţie nu are legătură cu spaţiul, ci înseamnă pur şi simplu închiriere, contract. Cuvîntul „dilemă“ nu trimite la două (sau mai multe) situaţii oarecare, ci numai la două, şi acelea obligatoriu defavorabile. Cu alte cuvinte, subiectul e nevoit să aleagă între două rele. „Alternativă“ sugerează posibilitatea de a alege între două soluţii care se exclud reciproc, una bună şi una rea. Cuvîntul e greşit folosit în fraza: „Am două alternative: să plec în străinătate pentru un salariu de o mie de euro sau să rămîn în ţară, tot pentru o mie de euro.“ „Oportunitate“ înseamnă ceva ce este potrivit, adecvat, dar a ajuns să fie folosit cu sensul de „ocazie“. Fortuit înseamnă neprevăzut, întîmplător, deci nimeni nu poate fi fortuit să asculte muzică, în schimb poate asculta muzică, în mod fortuit. Dacă leşinăm, putem să ne pierdem cunoştinţa, în niciun caz conştiinţa. Verbul „a măsura“ este tranzitiv. Deci cineva nu poate să măsoare 1,58 metri, dar îşi poate măsura zilnic tensiunea arterială. „A implementa“ nu înseamnă „a introduce“, ci „a pune în funcţiune, a realiza, a îndeplini“. „A integra“ nu înseamnă a include, ci acţiunea de „formare a unui întreg din mai multe părţi componente“. Sînt greşite: integrare în muncă, integrare în grup, integrare europeană.

„Felul în care se scrie astăzi ar trebui să ne îngrijoreze“
„Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române inventariază mai multe greşeli privitoare la flexiunea verbală: formele inculte să aive/să aibe (corect: să aibă), a apare (corect: a apărea), aşează (corect: aşază), utilizarea relativului care fără prepoziţia pe în contexte în care este complement direct: fata care ai văzut-o (corect: pe care ai văzut-o)“. Putem adăuga şi mi-ar place (corect: mi-ar plăcea). Lista greşelilor semnalate de Mihaela Gheorghe continuă cu cele de ortografie şi ortoepie: abea/abia, fata acea/fata aceea, a corabora/a corobora, continu/continuu. Nu e corect supriză, ci surpriză, proprietate, nu propietate. Profesorul universitar ne atrage atenţia că „o serie de protagonişti ai comunicării publice nu sînt, din păcate, modele în ceea ce priveşte corectitudinea şi eleganţa exprimării. Mă refer mai ales la aspectul oral al comunicării, dar se pare că felul în care se scrie astăzi în limba română ar trebui să ne îngrijoreze cu adevărat. Ne putem întreba cît este de grav acest fenomen şi cum poate el afecta starea limbii. Precizia ortografică asigură sensul şi claritatea unui text, un «i» în plus sau în minus, uneori chiar o «banală» virgulă pot denatura semnificaţia mesajului, deci nu putem abdica de la regulile ortografice, nu le putem considera facultative“. Academia Română normează limba, şcoala ne învaţă aceste norme, familia şi societatea ne invită să exersăm ceea ce am învăţat. Totuşi, de ce nu reuşim să vorbim şi să scriem corect româneşte? „De vină ar fi, pe de o parte, lipsa de interes a elevilor pentru această chestiune, pe de altă parte, lipsa de exigenţă a dascălilor (învăţători şi profesori deopotrivă) faţă de felul în care sînt achiziţionate deprinderile de scriere“, crede Mihaela Gheorghe care adaugă şi tristul adevăr că „a face greşeli de scriere sau greşeli de limbă, în general, ajunge a nu mai fi considerat compromiţător de către prea mulţi dintre noi“.

Istoria limbii române, scrisă în Şchei
Limba română, singura limbă latină din Europa de Est, a început să se formeze după cucerirea Daciei de către romani, în anul 106. Începînd cu secolul VII, tînăra limbă a primit influenţe slave. În secolul XVI, a apărut cel mai vechi document scris în limba română: „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului“ (1521), descoperită de Nicolae Iorga în 1894, în Arhivele Naţionale ale judeţului Braşov unde se păstrează şi astăzi. Expeditorul, boierul Neacşu Lupu din Câmpulung, i-a scris lui Johannes Benkner, judele Braşovului, ca să-l avertizeze asupra unei posibile incursiuni în Ardeal a turcilor, conduşi de Soliman al II-lea Magnificul. Acesta este cel mai vechi text românesc cunoscut, dar cu siguranţă n-a fost şi primul din istorie. Lingviştii au arătat că fondul latin reprezintă 92,31% din cuvinte. Conform altor surse, înaintea lui Neacşu ar fi fost popa Bratu din Şchei, care în 1495, a scris la Sibiu prima scrisoare în româneşte. Braşovul şi braşovenii au jucat un rol important în istoria limbii române. Diaconu Coresi, în perioada 1555-1588, a contribuit la răspîndirea cuvîntului tipărit în limba română. Primul manual românesc a apărut tot în Braşov, la 1559, iar în 1583, s-au predat la Şcoala Românească din Şchei primele cursuri în limba română. Intelectualii Şcolii Ardelene au militat pentru o limbă curată, scrisă şi vorbită, iar în secolul XIX, alfabetul chirilic a fost eliminat din scrierile oficiale. În perioada modernă, a fost rîndul limbii franceze să ne influenţeze, în aceeaşi măsură în care astăzi resimţim acelaşi fenomen din partea limbii engleze.

Forme corecte catalogate ,,greşeală“ de cei care au lacune la gramatică
O vie dispută generează încă, din păcate, şi unele expresii folosite corect, dar considerate greşeli de cei care nu stăpînesc prea bine gramatica. De pildă, o cititoare a ziarului nostru a sunat într-o zi la redacţie foarte supărată pentru o aşa-zisă greşeală care apăruse chiar în deschiderea ediţiei din acea zi. Era vorba de subtitlul următor: „Irina Bene, fostă prostituată de lux într-un bordel din Germania, a murit în chinuri groaznice pentru că a îndrăznit să-şi refuze iubitul care i-a cerut să-i facă sex oral în prezenţa unui amic de-ai săi“. Iar forma acuzată de cititoare, pe nedrept, era „unui amic de-ai săi“. De ce este însă corect aşa şi nu varianta „unui amic de-al său“? Pentru că, aşa cum cere morfologia limbii române, pronumele genitival posesiv folosit cu sens partitiv (adică precedat de prepoziţia de) trebuie să fie la plural, deoarece partitivul presupune selecţia acelui exemplar dintr-o pluritate de obiecte asemănătoare. De exemplu: un văr de-ai mei, o rudă de-ale mele etc.

Perle de pe net
Iată cîteva „perle“ de exprimare (dezacorduri, cacofonii, cuvinte cu sens schimbat, construcţii greşite sau amuzante), strecurate în ultimele ştiri din mass media românească, dar şi pe website-urile instituţiilor:
- Un număr de 40 de copii din 48 aflaţi într-o tabără de dans sportiv la Ocna Şugatag au ajuns, joi seară, la Spitalul de Boli Infecţioase din Baia Mare. www.romanialibera.ro
- A apărut un nou virus pe Facebook. Peste 800.000 de utilizatori au fost deja afectaţi. www.zf.ro
- Potrivit unei legi britanice, obiectul din plastic intră în aceeaşi categorie ca şi cuţitele, artificiile sau brichetele. www.rtv.net
- „N-a zis nimica nici preşedintele, nici serviciile, că are probleme grave. După aia am aflat de la consultantul financiar al domnului Gruia Stoica, şi anume de la domnul Băsescu, că nu are bani“, a spus Ponta. www.mediafax.ro
- Proiectele au fost depuse într-un interval de doar cinci minute, în intervalul 8:00 - 8:30 în această dimineaţă. www.zf.ro
- Dorin Cioabă a făcut dezvăluiri îngrijorător de incriminatoare pentru medicii de la clinica unde s-a aflat internat în primele zile tatăl său. www.rtv.net
- Cea mai mare diferenţă între gradele Celsius specifice anotimpului şi cele înregistrate de termometre. www.rtv.net
- Deşi toamna se anunţă a fi una plăcută, Serviciul Internaţional de Prognoză estimează că iarna va fi rece. www.rtv.net
- Ultimele două zile ale săptămînii vor aduce o vreme caniculară, meteolorogii emiţînd chiar o informare de temperaturi ridicate pentru sîmbătă şi duminică. www.rtv.net
- În Bucureşti, vremea tot călduroasă va fi şi duminică, dar frumoasă, ca aspect, pe fondul cerului perfect senin şi fără vînt agitat. www.rtv.net
- Pe timpul ceremoniei de ridicare a pavilionului şi marelui pavoaz, s-a intonat imnul României şi al Italiei. www.comunicare.mai.gov.ro
- Persoanele cu afecţiuni mentale. www.ms.gov.ro
- Prevenire şi diminuare a impactului din ce în ce mai problematic, provocat de secetă şi de lipsa apei. www.mmediu.ro
- Prioritizarea investiţiilor publice www.mfinante.ro
- Izvorul, conţinutul şi finalitatea autorităţii este sfinţirea oamenilor prin unirea lor cu Dumnezeu Cel Unul Sfînt. www.patriarhia.ro
- Evoluţiile din Siria ar putea scumpi preţul benzinei. www.hotnews.ro
- Muncitorii au scos din pămînt, de la peste 10 metri adîncime, trei corpuri, dintre care două erau asemănătoare, iar unul diferit. www.adev.ro
- Explicaţia observării fenomenului în masă, ţine de faptul că localnicii participau la o nuntă, care abia începuse, fapt ce coincide cu oprirea curentului electric şi afectarea evenimentului în mod direct. www.adev.ro
- El mai spune că clienţii mărcii. www.romanialibera.ro

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: