Paștile sînt marea sãrbãtoare a creștinilor, o sãrbãtoare a bucuriei, fiindcã primul cuvînt pe care L-a rostit Mîntuitorul dupã Învierea Sa a fost: „Bucurați-vã!“. Se obișnuiește ca, de cînd a rostit preotul întîia oarã „Hristos a înviat!“ și pînã la Înãlțarea Domnului (Ispas), cei ce se întîlnesc sã-și spunã „Hristos a înviat!“ și sã rãspundã cu „Adevãrat a înviat!“. În toate bisericile lumii creștine se reaprind lumînãrile care fuseserã stinse și în unele țãri cu acest foc nou se aprind scîndurile și lemnele așezate într-un loc vecin cu biserica. Vechile credințe spun cã prin Învierea Domnului raiul se deschide tuturor sufletelor reþinute în prinsoarea iadului și rãmîne deschis pînă la Duminica Tomei sau, dupã alte popoare, pînă la Ispas sau Rusalii.
Focurile de veghe
În noaptea Învierii, fiecare credincios, spre a-și manifesta bucuria ce o simte, cît și solemnitatea actului liturgic, ține în mînã cîte o lumînare, pe care o pãstreazã, lumînarea fiind pãzitoare de multe primejdii. Cu lumînarea de la Domnul Iisus se face semnul crucii în casã, pentru ca sã fie feritã casa de urîciuni și primejdii, și se spune: „sã se ducã urîciunile în rãdãcini, mãrãcini și pustii!“,
În trecut, pe dealuri și coline, flãcãii de la sate aprindeau focuri de veghere. Împrejurul focurilor se vãd chipuri de oameni care șed roatã și-și istorisesc evenimentul din viața lui Iisus, dupã sfînta scripturã a noului testament. Flãcãii și bãieții sãreau pe deasupra focului, pentru ca vrãjitoarele ºi fermecãtoarele sã n-aibã nici o putere asupra lor.
Aceste strãji (vigilii) se țineau și în apropierea bisericilor și românii le fãceau în noaptea spre Paști, pe de o parte din cauzã cã și la mormîntul lui Iisus Hristos au fost puse strãji, iar pe de altã parte pentru a nu scãpa prilejul asistãrii la marea solemnitate a Învierii Domnului.
Conform vechilor credinþe, acela care nu merge la bisericã în aceastã zi riscã sã se îmbolnãveascã și, în orice caz, sã lîncezeascã tot anul pînã la Paștile viitoare. Cine se naște în ziua Paștilor, în timp ce se trag clopotele la bisericã, va fi un om norocos toatã viaþa. Cine moare în ziua Paºtilor este de asemenea un om norocos, fiindcã se crede cã va cãpãta iertarea pãcatelor ºi va merge de-a dreptul în Rai. La þarã se mai obișnuia sã se punã o bucatã de pãmînt cu iarbã încolțitã în dosul ușii, iar copiii fãceau roatã dansînd în jurul ei.
Nu se ia sare în palmã
O credințã foarte rãspînditã e aceea cã aceluia care va lua sare în mînã în ziua de Paști îi va asuda mîinile tot anul. Spre a fi ferit de rele sau boli , e bine ca orice creștin, atunci cînd se întorce de la Înviere, sã punã mîna pe clanþa uºii sau pe orice bucatã de fier rece, zicînd „Cum nu nãduºeºte fierul și e rece, așa sã nu nãdușeascã mîinile mele tot anul la lucru“.
Se mai crede cã lumînarea aprinsã la cele trei Denii și la Învierea Domnului dã sãnãtate și te ferește de necazuri din dragoste. Bãtrînii credeau cã este bine ca în aceastã zi sã se poarte haine noi, în special cãmașã nouã, țesutã și cusutã în postul Paștelui. Fetele de la sat pãstrau lumînarea de la Înviere și, cînd mergeau la joc sau la întîlnire cu iubiții, o petreceau pe sub cãmașã, ca sã fie iubite. Toți cei care se întîlnesc dupã slujba de Înviere trebuie sã se îmbrãțiºeze și sã se sãrute în semn de iertare și de dragoste creștineascã. Ca semn cã Raiul este deschis, la slujba de Înviere se scoate ușa altarului și se pune deoparte, loc unde stã toatã Sãptãmîna Luminatã. Dupã unii, Raiul rãmîne deschis pînã la Înãlțarea Domnului sau chiar pînã de Rusalii. Duminica Paștilor înseamnã și ieșirea din Pãresimi, din Postul Mare.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!