Cățelul care a moștenit, săptămîna trecută, 12 milioane de dolari de la stăpîna sa - Leona Helmsley, miliardara americană care domina piața imobiliară new-yorkeză, era urît de toți cei care îl îngrijeau, relatează AFP, citînd o româncă, fostă menajeră a defunctei. Poreclit Trouble, bichonul maltez mușca pe toată lumea, gărzile de corp, pînă și clienți ai hotelului Helmsley Park, a declarat pentru Daily News Zamfira Sfara, fosta menajeră a miliardarei. Leona Helmsley a murit pe 22 august, la New York, la vîrsta de 87 de ani. Ea a fost înmormîntată într-un mausoleu de 1,4 milioane de dolari, pe care și l-a construit pentru a fi înmormîntată alături de soțul ei și de cățel. Testamentul a fost citit, apoi, în Tribunalul din New York. Femeia i-a scos din testament pe Craig și Meegan Panzirer, doi nepoți de-ai săi, care locuiesc în Nisa. Ei știu de ce, a indicat laconic Leona Helmsley în testament. În schimb, bișonul maltez a primit 12 milioane de dolari, iar fratele femeii a moștenit zece milioane de dolari și responsabilitatea de a avea grijă de cățelul în vîrstă de opt ani.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!