O sută de copii din Brașov și-au propus să salveze de la uitare vechile colinde din Țara Bîrsei
Monitorul Expres se alătură corului de voci îngerești, urîndu-vă sănătate și belșug, cu cei dragi alături, în sfintele zile de Crăciun
Colindatul a devenit o raritate chiar și la sat, acolo unde s-a născut. Din vasta tradiție orală, s-au perpetuat cam aceleași colinde pe care le auzim astăzi în repertoriul urătorilor de ocazie sau profesioniști. Cîntecele care vestesc Nașterea Domnului nu mai sînt primite cu emoția de odinioară, poate și pentru că nu mai sîntem atenți la mesajul lor creștin. O sută de copii din Brașov și-au propus însă să salveze de la uitare vechile colinde din țara Bîrsei. Copiii din ansamblul Fluierașul, elevi de la școlile generale din Brașov și Săcele, îmbrăcați în costume populare autentice, cîntă și dansează, reamintindu-ne obiceiuri și datini altădată știute de bunicii și străbunicii noștri. Încă din 1996, Fluierașii, nelipsiți de la festivaluri folclorice, s-au făcut cunoscuți în Brașov și în țară prin colindele lor nemaiauzite în nicio altă parte a țării. Deși mai cunoscute sînt colindele din Maramureș, cele din Țara Bîrsei sînt la fel de frumoase și pline de tîlc, iar melodiile originale le fac mai plăcute și mai complexe decît cele din alte regiuni.
Din moși-strămoși
Lasă-ne, gazdă, în casă!
Monitorul Expres vă colindă de Crăciun cu vechi colinde românești din Țara Bîrsei
Colindatul a devenit o raritate chiar și la sat, acolo unde s-a născut. Din vasta tradiție orală, s-au perpetuat cam aceleași colinde pe care le auzim astăzi în repertoriul urătorilor de ocazie sau profesioniști. Cine nu cunoaște Steaua, Domn, domn să-nălțăm, Trei păstori sau Moș Crăciun cu plete dalbe? Au existat însă colinde minunate pe care le cîntau bunicii noștri și care au rămas doar amintiri. Folcloriștii se străduiesc să recupereze aceste comori ale tradiției noastre orale de la bătrînii care nu le-au uitat. O sută de copii din Brașov și-au propus să salveze de la uitare vechile colinde din Țara Bîrsei. Monitorul Expres se alătură corului de voci îngerești care vă cîntă aceste melodii vechi de peste o sută de ani și vă colindă urîndu-vă sănătate și belșug, cu cei dragi alături, în sfintele zile de Crăciun.
Că s-a născut, azi, Cristos, / Într-al lui Adam folos
Pe vremuri, colindul era un mod sărbătoresc de a trăi magicele zile ale Crăciunului. Toată suflarea se pregătea pentru întîmpinarea cum se cuvine a colindătorilor, cei mai prețioși oaspeți ai sărbătorilor de iarnă. Astăzi însă, cîntecele care vestesc Nașterea Domnului nu mai sînt primite cu emoția de odinioară. Poate și pentru că nu mai sîntem atenți la mesajul lor creștin. Dar acum sute și mii de ani, colindele erau mult mai multe și mai diverse, la toate popoarele, iar la noi, în toate zonele țării. Deși mai cunoscute sînt colindele din Maramureș, cele din Țara Bîrsei sînt la fel de frumoase și pline de tîlc, iar melodiile originale le fac mai plăcute și mai complexe decît cele din alte regiuni. Iată cum se colinda cîndva la Măieruș: Lăudați pe Dumnezeu,/ Marele Arhiereu,/ Că s-a născut, azi, Cristos,/ Într-al lui Adam folos./ Dănțuiți și săltați,/ Tot ce vi s-a trîmbițat,/ Magilor, călătoriți,/ Pe Mesia să-l găsiți./ Voi păstori să fluierați,/ Slavă lui să îi cîntați,/Că Maria a născut,/ Și blestemul s-a perdut./ Noi viață am primit/ Și prea mult ne-am veselit./ Și lemnele Raiului,/ Toate astăzi dănțuiesc,/ Cu danie prăznuiesc./ Și de-acum pînă-n vecie,/ Mila Domnului să fie.
Cete de colindători în Țara Făgărașului
Muzicologul Constantin Catrina s-a preocupat cu pasiune de colindele din Țara Făgărașului și Bran. Cîntate de către ceată, despărțită în două grupe, colindele din zona Făgărașului se particularizează prin dinamism, culoare și forță, explică specialistul, amintind care este arsenalul colindătorilor: cîntatul propriu-zis, ritmul zurgălăilor, zornăitul clopoțeilor, clămpănitul și loviturile în podea cu bățul ce susține masca țurcii. În unele sate se cînta o singură colindă pentru toți, în altele exista un repertoriu foarte bogat: colinda pentru preot, primar, vînători, ciobani, pentru cei fără de copii, pentru fete de măritat, feciori de însurat. Darurile tradiționale erau colacii de grîu, carnea de porc, la care se adăugau mai totdeauna bani și băutură. Banii îi lua vătavul sau casierul și constituiau fondul de cheltuieli al cetei. Colindele vechi povestesc despre nașterea Mîntuitorului, despre venirea celor trei magi și apariția stelei pe cer. În Țara Bîrsei, colindatul în Ajun se face seara și, în general, cetele sînt formate din băieți. În schimb, în prima zi de Crăciun, încă de dimineață se adună cetele de flăcăi (țurci) și pornesc să colinde la porțile sătenilor. Feciorii trebuie să joace toate fetele care i-au primit cu colindul. În Comăna de Jos, ceata este constituită din cinci feciori din sat, numărul lor fiind respectat cu strictețe. Fiecare flăcău are un rol bine definit, structură care s-a păstrat neschimbată din 1938. Colindatul se transformă în petrecere care ține pînă dimineața cînd feciorii se trezesc devreme pentru a merge la biserică, ca să nu fie muștruluiți de părinte. După slujbă, colindatul continuă.
Vă răsplătim c-un colac de grîu frumos, / Ca fața lui Cristos!
Copiii din ansamblul Fluierașul reușesc să aducă în casele brașovenilor spiritul Crăciunului prin cele mai vechi colinde din Țara Bîrsei. Sînt cam 100 de prichindei de la școlile generale din Brașov și Săcele care, îmbrăcați în costume populare autentice, cîntă și dansează, reamintindu-ne obiceiuri și datini altădată arhicunoscute de bunicii și străbunicii noștri. Încă din 1996, Fluierașii, nelipsiți de la festivaluri folclorice, s-au făcut cunoscuți în Brașov și în țară prin colindele lor nemaiauzite în nicio altă parte a țării. Învățătoarea Silvia Tatu a ținut ca repertoriul lor să conțină numai colinde autentice. Cum a reușit acest lucru? Căutînd bătrîni din mai multe sate brașovene și întrebîndu-i ce colinde se spuneau pe vremea lor. Uneori, strigăturile și melodiile le-a găsit la moșnegi de 90 de ani, alteori la dascălii din sate. Fluierașii au preluat și colinde din culegeri alcătuite de specialiști, vechi și acestea de aproape 100 de ani. Întocmai ca o veritabilă ceată de flăcăi, fluierașii își încep programul cu o strigătură, culeasă de la Viștea de Jos: Lasă-ne gazdă în casă,/ C-afară plouă de varsă,/ Și-n tindă ninge de frige,/ Și-n cămară-i ca ș-afară,/ Lasă-ne măcar sub șop,/ Că ți-om spune de noroc!/ Hop! Hop! Hop-hop-hop!. Iar după ce-și încheie colinda, gazdele îi laudă și spun, cum spuneau străbunii: Vă răsplătim c-un colac de grîu frumos,/ Ca fața lui Cristos!. Și tot ca pe vremuri, micii colindători răspund: De unde-o golit, Dumnezeu să-mplinească cu sutele și miile!
Păstrarea vechilor colinde, un miracol
Brașoveanul George Paul Meiu, antropolog la Universitatea Concordia din Canada, este și el preocupat de datinile din zona Brașovului. În cartea Vin feciorii cu țurca!, el a descris obiceiurile de Crăciun din Comăna de Jos. Vorbind despre ceata de feciori care merg la colindat, el se întreabă ce înseamnă aceste obiceiuri pentru niște feciori care au în case televizoare și casetofoane, care se deplasează conducînd Daciile taților lor, care fac naveta la școală, la oraș, care cunosc de mult gustul de Coca Cola, în primul rînd de la bufetul din sat, care merg duminică la discotecă înființată într-o veche moară de pe hotarul satului?. El crede că aceste colinde s-au păstrat aproape miraculos în zona Brașovului, fiind practicate și azi după aceleași legi nescrise, în ciuda modernizării sau a situației economice actuale.
Așadar, dacă vă nimeriți prin satele din împrejurimi, nu ezitați să ieșiți la porți, să priviți veselia colindătorilor, să ascultați cu atenție textul cîntecelor străvechi și să încercați să memorați aceste nestemate transmise din generație în generație. Iar dacă se întîmplă să petreceți sfîntul Crăciun în oraș, vă aduce Monitorul Expres în case colinde autentice. Ca să ne bucurăm împreună de nașterea Mîntuitorului prin cele mai vechi colinde românești.
Obiceiuri din Țara Bîrsei
Ridicatul bradului de la Dumbrăvița are loc în prima zi a Crăciunului. Este un obicei vechi, organizat de cetele de feciori din sat. Băieții se împart în două cete, una urcă pe deal, alta rămîne în vale. Fiecare ceată își alege conducătorul și pleacă în pădure după brad, cu cel puțin o săptămînă înainte de Crăciun. Copacul trebuie să fie drept, înalt și cu crengi uniforme. Este ridicat cu mîinile, fără niciun utilaj, acesta fiind de fapt momentul original al obiceiului. Apoi, urmează hora în jurul bradului.
Borița este un dans tradițional al comunității ceangăilor și se joacă în Zizin, Săcele și, în mod special, în Purcăreni. E jucat numai de băieți și datează încă de pe vremea împăratului Franz Joseph. Ei poartă o boriță, asemănătoare cu țurca din Transilvania, care protejează de duhurile rele. Dansul îmbină elemente tradiționale maghiare, românești, turcești și bulgărești.
Vechi credințe de Crăciun
Există credința că în noaptea de Crăciun se deschide cerul și vorbesc animalele din grajd.
Cele 12 zile de la Crăciun încolo reprezintă anul și pe vremuri se credea că, așa cum vor fi acele zile așa vor fi și lunile de peste an. Ziua întîi de Crăciun reprezenta nu numai luna ianuarie, ci anul întreg, avînd dublă valoare prezicătoare.
În ajun de Crăciun, oamenii își luau de la vecini tot ce-au dat cu împrumut, ca să aibă toată avuția în gospodărie.
Femeile pun un ban de metal și o nucă în apa de spălat, spre a fi în anul ce vine mai frumoase și bogate.
Gospodarii, în ajunul Crăciunului, pun mîna pe toate uneltele din curte, ca să le poată folosi cu spor în anul următor.
Cu o zi înainte de Crăciun se pune o potcoavă într-o căldare cu apă. Stăpînul casei bea primul, apoi o dă vitelor, ca să fie tari ca fierul.
Păstorii pun sub pragul casei un drob de sare învelit, lăsîndu-l pînă la alesul oilor, în aprilie, cînd drobul este scos, măcinat și amestecat cu tărîțe și dat ca hrană, să sporească turma.
În ajun de Crăciun se curăță hornul, iar funinginea e pusă la rădăcina pomilor pentru rod bogat.
În noaptea de Moș-Ajun se face priveghi, iar pe masă este așezat un colac cu un cuțit înfipt în el.
Masa pusă în ajun rămîne întinsă toată noaptea, timp în care focul trebuie să ardă în sobă.
La Crăciun, pîinea se așază pe masă, să vină belșugul, iar sub fața de masă se pune pleavă de grîu.
În ajun se pregătesc 12 feluri de mîncare în amintirea Cinei cea de taină.
Gospodarii stau la masă cu picioarele pe topor, ca să fie tari ca fierul în anul care vine.
Cînd primul om intrat în casă de Crăciun este bărbat, înseamnă bunăstare în anul viitor.
În ajun de Crăciun sînt puse în tuspatru colțurile de mese căței de usturoi și semințe de mere, ce apară de deochi și farmece
Din ajunul Crăciunului pînă la Bobotează, casă e măturată de la prag spre răsărit și nu din fundul locuinței spre prag, ca să vină pețitori la fata de măritat. Fetele mari nu trebuie să dea gunoiul afară din casă.
Ca să-și viseze ursitul, fata va posti toată ziua de ajun, iar prima îmbucătură de seară s-o pună la brîu. Cînd se culcă, întinde brîul pe jos și face trei mătănii peste el. Așa își va afla ursitul.
De roagă se roagă
(cules de la Aldea Spiridon, Șinca Veche, 1976, din cartea Junii lui Crăciunu - Colinde din Țara Oltului, de Ion Funariu și Alexandru Bușilă)
De roagă se roagă
da leru-i Doamne
doi la Dumnezeu
pe ei să îi sloboadă
negri vînători
jos pe vale-n josu
că ei și-or aflatu
c-aveți livezi verzi
mijloc de livezi
cerbu-i trețioru
în gura păltioru
în coarnele lui
cununa de zînă
și de șaua lui
arme voinicești
paloșe domnești
pe spatele lui
masă de mătasă
împletită-n șasă
de l-om putea prinde
da noi ce i-om luară?
armele i-om luară
din dar cui le-om dară?
ui Ion le-om dară
de l-om putea prinde
da noi ce i-om luară?
cununa i-om luară
din dar cui i-om dară?
Mariei i-om dară
de l-om putea prinde
da noi ce i-om luară?
masa i-om luară
din dar cui i-om dară?
jupînesei gazdă
ca să se falească
mulți ani să trăiască
de l-om putea prinde
cerbul cu totu
din dar cui l-om dară?
jupînului gazdă
ca să se fălească
mulți ani să trăiască!
Brăduț verde de mătasă
(cules de la învățătoarea Ileana Pora din Cuciulata, 1996)
Brăduț verde de mătasă,
Colindă-mi-l, Doamne!
Lasă-ne, gazdă, în casă!
Că d-asar-am tot umblat
Nici în casă n-am intrat.
Calu ni l-am potcovit
Cu potcoave de argint.
Cu săniuța de slănină,
Am pornit pe lună plină.
I-am pus tălpi de cartaboș
Frîiele de cîrnați groși.
Să fii, gazdă, sănătoasă!
Să ne dai plată frumoasă!
Un colac de grîu curat
Și-o pecie de porc gras.
Pe fața colacului,
Bunăstarea omului.
Cest domn bun se veselește
(cules de la Bîrsan Eugen, 71 de ani, Corbi, 1998)
(se cîntă și la Sfîntul Nicolae, și la Crăciun)
Cest domn bun se veselește,
Domnului, Domnu
Da pe masă-mpodobește
Da pe masă de mătasă
Da pe masă ce mai suntu?
Suntu trii colaci de grîu,
Da pe trii colaci de grîu
Suntu trii vedre de vinu
Da pe trii vedre de vinu,
Suntu trii pahare pline
Da pe trii pahare pline,
Suntu, sunt și jeturi scrise,
Jeturi scrise, mese-ntinse.
Suntu, sunt făclii aprinse;
Da cu alea ce să face?
D-avem fii de-a botezară
Și mai mari de-a cununară.
Și-așteptam pe Dumnezeu
Să-l ospăț și să-l petrec
Pe sub poala cerului,
Pîn la poarta Raiului.
Noi cîntăm și colindăm,
Cestui domn bun i-o-nchinăm;
I-o-nchinăm cu sănătate,
Că-i mai bună decît toate.
Steaua
(cules de la Elisabeta Șchiopu, 76 de ani, Dumbrăvița, 1999)
Steaua sus răsare
Ca o taină mare
Steaua luminează
Și adeverează
Steaua strălucește,
Și lumii vestește.
Că astăzi curată,
Preanevinovată,
Fecioara Maria,
Naște pe Mesia,
În țara vestită,
Viflaim numită.
Magii, cum zăriră
Steaua, și porniră,
Mergînd după rază,
Pe Cristos să-l vază.
Și dacă porniră,
Îndată-l găsiră.
Iar dacă intrară,
I se închinară.
Cu daruri gătite,
Lui Cristos menite.
Luîndu-și, fiecare,
Bucurie mare.
Și aici să fie,
De la tinerețe,
Pîn la bătrînețe.
Colo-n sus și mai în sus
(cules de la membrele Frăției Creștin-Ortodoxe Mîngîierea de la biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului)
Colo-n sus și mai în sus
Colindă, Doamne, colind!
Este-o dalbă mănăstire
Dar într-însa ce era?
Un copil ce tot plîngea.
Maică-sa din grai grăia,
Taci, puiule, nu mai plînge,
Că mama ție-ți va da
Două mere aurele
Să te joci frumos cu ele
Și cheile Raiului
Raiul sfînt să-l stăpînești
Și cerul să-l moștenești
Trandafir verde pe masă
Rămîi, gazdă, sănătoasă!
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!