Un gigolo braşovean cu trecere la englezoaice

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Mihaela Grădinaru, 09.09.2016

• „Îi vedeam pe cei care suflau în pungi şi am zis că nu vreau să fiu ca ei“, spune Nicu, tînărul care şi-a trăit copilăria într-un centru de plasament
• Cînd a aflat că poţi face bani frumoşi de pe urma femeilor bogate, a plecat direct spre Anglia
Nicu are 24 de ani. Şi-a trăit toată copilăria în centre de plasament, după ce mama l-a abandonat laolaltă cu fraţii lui. A trăit cea mai neagră parte din viaţa lui între zidurile orfelinatelor. Cînd a împlinit 18 ani s-a trezit singur, dincolo de poarta ultimului centru de plasament, din Victoria. În faţa lui era lumea largă. A plecat unde a văzut cu ochii şi a învăţat să trăiască prin propriile puteri. A dormit în parcuri, sub cerul liber, a suferit de foame şi frig, a făcut şi puţină puşcărie şi a încercat drogurile, fără să cadă în patima lor. Avea însă un plan la care n-a renunţat: să fie îmbrăcat curat, să poarte pantofi buni şi să-i ajute şi pe alţii. A aflat apoi vă poţi face bani frumoşi de pe urma femeilor bogate. S-a declarat gigolo şi a reuşit. În Anglia, a primit pentru serviciile lui, parţiale sau complete, între 400 şi 1000 de lire sterline, spune el. Ba chiar, cîteva femei cu stare i-au oferit şi cîte 3.000 de lire.

„Copiii mai mari ne băteau“

„M-am născut pe data de 10 decembrie 1991 la Braşov. Mama mea locuia într-un sat din Alba, iar pentru că tatăl nostru bun o tot bătea a trebuit să plece de acasă. A venit la Braşov cu trei copii. Ne-a dat însă, pe mine şi pe fraţii mei, la o casă de copii pentru că nu ne mai putea purta de grijă. Eu aveam 4 ani, iar fraţii mei 5 şi 6 ani. Am ajuns întîi la Casa Prieteniei din Codlea, unde am stat doar cîteva luni, iar de acolo ne-au dus la un centru unde copiii mai mari ne băteau şi se pişau pe noi cînd dormeam...Cînd mergeam la grădiniţă adormeam în băncuţă şi făceam pe mine... Măcar, am avut noroc că pe noi trei nu ne-au seperat“, povesteşte Nicu Mailat ceea ce-şi aminteşte din copilăria chinuită. Mama lor nu a mai luat vreodată legătura cu ei şi nici nu s-a interesat de soarta lor, iar după doi ani a fost decăzută din drepturile părinteşti. Nici tatăl nu s-a mai arătat. Nicu nici nu şi-l aminteşte. „Pe tatăl meu nu-l cunosc“, spune Nicu.
A fugit din centru o singură dată, pe cînd avea 15 ani, împreună cu fratele lui mai mare. Voia să-şi caute bunica despre care aflaseră că locuieşte într-un sat din Alba. „Am sărit gardul desculţi şi am urcat într-un tren...“, povesteşte Nicu. Au găsit-o pe bunică, au plîns împreună, dar nu puteau rămîne cu ea, pentru că era bătrînă şi bolnavă. S-au întors la singurul loc care le era „acasă“.

„N-am nicio amintire frumoasă de acolo“

Din centrele de plasament în care şi-a trăit toată copilăria nu are amintiri plăcute. „E adevărat că eram îmbrăcaţi curat, dar bătăile,,,. Eram bătuţi de educatori cu furtunele de la baie şi cu ce apucau. Uneori, noaptea, în timp ce dormeam, ne loveau cu un băţ peste tălpi dacă ne prindeau că nu ne-am spălat bine pe picioare. Ei îşi beau cafeaua şi jucau remmy, iar noi eram lăsaţi să creştem aşa, cum a dat Dumnezeu. Nu aveau nicium sentiment pentru noi acei oameni. Nu ştiu dacă exista atunci vreun centru din România unde copiii chiar erau educaţi şi duşi spre drumul cel bun. Poate că ne era mai bine dacă aveam şi noi un părinte spiritual care să ne îndrume şi care să ne iubească. Nu am nicio amintire frumoasă de acolo. Poate doar faptul că toţi copiii am fost uniţi şi sîntem ca fraţii şi ne întîlnim şi acum“.

Un adolescent problemă

„A venit o zi cînd a trebuit să plec din centru. Afară, în lumea largă. Mi-au spus că trebuie să semnez un document cum că plec de bună-voie, chiar dacă nu împlinisem 18 ani. M-au dat afară cu vreo 5 luni înainte. Voiau să mă dea pe mîna poliţiei pentru că ne bătusem în cămin, deşi bătăile erau la ordinea zilei... Cred că după vîrsta de 17 ani eram considerat copil-problemă, pentru că am creat probleme altor copii de acolo, dar pînă atunci nu. Îmi pare rău acum pentru că le-am făcut rău, dar atunci aşa gîndeam. Cînd mi-au dat foaia aia în mînă mi-au spus să mă duc unde văd cu ochii, pentru că sînt băiat descurcăreţ şi că pot să-mi văd singur de drum. Şi am plecat“, continuă Nicu povestea. A venit la Braşov şi a dormit cîteva zile într-un parc din spatele Gării. N-a mîncat vreo două zile pînă cînd un om „în vîrstă, serios“ l-a luat la el acasă. „Acel om m-a dus la el acasă, m-a lăsat să mă spăl, mi-a dat să mănînc, dar a vrut să profite de mine, aşa că am fugit din nou în stradă. Ţin minte că ploua, eram în şlapi şi într-un maieu şi mă uitam la oameni. Unii erau îmbrăcaţi bine, alţii erau săraci. Şi mi-am zis atunci: eu vreau să merg pe stradă în pantaloni curaţi şi cu pantofi buni. Îi vedeam şi pe cei care suflau în pungi şi am jurat că nu vreu să fiu ca ei“, mărturiseşte Nicu.

Aventuri romanţate prin Europa

De la Braşov a plecat la Arad unde a lucrat o singură zi la o stînă. Şi-a dat seamă că nu-i prea place munca la oi. „Am văzut atunci că sînt doar 10 kilometri pînă în Ungaria şi mi-am zis că îi pot face pe jos“, continuă aventura. A trecut graniţa tîrîş, pe coate. „Nu aveam niciun document, decît foaia aceea de ieşire de la centrul de plasament. Am trecut ilegal şi am ajuns într-un sat. Am mîncat frunze de prun pentru că nu am găsit altceva“. A lucrat la o fermă de pepeni dintr-un sat unguresc, iar cu banii strînşi s-a întors în ţară, pe aceeaşi potecă, şi-a făcut acte şi şi-a cumpărat bilet de autocar pînă la Berlin. „Am simţit eu că acolo e norocul meu. Am început cu strînsul de bidoane de plastic pentru că am văzut că şi alţi oameni săraci strîng asta şi primesc bani. M-am dus apoi din restaurant în restaurant să caut de lucru. Un vietnamez mi-a cerut să îi spun povestea mea şi a început să plîngă. Din acel moment a devenit ca tatăl meu. M-a sfătuit să învăţ limba germană şi să fac un curs de barman-ospătar. Dar nu mi-a plăcut foarte mult munca. Am aflat de la nişte amici că poţi face bani cu femei...şi am zis să încerc şi eu“.

Viaţă de gigolo

Ca să facă bani de pe urma femeilor Nicu a ales Anglia. „Pentru că acolo sînt multe femei trecute de prima tinereţe care caută băieţi tineri aşa ca mine“, spune el rîzînd. A pus un anunţ pe un site „de specialitate“ şi femeile au început să-l caute. „Unele, mai în vîrstă, doreau doar compania mea, să le însoţesc la restaurant, la film, la teatru... altele voiau servicii complete“, mai spune el. Se laudă că a primit de la 400 de lire sterline pînă la 1.000 lire, dar că au fost şi femei bogate care i-au rasplătit serviciile şi cu 3.000 de lire.
Cu noua lui „meserie“ a călătorit prin aproape toată Europa, mai puţin în Est. În final s-a instalat în Insulele Canare, în Tenerife. Aici a cunoscut-o pe Cristina, o tînără româncă, de care s-a îndrăgostit nebuneşte. „Pe Cristina am întîlnit-o pe 1 ianuarie anul acesta, de Revelion. La început am crezut că o să stau cu ea tot pentru bani, dar m-am înşelat. Pe ea o iubesc. Mi-am tatuat şi numele ei pe braţ. Trandafirul ăsta este tot ea. Ea mă înţelege cel mai bine şi de cînd sînt cu ea nu am mai făcut prostii. Ea mi-a schimbat viziunea despre viaţă“, spune Nicu zîmbind.

„Unui copil trebuie să-i dau iubire“

Recunoaşte că a făcut greşeli A stat o lună la puşcărie, în Berlin, pentru vătămare corporală, după ce a bătut un olandez la care stătea cu chirie. A şi furat: batoane energizante şi o pereche de şosete din bagajele unor biciclişti, în trenurile unde călătorea fără bilet. Este însă mîndru că şi-a putut ajuta fraţii să se descurce pe cont propriu. „Fraţii mei sînt acum foarte bine. Au casa lor, în Germania amîndoi, iar unul este căsătorit şi are un copil“. Mama lor locuieşte acum cu unul dintre fraţi, în Germania. „Eu nu o judec, pentru că ea mi-a dat viaţă şi poate că în sinea ei mă iubeşte“, crede Nicu. Cel mai mult regretă că n-a avut mamă cînd era copil: „Să mă ducă la culcare, să rîdem cu toţii cu poftă...să mă dea în leagăn...adică o copilărie... Asta regret cel mai mult“. „Nu vreau să fac un copil aiurea, ci doar dacă am ce-i oferi, pentru că un copil nu e o jucărie. Dacă tu îi dai educaţia pe stradă, o să fie un golan. Trebuie să-i dai iubire“.

Vise şi regrete

Dacă ar putea da timpul înapoi spune că şi-ar fi dorit să fie pompier, să salveze oameni. Dar acum e prea tîrziu pentru că are doar şapte clase. Totuşi, a învăţat ceva engleză şi se descurcă şi în spaniolă şi germană. Are şi un vis: a vorbit cu Cristina şi şi-ar dori să se mute amîndoi înapoi în România şi să-şi facă o fermă de animale unde să angajeze doar tineri care pleacă din centrele de plasament şi nu ştiu încotro s-o apuce. „Să aibă camera lor, curată, o femeie care să le facă de mîncare...“, visează fostul gigolo. Are şi un sfat pentru cei care ies pe poarta centrelor de plasament la 18 ani: „Le spun să fie puternici din prima clipă de cînd au păşit afară pentru că îi aşteaptă multe încercări. Să-şi caute un loc de muncă, nu să ceară statului, că nu îţi dă nimeni nimic. Trebuie să VREI“.

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: