Plasticul cucerește din nou lumea modei. Fie că este vorba despre genți, ochelari, pantofi sau chiar obiecte vestimentare, plasticul este considerat un material în vogă. Cu toții ne amintim de curentul Pop Art care a făcut din plastic una dintre emblemele sale sau de stilul Art Deco, care l-a transformat în materie primă pentru crearea de mobile, obiecte decorative sau bijuterii. După ani la rînd în care a fost uitat, acest material trece din nou în prim-plan. Accesoriul care a stîrnit cele mai multe reacții pozitive este o geantă din plastic alb cu cataramă din același material, realizată de casa Chanel și care în combinație cu perechea de sandale negru cu alb și cu fața din plastic transparent oferă doamnelor o ținută cît se poate de nonconformistă. Sandalele create de King Karl sînt realizate din perspex și au tocuri din plexiglas. Ideea cea mai originală îi aparține însă casei de modă Dolce & Gabbana, o rochie din bucăți de șifon și corsetul din PVC. Tot de Dolce & Gabbana au fost creați și ochelarii cei mai căutați din vara trecută, cu rama din plastic și cu brațele încrustate cu strasuri. Și în materie de genți plasticul și-a spus cuvîntul. Casa de modă Versace a decorat gențile în versiune maxi cu diverse catarame sau ornamente de plastic. Și pentru ultimele creații ale casei Fendi au fost folosite bucăți de țesături plastificate.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!