Astăzi, prăznuim cea mai veche sărbătoare creștină închinată cinstirii Crucii lui Iisus
Crucea este simbolul credinței creștine. Pe 14 septembrie, ortodocșii postesc la praznicul împărătesc al înălțării Sfintei Cruci pe care s-a jertfit Iisus Hristos. Sfinții Părinți ne îndeamnă să se închinăm cu semnul crucii, cinstindu-l astfel pe Mîntuitor, aducînd în sufletele noastre dragostea pentru cel care a trecut din viață spre moarte pe cruce, pentru izbăvirea păcatelor noastre. Crucea de lemn pe care a pătimit Iisus nu s-a pierdut. Fragmente din Sfînta Cruce au ajuns în pelerinaj și pe teritoriul României.
Sărbătoare din secolul IV
Biserica Ortodoxă a rînduit praznicul Înălțării Sfintei Cruci pe 14 septembrie, dată la care cinstim două evenimente: aflarea crucii pe care a fost răstignit Iisus și înălțarea ei solemnă de către episcopul Macarie de Ierusalim, în anul 335, și readucerea lemnului crucii de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o în Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim, în anul 630. Crucea rămîne semnul cel mai de seamă al creștinismului, iar cinstirea ei s-a răspîndit mai ales din secolul IV, încă din timpul vieții Sfinților Împărați Constantin și Elena. Astăzi, se țin slujbe speciale, trebuie să ne rugăm și să ținem post.
Vedenia împăratului Constantin
În Scrierile Sfinte, se povestește cum Constantin cel Mare, întîiul împărat al creștinilor, era la Roma, unde se războia cu Maxențiu. Inamicul era numeros și împăratul se temea de înfrîngere. Atunci, i s-a arătat în amiaza zilei semnul Crucii cu stele pe cer și litere romane care formau un mesaj: Întru aceasta vei birui. Iisus i-a apărut în vis, cerîndu-i să însemne cu crucea toate steagurile și scuturile ostașilor săi. Tulburat, Constantin cel Mare a însemnat cu crucea uniformele soldaților și a poruncit să se facă o cruce de aur, întocmai ca cea care i se arătase, care a fost purtată în fața oștenilor. Armata lui a biruit vrăjmașii. Văzînd puterea Sfintei Cruci, împăratul, care ulterior s-a creștinat, a trimis-o pe mama sa să afle la Ierusalim Crucea pe care a fost răstignit Domnul.
Minunea Sfintei Cruci
Sfînta Elena a găsit la Golgota trei cruci, cu tot cu piroane, a Mîntuitorului și ale celor doi tîlhari răstigniți de-a dreapta și de-a stînga lui Iisus. Sfînta Elena nu știa care e Crucea Sfîntă, dar a aflat-o printr-o minune. O văduvă al cărei sicriu a fost atins cu Sfînta Cruce s-a sculat din moarte. Cutremurată, împărăteasa a îngenuncheat și a sărutat sfîntul lemn. Fericitul Macarie, Patriarhul locului, a înălțat crucea deasupra amvonului, ca să poată fi văzută de mulțimea de credincioși care se îmbulzeau, spunînd: Doamne, miluiește-ne cu puterea Crucii Tale. De atunci, aceasta a fost ziua Înălțării Sfintei Cruci, numită și Făcătoare de Viață.
Simbolul mîntuirii
Prin cruce s-a omorît moartea, s-a dezlegat păcatul strămoșesc, ni s-a dăruit Învierea și am redevenit fiii și moștenitorii lui Dumnezeu (Rom. 6,3; Gal. 3,27). Tot prin semnul crucii va fi vestită a doua venire a Domnului pe Pămînt, cînd se va arăta pe cer mai luminoasă ca un fulger și se va însemna pe frunțile tuturor drept credincioșilor. De aceea, la toate ocaziile, însemnîndu-se cu Sfînta Cruce, oamenii arată că sînt creștini și își mărturisesc credința în Sfînta Treime și nădejdea că au dobîndit mîntuirea. Astăzi este o zi în care se postește, evitîndu-se și consumul alimentelor considerate a fi marcate cu semnul crucii (pește, nucă, usturoi).
Era grea ca plumbul
Zbuciumata istorie a lemnului crucii pe care a fost răstignit Iisus începe de dinainte de crucificare. Atunci Lachedem se duse la ruda sa cu un fierar, tăiară masa, îi făcură găuri cu fierul roșu și înjghebară Crucea Domnului Hristos. Crucea era grea ca plumbul și de trei ori Domnul Hristos a căzut sub greutatea ei, urcînd Golgota, unde a fost răstignit și pe care și-a dat duhul. Masa fusese făcută din arborele crescut din gura lui Adam. Se mai spune că Sfînta Cruce a fost înfiptă chiar pe locul unde fusese înmormîntat Adam. După moartea și învierea Domnului, ucenicii Lui au îngropat lemnul crucii, stropit de dumnezeiescul sînge, la poalele Golgotei.
Împărțirea Crucii
Se presupune că Sfînta Cruce a fost trimisă la Constantinopol, atunci cînd pericolul musulman a crescut și că a stat acolo pînă în preajma căderii Constantinopolului. Unii istorici cred că atunci crucea a fost desfăcută în bucăți mai mici și trimisă diferitelor patriarhii spre salvarea ei. Unele surse spun că părți din lemnul sfînt s-au pierdut definitiv în 1187, cînd episcopul Bethleemului a dus-o în bătălia de la Hattin, din sfînta relicvă rămînînd doar bucățile trimise de Sf. Elena la Constantinopol și la Roma. Astăzi, fragmente din lemnul sfînt se află la Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria și Muntele Athos. Cea mai mare bucată este la Mănăstirea Xiropotamou, din Sf. Munte Athos. În 1992, aceasta a fost adusă pentru cîteva săptămîni și în țara noastră. Dar chiar dacă astăzi avem doar fragmente ale Sfintei Cruci, simbolul crucii este neștirbit. Făcîndu-ne cruce, evocăm patima mîntuitoare pentru lume a lui Iisus. (C.O.)
Cum ne facem cruce?
Însemnarea feței cu semnul crucii trebuie făcută cu respect și cuviință. Semnul crucii se face astfel: se împreunează primele trei degete de la mîna dreaptă, simbolizînd Sfînta Treime, iar cele două degete mici le lipim strîns de podul palmei, simbolizînd pe Adam și Eva. Ducem mîna la frunte și zicem: În numele Tatălui, Și al Fiului - la pîntece, Și al Sfîntului Duh - la cei doi umeri. Lăsînd mîna în jos, spunem: Amin!. Sfinții Părinți spun că fruntea închipuie cerul, pieptul - pămîntul, iar umerii - locul și semnul puterii.
Credințe populare
Tradiția populară consideră că, în această zi, toate gîngăniile și șerpii intră în pămînt unde iernează pînă la Alexii (17 martie). Printre șerpii care se ascund în aluniș, unul are în gușă o piatră prețioasă, tămăduitoare de multe boli. După Ziua Crucii nimănui nu-i mai e îngăduit să ucidă șerpi. Ziua Crucii e ziua șarpelui, nu se taie lemne, ca să nu vină șerpii la case. Este ziua care marchează schimbarea anotimpurilor. Este și ultima zi în care se culeg buruieni de leac. Acum începe culesul viilor, se țin slujbe speciale de binecuvîntare a rodului și a butoaielor pentru vin. La cules, se lasă păsărilor ultimul buștean al viei considerat strugurele lui Dumnezeu. Cînd pe om îl apucă o spaimă, îi trece dacă își aduce aminte în ce zi a săptămînii a fost în anul acela Ziua Crucii. Fragii găsiți după ce trece Ziua Crucii nu trebuie mîncați, fiind socotiți ai morților. Azi se dau de pomană apă, miere sau mied din ulcele noi, acoperite cu un colăcel sau un covrig și o lumină de ceară. Acestea se trimit la casele cu copii. Pe unde nu sînt copii se trimit căni. Perele culese de Ziua Crucii sînt bune de bubă rea. Dacă mai tună după Ziua Crucii, toamna va fi lungă. Cine lucrează de Ziua Crucii se va îmbolnăvi de boală grea.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!