„Mi piaci Romania!“

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 26.02.2009

• Italianul Roberto Cesaroni nu vrea să se mai întoarcă în Italia, fiindcă viaţa lui de acum înseamnă familia şi magazinul de antichităţi din Braşov

În timp ce italienii devin din ce în ce mai puţin prietenoşi cu românii şi chiar vor să scape de ei, de parcă toţi ar fi o apă şi-un pămînt, Roberto Cesaroni, italian get-beget, şi-a lăsat baltă patria mamă şi şi-a croit destinul în Braşov. Chiar în mijlocul naţiunii la care italienii sînt azi refractari. Cum s-a întîmplat? Acum 14 ani, s-a îndrăgostit de o braşoveancă şi, de dragul ei, a vîndut tot ce avea, ca să se stabilească aici. Şi-a deschis o afacere în centrul Braşovului, a făcut doi copii şi şi-a zis hotărît: „Nici mort nu mă mai întorc în Italia. Mi piaci Romania“. A ajuns chiar să nu-i mai înţeleagă pe conaţionalii lui care au un ghimpe împotriva românilor şi, într-un fel, se consideră şi el român: „Italianul să stea în Italia, eu stau aici“.

Regele antichităţilor

Roberto Cesaroni are un magazin de antichităţi, primul de acest fel deschis în Braşovul de după ’90. O încăpere mică, înţesată de obiecte vechi: icoane şi tablouri, ceainice, discuri de vinil, păpuşi din porţelan, farfurii, rîşniţe, trenuleţe, clopoţei, suveniruri de tot felul. Pare o învălmăşeală de neînţeles pentru un străin, dar, pentru el, nimic nu e pus la întîmplare. Acesta e imperiul lui Roberto, în care îşi petrece ziua întreagă, dezlegînd rebus în limba italiană, în aşteptarea clienţilor. Vorbeşte româneşte binişor, dar nu atît de corect cît să rezolve cuvinte încrucişate. În schimb, îşi deapănă cu uşurinţă povestea de viaţă, pe care a tot spus-o pe la cunoştinţe şi reporteri. Cum şi-a schimbat total viaţa, renunţînd la tot şi luînd-o de la capăt în România. Şi, deşi merge în fiecare an la mama lui, rămasă la Grosseto, abia aşteaptă să revină în prăvălia cu lucruri prăfuite de timp din inima Braşovului.

Amore, amore!

Era o zi de toamnă din 1995. Roberto venise la Braşov în vacanţă şi, văzînd un concert în Piaţa Sfatului, s-a apropiat de mulţime. Nu se ştie cum s-a făcut, dar a intrat în vorbă cu o fată frumoasă. Aşa de mult i-a plăcut încît nu şi-a mai putut lua gîndul de la Simona nici după ce s-a întors acasă, în orăşelul Grosseto din provincia Toscana. A luat o decizie radicală. A vîndut tot ce agonisise: anticariatul, berăria pe trei etaje deschisă în 1979, printre primele din Italia, apartamentul, garajul, şi-a luat rămas bun de la mamă şi sora lui cu cinci ani mai mică, şi a luat drumul Braşovului, la iubirea vieţii lui. Simona şi Roberto s-au căsătorit. „Cinci ani n-am făcut nimic, pînă am cumpărat spaţiul ăsta şi m-am apucat din nou de comerţul cu antichităţi. A fost primul magazin din Braşov, nu erau decît consignaţii. A mers bine atunci, acuma nu merge deloc. Sîntem la pistole. Ştiu să cumpăr, ştiu să vînd, dar cu criza, nu mai merge“, mărturiseşte patronul de la Antiqua.

Mare colecţionar de jucării de tablă

Nu e chiar un anticar obişnuit, e cunoscut în toată lumea pentru o specializare rară printre colegii de breaslă: giucăriile. „Am fost colecţionar mare, unul dintre cei mai mari din Europa. Acum mai am 100 de bucăţi, din 2.500. Vezi în vitrină caruselul şi soldăţeii? Sînt din anii ’30, din Germania. Am pus şi la Muzeul Mureşenilor giucării. Dar am mai avut colecţii şi de porţelanuri vechi, borcane de muştar şi de farmacie“, spune specialistul în jucării de tablă. Jumătate din obiectele expuse nu sînt de vînzare. Le-a aşezat pe rafturi numai ca să-şi poată clăti privirea cu ceva drag. Nu cîştigă prea mult, de fapt, vinde puţin, nici străinii nu se mai înghesuie după antichităţi. Cu românii nu se tocmeşte prea mult. În schimb, străinii sînt mult mai zgîrciţi. „Nici nu vorbesc cu italienii, să nu îşi dea seama că-s de-al lor. Că dacă află că-s italian, fuge repede. Anticarul italian e mai cinstit decît ăla român“, explică Roberto, supărat că, „in Romania, comerţul e morto“.

Un prieten antiromân

Are doar cîţiva prieteni în Braşov. Printre ei şi Alexandru, originar din Cluj, dar care, de cîte ori trece prin România, îl vizitează în magazin. Sandu e exact opusul lui Roberto. Italianului îi place România, românul să n-audă de ea. „De-abia aştept să fug înapoi. Nu-mi mai place România, totul e scump“, spune Sandu, iar Roberto îl aprobă: „E vero“. „E bine să faci bani în România, dar să-i cheltui în Italia“, dă sfaturi Sandu, plecat în Trieste încă din 1981. Era căsătorit deja cu o italiancă, dar n-a avut noroc în dragoste. Acum e la a treia nevastă şi cu fiecare are cîte un copil. E patronul unei firme de restaurări în construcţii şi face bani frumoşi. Dar puţină lume ştie că-i român. „Nu am prieteni români în Italia şi nu lucrez cu români. Sînt necalificaţi. Mi-e ruşine să spun că-s român, spun că sînt rus, şi am mai mult succes. Românii nu sînt bine văzuţi, ţiganii au făcut ţara asta de rîs. N-aţi văzut că sînt mai puţini cerşetori în România? Toţi sînt în Italia. Să-i vezi pe orbi şi paralitici cum sar sprinteni din autocare. Vede toată lumea că n-au nimic. Şi în România mi-e ruşine să spun că-s român. Zic că sînt şoferul unui italian“, spune Sandu, românul din care, în 28 de ani de trai în Italia, n-a mai rămas nici urmă de identitate naţională.

Mai bine în România

Italianul are doi copii, Ottorino, de 9 ani şi jumătate, şi Vanda, de 3 ani şi jumătate. I-a botezat după numele părinţilor săi. „Nu ştiu ei italieneşte, dar pricep. La început, cu Simona vorbeam doar englezeşte. Am învăţat eu româneşte, că nu e greu, seamănă cu italiana. Braşovul îmi place, eu am venit aici pentru fata inimii mele, îmi lipseşte numai marea. Am copilărit la 10 kilometri de Marea Tineriană. Mergem în fiecare an toţi acolo, să facem baie şi cumpărături. E mai ieftin. Laptele e 55 de cenţi“, povesteşte anticarul. A adus-o şi pe mama lui în Braşov, şi pe fiica din prima căsătorie, acum studentă. Dar nu prea le-a plăcut. Numai el se încăpăţînează să nu se plictisească de România. „Mi piaci in Romania, dar clasa politică e de toată ruşinea. Dar şi în Italia sînt Berlusconi şi Alessandra Moussolini. Nişte fascişti. Italianul să stea în Italia, eu stau aici“, conchide Roberto, la cei 60 de ani ai săi. Cît despre percepţia negativă a românilor în Italia, el crede că adevăraţii italieni şi-au dat seama că emigranţii sînt de două feluri: cine munceşte şi cine fură. „Eu nu apreciez golanii, nici de-acolo, nici de-aici. Pot să stau şi-ntr-o cabană şi-ntr-un castel, numai să fiu alături de familia mea. Iar dacă ai mei sînt aici, eu rămîn în România“.

103 italieni în Braşov

• În Italia trăiesc legal peste un milion de români, care produc 2,26% din produsul intern brut al ţării. Dintre aceştia, 72% sînt absolvenţi de liceu. Cei mai mulţi s-au stabilit în nordul şi centrul peninsulei. Ei muncesc în domeniul construcţiilor, restaurante şi hoteluri, asistenţă familială (îngrijire bătrîni şi copii) şi comerţ. Există însă, printre aceşti români care muncesc serios, şi infractori. Statisticile italiene arată că 7,8% dintre violurile petrecute în această ţară au autori români, însă localnicii comit de opt ori mai multe. În judeţul Braşov, la recensămîntul din 2002, au fost înregistraţi 103 cetăţeni de etnie italiană.

Călător prin lume

• Roberto a trăit pînă la 46 de ani cum a vrut inima lui. Pînă la 15 ani a stat la părinţi, a făcut 10 clase, apoi a muncit pe vapoare de croazieră, ca muzicant. Fiindcă l-a pasionat şi muzica beat. Şi-a făcut o formaţie pe care a botezat-o The 19th Gate of Hell. El cînta la tobe. A muncit prin Venezuela, America, Australia, Anglia, Franţa, dar nicăieri n-a găsit un pămînt primitor ca-n România. Sau poate nicăieri nu şi-a găsit jumătatea.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: