Şase sate minunate din Braşov

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Uliţa satului din Dãişoara e plină de culoare(foto:Florin Bucuţea)

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 26.02.2016

• Pe uliţele din Dăişoara, Boholţ, Seliştat, Toarcla, Copăcel se văd urmele turmelor de vaci, dar şi ale istoriei, tradiţiilor şi valorilor autentice
Dăişoara, Boholţ, Seliştat, Toarcla, Copăcel sînt sate din judeţul Braşov. Poate aţi auzit de ele. Dar aţi călcat vreodată prin aceste locuri? Ştiţi cît sînt de frumoase? Uitate de timp şi de autorităţi, aceste aşezări de poveste mai sînt vizitate doar de fiii satului care se întorc din pribegie pe la casele părinteşti, să vadă locurile natale şi neamurile. Aici oamenii se mai îmbracă încă în straie tradiţionale, exact ca-n pozele cu strămoşi din alt veac. Mai fac pîine în cuptor şi merg la biserică şi la cimitir cu regularitate seculară. Aici se ară cîmpul, se strînge fînul şi se mulg vacile, se ţese în război şi se colindă. Sătenilor din aceste localităţi puţin le pasă că vremurile s-au schimbat, ei ţin cu străşnicie la traiul patriarhal, sănătos, senin şi înrădăcinat în valori. Nu sînt sate vestite, cum e Viscri. Pe-aici nu trec prinţi şi politicieni, nu vin televiziunile. Dăişoara, Boholţ, Seliştat, Toarcla, Copăcel sînt sate încărcate de istorie, legende şi locuri pitoreşti, dar pe care nimeni nu le-a inclus în vreun circuit turistic, deşi poarta lor este larg deschisă. Aici se ascunde acea parte necunoscută a judeţului Braşovul. Monitorul Expres vă invită să aruncaţi o privire în lumea acestor sate frumoase, desprinse parcă din alt timp.

Bethleemul din Făgăraş

În Ţara Făgăraşului există o comună care poartă numele localităţii în care s-a născut Iisus. În dialectul săsesc şi în germană, denumirea Becleanului este Bethlehem. Comuna, în componenţa căreia intră satele Beclean, Boholţ, Calbor şi Hurez, înseamnă 1.826 de suflete, majoritatea români (84,39%) ortodocşi (93,48%). Satul este menţionat pentru prima dată într-un document din 17 mai 1473, emis la Bucureşti de către domnitorul muntean Radu cel Frumos. În anul 1733, cînd episcopul unit Inocenţiu Micu-Klein a dispus realizarea unui recensămînt, la Beclean, ortografiat Bethlen, au fost recenzate 89 de familii, adică vreo 435 de persoane. Mai aflăm, din acelaşi registru, că de pe fîneţele parohiei greco-catolice se strîngeau două care de fîn, în fiecare an. Atracţiile turistice ale comunei sînt: zona Boholţ, mănăstirea Făget şi lacul de agrement „Fîntîniţa Crăiesei“. Legenda acestei fîntîni vorbeşte de povestea de dragoste dintre o frumoasă fată şi un principe al Transilvaniei. Boholţ, mai demult Boholţa (în dialectul săsesc Bachelz, Baxelts, în germană Bucholz, în maghiară Boholc) este locul de naştere al preotului Serafim Joantă (n. Romul Joantă, la 4 septembrie 1948), cleric ortodox român, Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Şcoala din Boholţ funcţionează de 250 de ani.

Strada Românilor şi lei pe biserică

Ungra e veche de cînd Ţara Bîrsei, fiind menţionată încă din 1211, cînd a fost localitate de graniţă a teutonilor. Dar s-a găsit şi un castru roman, Pons Vetus, semn că aşezări prin această parte au fost din cele mai vechi timpuri. Istoria Ungrei a fost consemnată într-o cronică foarte veche, de care îşi mai amintesc doar bătrînii satului şi pe care a consultat-o şi istoricul Nicolae Iorga. Cronica în limba germană spune că, în secolul XVI, noii veniţi în sat nu erau primiţi direct în vatra satului, ci erau dirijaţi pe o vale, şi numai ulterior, după ce făceau dovada bunei purtări, convingînd mai marii satului că sînt harnici şi cinstiţi, dobîndeau dreptul de a se stabili în perimetrul satului. Vechea vatră se numeşte Strada Românilor, dar i se mai spune şi Prund sau Panchea. Cronica, pierdută după 1989, vorbeşte şi de istoria Bisericii Fortificate Evanghelice. A fost ridicată în secolul XIII, în stil romanic, fortificată cu ziduri de apărare împotriva năvălitorilor. Zidurile de nord şi de sud erau duble, astfel încît în spaţiul dintre ele, în cazul unui asediu, puteau fi ascunşi copiii şi proviziile. În portalul acestei biserici sînt zidite capete de leu care au provenit din ruinele castrului roman. Biserica din Deal, vechea biserică ortodoxă a satului, datează din prima jumătate a secolului XIX, iar cea nouă a fost ridicată în plin regim comunist, de ungreanul Bucur Şchiopu (1911-1991), om politic socialist (ministru, ambasador), profesor, eseist, economist.

Dăişoara, sătucul cu doi academicieni

În componenţa comunei Ungra intră şi un sătuc, Dăişoara. În dialectul săsesc, i se spune Dol, Longendöl, în germană Langenthal, în maghiară Longodár. În faţa şcolii gimnaziale e un obelisc reprezentînd Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial. E făcut din tuf vulcanic, în 1926, iar pajura tronează la o înălţime de 3 metri. În acest sat s-a născut Gheorghe Mihăilă (1930-2011), lingvist, istoric literar, membru titular al Academiei Române, considerat unul dintre cei mai mari slavişti din România. Tot din Dăişoara se trage, prin mamă, şi scriitorul Emanoil Bucuţa, membru corespondent al Academiei Române. La Dăişoara, zestrea etnografică este deosebit de bogată. Cel mai de preţ lucru pentru tradiţia satului îl reprezintă costumul popular, păstrat cu respect şi mîndrie pînă în zilele noastre, cînd este purtat la zile de sărbătoare şi nunţi. În casele oamenilor se găsesc încă mobile pictate, specifice culturii transilvane. Frumuseţea satului este dată şi de arhitectura transilvană autentică cu influenţe saxone, specifică satelor din zonele sudice ale regiunii. Casele sînt mari, cu porţi de intrare înalte şi anexe gospodăreşti încăpătoare. Ferestrele sînt dotate cu obloane numite „table“, frumos decorate. Predomină albul, verdele şi combinaţiile pastel.

„Locul fericit“ şi „Gînditoarea de la Toarcla“

Satul Seliştat face parte din comuna Şoarş şi este unul dintre cele mai izolate sate din judeţul Braşov. Prima atestare istorică a localităţii apare în anul 1206, sub denumirea de „Selgestat“ sau „Felix locus“, fiind una dintre primele aşezări ale saşilor din Transilvania. În Seliştat se află o cetate ţărănească care adăposteşte o impresionantă biserică evanghelică în stil gotic. Clădit între anii 1300-1350, locaşul a intrat într-un proces de restaurare. Toarcla e al doilea Prejmer al judeţului. Aceasta deoarece mai demult i se spunea Preşmer sau Prejmerul Mic. Satul făgărăşean, aflat la graniţa cu judeţul Sibiu, ţine de comuna Cincu. N-are mai mult de 200 de locuitori. Cîndva a fost locuit de saşi, care după 1990 şi-au lăsat în urmă casele şi biserica evanghelică, ridicată în secolul XIII, şi au plecat. Toarcla a fost menţionat şi în vestita „Cosmografie“ editată de Honterus, dar şi pe cea mai veche hartă a Transilvaniei, în 1532, cu numele de Tartyl/Tarteln. Această comunitate mică a dat, în decursul timpului, un număr impresionant de intelectuali: 12 preoţi, trei medici, doi colonei în armată, un maior, nouă învăţători, trei jurişti. Biserica ortodoxă „Sfîntul Mucenic Dimitrie“ este zugrăvită cu motive naţionale. La intrarea în sat te întîmpină o statuie pe care nimeni nu ştie cine a sculptat-o şi a aşezat-o acolo. Unii cred că ar fi un trovant. I se spune „Gînditoarea de la Toarcla“ sau „Piatra lui Ghell“.

Copăcel, satul mitropolitului

Geografic comuna Hîrseni face parte din Ţara Oltului sau Ţara Făgăraşului, Terra Blahorum sau Ţara Românilor. Cele patru sate ale comunei Hîrseni sînt Hîrseni, Copăcel, Sebeş, Mărgineni şi cătunul Măliniş. Nicolae Iorga spunea că numele derivă de la un nobil român, Hîrsu. Istoricul Augustin Bunea punea întemeierea acestei comune în legătură cu familii venite din Istria, colonizate în aceste părţi şi care purtau numele de Hersenicus. Cert e că atestările documentare provin din secolul XIII, de la venirea primilor colonişti saşi. Au fost descoperite însă şi aşezări dacice din secolele II şi I î.H. Copăcelul a dat Ardealului un mitropolit de Alba Iulia şi Făgăraş, Î.P.S. Dr. Vasile Suciu. Aici există un muzeu sătesc cu exponate reprezentative pentru tradiţiile şi meşteşugurile locale, pentru istoria localităţii şi a zonei. Muzeul a primit numele profesorului Matei Mînea, cel care, cu aproape o jumătate de secol în urmă, a avut iniţiativa înfiinţării acestui aşezămînt cultural şi a început să strîngă lucruri de la săteni. Multe sînt obiecte de patrimoniu, valoroase pentru că vorbesc despre modul de viaţă, folclorul şi credinţele vechilor locuitori ai satului. Mic, dar extrem de activ, Copăcelul are un festival local în preajma zilei Sf. Ştefan, parada cetelor de feciori, Ziua Eroilor. Mărgineni apare pentru prima oară în 1437, într-un document emis de Vlad Dracul, prin care dăruia lui Stanciu Tatu şi fiilor săi acest sat cu tot ce avea comunitatea: moară, pădure, pămînt, animale. În Mărgineni s-a născut Baronul David Urs de Mărgineni (1816-1897). A fost un înalt ofiţer român în armata imperială austriacă, decorat cu Ordinul Militar Maria Terezia.

Legendele din Bărcuţ

Comuna Şoarş este compusă din 5 sate: Soarş, Felmer, Bărcuţ, Rodbav şi Seliştat. Bărcuţul a fost locuit încă de pe vremea dacilor, dar este atestat istoric în anul 1206, într-o scrisoare a regelui Andrei al II-lea. Brigittenau, denumire folosită chiar şi la mijlocul secolului al XIX-lea, după inscripţia din interiorul bisericii săseşti, ar fi denumirea localităţii din Germania din care au venit, în secolul XII, coloniştii saşi de aici. Legenda spune că numele satului vine de la „Fîntîna Mielului“. Un păstor se ruga Maicii Domnului să îi scoată în cale o apă, ca să-şi adăpostească mioarele însetate. Ca prin minune, un mieluşel a lovit pămîntul cu copita şi din acel loc a început să iasă un fir de apă. Oamenii au săpat o fîntînă în acel loc, care nu a secat niciodată, chiar pe cea mai mare secetă. Fîntîna a supravieţuit în curtea unui localnic care a astupat-o, fiindcă mai avea încă trei. „Lacul neamţului“ are şi el o legendă. Se spune că, demult, o femeie topea cînepă. În timp ce se afla pe malul lacului, a venit un neamţ călare şi a vrut s-o batjocorească. Aceasta însă, cunoscînd locul, a intrat în apă, forţîndu-l pe neamţ să intre după ea. Dar apa era adîncă, aşa că bărbatul s-a înecat, împreună cu calul său.

Satul cu „Lole“ şi filme de război

Biserica ortodoxă din Bărcuţ poartă hramul „Sfîntul Nicolae“ şi a fost construită în anul 1845. Biserica evanghelică e veche din secolele XII-XIII. Turnul a fost construit cu piatră şi bulgări de var nestins. Satul Bărcuţ este consemnat de Camil Petrescu în romanul „Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război“, deoarece aici au avut loc lupte aprige, la care a participat însuşi scriitorul. În anii 1984-1985, în Bărcuţ s-au filmat mai multe scene din filmul „Noi, cei din linia întîi“, regizat de Sergiu Nicolaescu. Fiii satului Bărcuţ se întîlnesc în fiecare an, în prima sîmbătă din februarie, la „Balul însuraţilor“. Perechile îmbrăcate în costume populare dansează şi se distrează, gospodinele etalează preparate tradiţionale, iar bărbaţii băuturi producţie proprie, renumitul rachiu de Bărcuţ. Înainte de Postul Paştilor, saşii mascaţi serbează „Lolele“, pentru alungarea duhurilor rele. Un alt obicei săsesc era acela al Înălţării cununii, obicei care avea loc întotdeauna în ziua de Sf. Petru. Din crengi înfrunzite, flori şi panglici colorate se împletea o cunună în formă de inimă care era înălţată pe un stîlp înalt din curtea bisericii săseşti. Feciorul care reuşea să se urce pe acest stîlp foarte înalt şi aproape lucios şi să pună Cununa Mare în vîrf, trebuia să ţină de acolo o predică. Primea o vadră de vin şi o farfurie plină cu gogoşi. La ieşirea din Bărcuţ există zăcăminte de gaze naturale şi o sondă pentru exploatare care ar putea asigura nevoile locale. Deşi atît de bogaţi în resurse naturale, localnicii nu sînt racordaţi la reţeaua de gaz, fac focul cu lemne. (Surse foto: primariasoars.ro, vamabuzaului.ro şi facebook-Pro Boholt, Seligstadt, Tarcla-Tarteln, Fiii Satului Harseni, Oamenii din Ungra)

Cascadele care urlă

• Vama Buzăului este situată pe hotar, unind Transilvania de Muntenia. Locul păstrează încă vestigii care amintesc de istoria de secole a aşezării: ruinele cetăţii Cruceburg din trecătoarea Tabla Buţii, ruinele unei biserici catolice din secolul XV şi anexele oficiului vamal, cele şapte Festung-uri (întăriri) de tipul taberelor militare amplasate în trecătoare, acolo unde era vama. Se mai pot vedea şi azi şinele mocăniţei care circula între Vamă şi Mîneciu, ducînd lemne, grîne şi cherestea, la schimb cu struguri sau porumb. Mocăniţa a circulat pînă prin anii ’60. Cînd spui Vama Buzăului imediat te gîndeşti la Rezervaţia Valea Zimbrilor. Vama e străjuită de Munţii Ciucaş, în care se găseşte o minune a naturii, cascadele „Urlătoarea Mică“ şi „Urlătoarea Mare“. E fapt, e vorba de o înşiruire de cascade, care iau culoarea roşie a rocii pe care o macină de secole. Şi care curg cu un tînguit, de unde şi denumirea. E o zonă cu pace şi linişte, oameni primitori, mai multe stîne de oi şi de vaci, preparate tradiţionale pe bază de lapte. Localitatea nu a fost colectivizată, iar azi se dezvoltă prin ferme mici, activităţi de prelucrare a lemnului şi pensiuni turistice şi agroturistice. Localnicii organizează anual carnavalul Fasching şi Ziua Gospodarului Vămăşan (15 august), Fii satului. Biserica ortodoxă „Înălţarea Domnului“ a fost construită în 1848. Ca atracţii turistice mai trebuie amintite Rezervaţia naturală Tigăile din Ciucaş şi Sfinxul Bratocei, formaţiune megalitică în Munţii Ciucaş. Vama Buzăului are în componenţă satele: Vama Buzăului, Acriş, Buzăiel şi Dălghiu.

Ungra, satul primelor melodii terapeutice

• Mai găsim la Ungra şi un mic muzeu etnografic şi de istorie săsească, în care sînt expuse costume populare, un război de ţesut, o vîrtelniţă, fuior, fus, instrumente de tîmplărit, ulcele, cărţi, fotografii precum şi mecanismul vechiului ceas din turnul bisericii. O sărbătoare tradiţională din Ungra este Faschingul (Fosnicul), ţinută la sfîrşitul iernii, la care participă familiile căsătorite din sat. Se aduce mîncare de acasă, lumea se îmbracă în costume naţionale şi petrec împreună în sala mare a căminului cultural. Se dansează „Hora Unirii“, pentru că Fosnicul se sărbătoreşte în preajma datei de 24 ianuarie. La Ungra se mai organizează şi tîrguri locale de primăvară şi de toamnă. Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial a fost dezvelit în anul 1936 şi este opera sculptorului Tompa Iosif. Reprezintă, alegoric, „Victoria“, cu braţul drept ridicat, care ţine în mîna stîngă o spadă, o cască şi ramură de laur. Monumentul are o înălţime 4,75 m. Alexandru Andrieş, impresionat de frumuseţea tradiţiilor ungrene din perioada Crăciunului, a scos albumul „Ungra“, în anul 1996, primul material de terapie sonoră din România.

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: