Prin campania umanitară deschisă de Monitorul Expres, s-au adunat, pînă aseară, pe lista donațiilor 2.140 lei, o saltea, pături, plăpumi, perne, așternuri, detergenți, îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente și alte bunuri pentru casă
Cititorii Monitorul Expres știu ce înseamnă să dăruiești speranță, să dăruiești viață. Au făcut-o cu inima curată de mai multe ori. Și au reușit. Acum, este din nou nevoie de solidaritatea și bunătatea sufletească din marea familie Monitorul pentru a aduce un pic de lumină în zilele negre pe care le trăiesc semenii noștri din Moldova înecată. Sînt mii de suflete care nu mai au nimic după o viață de muncă. Sînt mii de oameni, bătrîni și tineri, care vor trebui să ia viața de la capăt din ruine. Putem să le întindem o mînă peste ape. Să-i ajutăm cu cît putem. Puțin din puținul nostru poate fi stropul de lumină și curaj pentru ei.
În satul nemțean Buruienești, sînt cam 3.700 de familii și cam 1.100 de gospodării. Potopul a stricat vreo 700 de case. 71 au fost complet năruite de inundații, lăsînd fără adăpost 274 de persoane. În vecini, în satul Rotunda, din cele 550 de gospodării în care trăiesc cam 1800 de suflete, peste 300 de gospodării au fost afectate de apă. 15 locuințe au fost rase de pe fața pămîntului, lăsînd pe drumuri 42 de suflete. Sînt oameni în aceste două sate, bătrîni sau copii, care au rămas fără nimic. Nimic nu mai au. Nici case, nici paturi, nici perne, nici haine, nici încălțăminte, nici televizoare, nici frigidere, nici mașini de spălat, nici măcar ligheane sau găleți. Nimic, după o viață de muncă. Pe cîțiva dintre oamenii care s-au luptat cu puhoaiele năvălite peste ei i-ați cunoscut. Chiar dacă numai prin relatările reporterului Monitorul Expres. Acești oameni, ca toți ceilalți săteni ai acestor două așezări, încearcă acum să-și reclădească viața. Cu credință și speranță.
Erou fără casă
Doru Ana și-a salvat de furia apelor cei cinci copii, soacra și soția. Apoi s-a întors după alți săteni. Femei, bătrîni, bolnavi, paralizați, copii. De dimineață pînă seara a cărat oameni cu barca, prin apă pînă la geamul caselor. I-a intrat un cui într-un picior și tot nu s-a lăsat pînă n-a mai salvat oameni. A fost un erou", spune despre el primarul. Opt suflete sînt în familia lui Doru Ana. Soția îi e operată de hernie. Cel mai mic copil are doar șase luni, cel mai mare, 14 ani. Ăl mic a fost născut prematur. Ca să-l țină în viață s-a împrumutat la bancă. După inundație, abia a reușit să facă rost de laptele praf cu care să-l hrănească. L-au ajutat primarul și niște medici din Bacău. Copiii de școală sînt cu toții premianți. Acum, nu mai au nici ghiozdane, nici cărți nici haine ca să meargă la școală. Viitorul meu, al maică-mii și al femeii mele sînt copiii. Numai la ei mă gîndesc. Dacă cineva mă poate ajuta, pentru ei vreau să mă ajute. Să fac măcar o cameră uscată, în care să-i țin. Cel mic, cînd îl văd că rîde la mine, îmi dă putere. Putere să mă lupt pentru ei", spune omul. Unul dintre numele aflate pe lista primăriei cu persoanele a căror case au fost distruse.
Singur și fără casă la 82 de ani
Mihai Leahu are 82 de ani, iar în afară de o soție paralizată și un frate la fel de bătrîn, nu mai are pe nimeni. Un perete din casă și gardul au mai rămas din acareturile bătrînului. Casa a căzut, coșerul (hambarul) a căzut, poiata la fel, bucătăria de vară la fel. Eu îs mulțimit că am scăpat cu viață, iar femeia am aflat că-i bine, acolo, la spital, zice el. A răma doar cu pantalonii de pe el, o cămașă și o pătură, primită de la frate-său. Acum, și-a făcut un culcuș în acoperișul de la coșer, unde mai avea niște paie. De-acuma nu mai are ce să cadă, glumește el amar. De mîncat, mănîncă de la ajutoare. Ce ne dau oamenii și primăria. Am avut 12 găini și 15 pui de un kil bucata, de la Roman. După ce-a picat poiata, a căzut și zidul de la casă peste ei. N-au zis nici cîr. Cred că tot acolo sînt, leșuri sub dărîmîtură, zice bătrînul. Ce-o să fac? Nu știu. Sper să îmi pot face o cămară unde să stau la iarnă, își face planul Mihai Leahu.
Doar cu hainele pregătite pentru spital
Verona Anton Dogaru face 70 de ani pe 4 octombrie și e vădană din 85. Din 12 copii, doi locuiesc cu ea, un băiat care a avut probleme, a vorbit abia pe la șapte ani și încă unul mai în vîrstă, necăsătoriți. Patru îi sînt vecini, dar și lor le-au picat casele. Femeia e bolnavă de rinichi, a fost de șapte ori operată de insuficiență renală, și nici cu inima nu stă prea bine. I-a fost greu, dar nu s-a plîns. Dacă e măligă, dă Dumnezeu și o barabulă, și pui de-o ciorbă. Dar acum nici barabule nu mai am. Făină nu mai am, nici ceaun nu mai am, nici găleată, puii s-au dus toți cu apa. Mănînc doar ce ne dă de la ajutoare, spune ea. A rămas doar cu pereții de la casă și cu hainele pregătite pentru spital, pentru a opta operație. Doarme pe unde apucă, prin vecini, ca să nu deranjeze pe nimeni prea mult.
Lista sătenilor din Buruienești care au rămas fără casă:
Blaj Francisca - 2 persoane, Suceu Nicoleta, Martinas Maria - 2 persoane, Pita Eleonora - 2 persoane, Pericica Marian - 4 persoane, Agu Clara - 2 persoane, Dior Eugen - 2 persoane, Cojocaru Ciprian (Dorcu Nita) - 6 persoane, Dorcu Ioan - 8 persoane, Cojocaru Verona - 10 persoane, Ciuchi Mihăiță - 3 persoane, Lucaci Petrică - 7 persoane, Cojocaru Eugen - 4 persoane, Bilboc Maria, Lupu Margareta, Scripcaru Petru, Dumitru Maria - 3 persoane, Suceu Cecilia - 3 persoane, Pita Dumitria - 7 persoane, Tulbure Pavel - 2 persoane, Tulbure P. Mihai - 4 persoane, Mai/Antal Aurica - 3 persoane, Aenasoaie Ianoș Vasile - 4 persoane, Aenasoaie A. Vasile - 6 persoane, Agu Paul - 3 persoane, Ana Doru - 8 persoane, Dogaru Verona - 11 persoane, Petrache Maria, Dancă Aguda - 2 persoane, Dogaru Nița - 3 persoane, Dorcu Cristian - 5 persoane, Dorcu Petrică - 6 persoane, Enache M. Iosif - 3 persoane, Agu Catrina - 5 persoane, Cojocaru Gheorghiță (Elena) 5 persoane, Dancă Anton - 13 persoane, Enică Traian - 5 persoane, Goșman Margareta - 5 persoane, Bulai Ștefan - 3 persoane, Comșa Dumitru - 2 persoane, Pita Marcel - 5 persoane, Scripcaru V. Gheorghe - 2 persoane, Giurgică Maria - 2 persoane, Dior I. Ioan - 4 persoane, Enciu Marcel, Dorcu Stefania - 4 persoane, Blaj F. Iosif - 4 persoane, Husanu M. Vasile - 4 persoane, Dorcu Eugenia - 3 persoane, Tulbure Paula - 7 persoane, Surugiu Cezar, Pîslariu Ilie - 4 persoane, Ana Matilda - 5 persoane, Giurgică Puiu - 6 persoane, Giurgică Elena, Pita M. Ioan - 2 persoane, Cojocaru Viorel - 3 persoane, Netedu P. Laurentiu - 5 persoane, Petrișor Mihai - 10 persoane, Netedu Tereza - 3 persoane, Pericică M. Carmil - 2 persoane, Iosub Valeria - 5 persoane, Tulbure Gheorghe, Pîrju Maricel - 2 persoane, Petre Bernard - 3 persoane, Husanu Valerica, Bologel Anton - 7 persoane, Pericică Iosif, Goșman Frenț Vasile - 3 persoane, Dior Maria, Cornilă Liliana - 4 persoane.
Lista sătenilor din Rotunda care au rămas fără casă:
Farcaș Ferenț, Arcană Ion - 5 persoane, Bălan Mihai - 3 persoane, Lupu Claudina, Anti Lucian - 7 persoane, Leahu Iosif - 2 persoane, Antaluca Ovidiu, Bursuc Isidor - 2 persoane, Mart Maria - 2 persoane, Baciu Veronica, Leahu P. Mihai - 2 persoane, Fechetă Maria - 6 persoane, Roca Vasile -2 persoane, Bejan Iosif - 3 persoane, Antaluca P. Eugen - 4 persoane.
Mulțumiri donatorilor
,,Mîini întinse peste ape
Marius Stoianovici - 500 lei
Maria Ștefanov- 10 lei, o plapumă și pernă
Agneta Zepezauer - 200 lei
Oprea Ana și Cioacătă Daniel - produse alimentare, săpun și detergenți
Teodor Stegaru (nonagenar - veteran de război) - 100 lei
Rică ,,cel cu suflet- 6 l ulei, 6 kg zahăr, 6 kg de făină, conserve și dulciuri
Daniel Cioacă - haine
Anomim - 300 lei
Corneliul Popa - 100 lei
Lucian Dudaș - haine
Adrian Mureșan - 100 lei, o haină de piele, plapumă cu cearceaf, cergă de lînă, haine pentru copii și adulți
Familia Moșoiu - 200 lei, îmbrăcăminte și încălțăminte
Cornelia Constantinescu - 100 lei
Marioara Cojanu - 50 lei
Ana Manuela Mitu - 50 lei, îmbrăcăminte și încălțăminte
Familiile Olaru, Dumitrescu și anonimi - îmbrăcăminte și încălțăminte
Stela Stîncel - pătură, îmbrăcăminte și încălțăminte
Aurelia Burețea - plapumă, saltea, pături, un sac de dormit, 4 lenjerii de pat, haine
Ion Burcui - îmbrăcăminte
Vasile Ene - îmbrăcăminte, trei traverse iută
Valentin Trușcă - 50 lei
Aron Tohănean - 20 lei
Silvia și Mircea Crăciun - pernă, pilotă, așternuturi, prosoape
Elena Ursu - îmbrăcăminte
Emil Văcar - îmbrăcăminte
Anonim - îmbrăcăminte și încălțăminte
Gheorghe Comănici - 10 lei
Elena Băcîrcel - îmbrăcăminte și încălțăminte
Dumitru Jalea - 300 lei
Maria Cirică - 40 lei, pătură, așternut, geacă
Anonim - 10 lei, pătură, pînză, așternut, pulovere, fețe de masă, pastă de dinți, săpun, trusă perii păr, prosoape, haine bărbătești
Petruța Nan - plăpumi, perne, pături, așternuturi, haine
Etelka Nistorescu - îmbrăcăminte
Maria Săvulescu - îmbrăcăminte
Fam. Onciu - îmbrăcăminte și încălțăminte, alimente
Magdalena Orghidan - îmbrăcăminte, masă de călcat
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!