Tradiții pentru spor și sănătate la Nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
24.06.2013
În tradiția creștin ortodoxă, 24 iunie este ziua nașterii Sfîntului Ioan Botezătorul, adus pe lume la bătrînețe de Elisabeta, eveniment ce pregătește minunea nașterii Mîntuitorului
Credincioșii ortodocși sărbătoresc astăzi, 24 iunie, Nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul, cel din urmă prooroc al Vechiului Testament, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos. Nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul a fost ea însăși o minune, prevestită în profețiile Vechiului Testament de proorocul Isaia. Sf. Ioan Botezătorul a fost dus pe lume la bătrînețe de Elisabeta, verișoara maicii Domnului, eveniment ce pregătește minunea nașterii Mîntuitorului. Sărbătoarea s-a suprapus cu cea păgînă, cu mult mai veche, numită Sînziene în nordul și vestul țării (Bucovina, Maramureș, Transilvania, Banat) și Drăgaica - în Muntenia, Oltenia, Dobrogea și Sudul Moldovei. Sărbătoarea păgînă, care pare să nu aibă nicio legătură cu cea creștină, este sărbătoarea iubirii și a fertilității, de Sînziene legîndu-se o serie de ritualuri pentru sănătatea oamenilor și pentru belșug, ca și tot felul de practici prin care fetele își află sortitul și momentul în care se vor mărita.
Istoricul sărbătorii religioase
Sărbătoarea nașterii Sf. Ioan Botezătorul a fost celebrată de creștini cu mare fast începînd cu secolul al IV-lea. Sfîntul Ioan Botezătorul, cel mai mare profet al Vechiului Testament, cel pe care-l prăznuim astăzi, face trecerea spre Noul Testament, care-l vestește pe Mîntuitorul cel Înviat. Născut în localitatea Ein-Kerem, situată în apropiere de Ierusalim, proorocul Ioan este fiul Elisabetei, verișoara Fecioarei Maria, și al preotului Zaharia. Cei doi s-au rugat la Dumnezeu, ani de-a rîndul, să le binecuvînteze viața cu un fiu. Fiind înaintați în vîrstă, Elisabeta și preotul Zaharia sperau ca ruga lor fierbinte să fie împlinită de Dumnezeu și prin voia acestuia să se împlinească minunea care să alunge din viața Elisabetei ocara nerodirii de prunci. Pentru că, în acea vreme, poporul evreu credea că familia fără copii era blestemată de Dumnezeu. Din această cauză, deseori, nici ofrandele aduse de aceste familii la Templu nu erau primite.
Într-o zi, pe cînd mulțimea venită la Templu se ruga afară, iar preotul Zaharia trebuia să tămîieze, lîngă altar a apărut Arhanghelul Gavriil. Acesta i-a adus preotului minunata veste că va avea un fiu. Nu te teme Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, va naște un fiu și-l vei numi Ioan, și vei avea mare bucurie, și mulți se vor bucura, căci el va fi mare înaintea lui Dumnezeu și se va umple de duhul sfînt încă din pîntecele maicii sale. Preotul Zaharia n-a crezut aceste vorbe (Luca 1,20), invocînd faptul că și el, și nevasta sa erau bătrîni (Luca 1,18). Drept pedeapsă pentru necredința lui, Arhanghelul Gavriil i-a anunțat preotului Zaharia că va rămîne mut, pînă cînd se va împlini vestirea sa, iar Elisabeta va aduce pe lume pruncul cel așteptat. Și așa s-a întîmplat.
Ioan Botezătorul, trimis să vestească venirea lui Iisus
În calendarul ortodox, ziua de naștere a Sfîntului Ioan Botezătorul este cinstită într-o zi specială, așa cum se mai face doar cu data de Naștere a Mîntuitorului Iisus și a Maicii Domnului, Fecioara Maria. În schimb, pentru toți sfinții, ziua de prăznuire este orînduită la data trecerii lor la viața veșnică. Sfîntul Ioan l-a botezat pe Mîntuitorul Iisus în apele Iordanului la împlinirea vremii, așa cum a fost proorocită de profeții Vechiului Testament. În predicile sale, Ioan, predicatorul-ascet, se adresa mulțimilor, îndemnînd la pocăință: Pocăiți-vă, pentru că s-a apropiat împărăția cerurilor!. În memoria creștinătății, Ioan Botezătorul este proorocul care a spus în fața lumii că Iisus este adevăratul Mesia, marele trimis al lui Dumnezeu ca să vestească venirea lui Iisus. Proorocul Ioan și-a îndeplinit misiunea, botezîndu-L în apele Iordanului. Potrivit evangheliștilor, după acest eveniment, strălucirea lui Ioan urma să scadă și a Mîntuitorului Iisus să crească. Model de pocăință, de înfrînare și de puritate, Sfîntul Ioan și-a împlinit misiunea în preajma Iordanului. În predicile sale, Ioan a pledat pentru pocăință și nu l-a scutit de critici nici pe regele Irod Antipa pentru adulter cu Irodiada, soția fratelui său vitreg, Filip. Pentru această critică aspră, Irodiada s-a răzbunat crunt și i-a grăbit moartea.
Moartea Sfîntului Ioan Botezătorul
Din Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, a tăiat capul Sfîntului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfîntul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.
Tîlcul nașterii lui Ioan
Nașterea Sfîntului Ioan s-a pus la 24 iunie, după solstițiul de vară, cînd ziua începe să scadă și noaptea se mărește. Nașterea Domnului s-a pus la 25 decembrie, după solstițiul de iarnă, cînd ziua se mărește și noaptea scade. De ce au rînduit așa Sfinții Părinți? Pentru că nașterea Sfîntului Ioan a avut loc la sfîrșitul Legii Vechi, cînd învățătura ei scade și în locul ei vine în lume lumina lui Hristos care biruiește întunericul necredinței și aruncă noaptea neștiinței și a păcatului și aduce pe pămînt o lege nouă, Legea Harului. Aceasta o spune chiar Sfîntul Ioan Botezătorul: Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez (Ioan 3, 30).
Tradiții pentru spor și sănătate de Sînziene
Sărbătoarea păgînă a Sînzienelor, marcată tot astăzi, își are originile într-un cult roman pentru zeița Diana, susțin unii specialiști, numele de Sînziana, așa cum este cunoscută sărbătoarea autohtonă în special în Ardeal, provenind din Sancta Diana, în timp ce în Muntenia și Oltenia se sărbătorește Drăgaica, după numele slav. Alți specialiști susțin că sărbătoarea își are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui, sînzienele fiind adesea reprezentate de traci înlănțuite într-o horă. În credința populară, sînzienele erau preotese ale soarelui, divinități nocturne, ascunse prin pădurile neumblate de om. Ele aduc oamenilor bucurii, spor în muncă, alungînd spiritele rele. Tradiția spune că în dansul lor feeric, sînzienele ating holdele și le dăruiesc rod bogat. Acum ele pătrund în gospodării, binecuvîntează tinerele familii cu copii sănătoși, iar gospodarilor generoși cu semenii lor le aduc vești bune și spor în tot ce-și doresc. Tot sînzienele au puterea să alunge spiritele malefice și vrajba din casele oamenilor. Sînzienele se răzbună pe femeile care nu țin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici bărbații nu scapă ușor. Pe cei care au jurat strîmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi așteaptă pedepse îngrozitoare, despre Sînziene știindu-se că sînt mari iubitoare de dreptate. Potrivit unei alte superstiții populare specifice acestei sărbători, în ziua de Sînziene oamenii nu trebuie să se îmbăieze, deoarece vor spăla forțele magice care îi înconjoară în această zi. Însă, o altă superstiție spune că îndrăgostiții care fac împreună baie în rîu sau în mare de Sînziene se vor iubi toată viața.
O floare de sînziene, mesagerul norocului
Se spune că în această zi este bine să aducem în casa noastră o floare de sînziene, ca un mesager al norocului. Stropită cu agheasmă, floarea se păstrează la icoane. După ce se usucă, e bine să fie purtată în portofel, oricît de mică ar fi, pentru ca norocul să nu vă ocolească tot anul.
Coronițele, un ritual pentru sporul casei
În zorii sărbătorii, fetele și femeile împletesc coronițe din nouă fire de sînziene și tot atîtea de grîu. Cununa respectivă este aruncată pe acoperișul casei. Dacă aceasta rămîne pe acoperiș înseamnă că cele care le-au împletit vor avea un trai bun în căminul lor sau se vor căsători. Dacă alunecă și nu rămîne agățată pe casă, este un avertisment pentru cele care le-au împletit. Astfel de coronițe împletite se agață și la ferestre și la uși pentru a aduce spor și belșug în acele case, pentru a-i apăra pe oameni de ghinioane și de boli.
Dacă plouă de Sînziene, plouă încă 40 de zile
Lucrătorii ogoarelor urmăresc starea vremii în ziua de Sînziene. Tradiția populară spune că dacă plouă de Sînziene, nu este un semn bun. Va ploua încă 40 de zile, iar vremea rea va aduce necazuri oamenilor. În această zi, după trei luni de cîntat (de la Buna Vestire), Cucul, pasărea oracol, tace. În popor, întîmplarea se numește Amuțitul cucului. De-a lungul celor trei luni, cîntecul lui s-a implicat în destinul oamenilor. Ei știu că, de cîte ori cucul cîntă în anumite zile, el le vestește ceva anume: cîte bucurii vor avea, cînd se vor căsători etc.
Florile de sînziene, remedii magice
Sînziana, o floare de cîmp, de culoare galbenă sau albă are inflorescențe cu un miros foarte plăcut, asemănător cu al florilor de tei. Planta este indicată în tratamentul afecțiunilor hepatice, renale, neurologice, dar floarea este folosită și în tratamentele cosmetice. În această zi se culeg plantele de leac, care sînt binecuvîntate cu puteri tămăduitoare, iar toamna se culeg rădăcinile acestora. De asemenea, roua adunată de pe florile de sînziene are puteri tămăduitoare, fiind un remediu deosebit pentru ochi și pentru piele. Florile de sînziene, sfințite la biserică, se atîrnă la ferestre ori la poartă, iar tinerii și copiii le poartă la piept ori la brîu, pentru a-i feri de duhurile rele. Florile uscate pot fi folosite iarna drept leac pentru bolnavii de rinichi și cei cu afecțiuni ale tiroidei, pentru că pot sfărîma pietrele și pot să topească gușa.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!