Cinci caricaturişti Charlie din Braşov

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Alghi

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 16.01.2015

• Cei mai faimoşi maeştri ai caricaturii braşovene ne fac din nou să zîmbim, chiar dacă desenele lor nu vor fi probabil pe gustul tuturor

Atacul asupra jurnaliştilor de la Charlie Hebdo a readus în linia întîi un gen jurnalistic care a dispărut practic din presa braşoveană: caricatura. Acele pătrăţele cu desene amuzante, care ne făceau să zîmbim chiar şi în cele mai posomorîte zile, tuşe care „înţepau“ cu subtilitate toate tarele societăţii: corupţia, laşitatea, minciuna, prostia. Autorii acestor pamflete desenate sînt artişti cunoscuţi. Cazacu, Uxi, Alghi sau Zaharia sînt semnături pe care e greu să le uiţi, chiar dacă nu prea mai apar în presă. Caricaturiştii braşoveni n-au încetat însă nicio clipă să facă umor. La tragedia petrecută la Paris, caricaturiştii braşoveni au reacţionat cu desene care ridiculizează violenţa. În semn de solidaritate cu maeştrii satirei ucişi de gloanţe, au pus mîna pe creioane şi „au împuşcat“ concepţia absurdă de a cenzura gluma. Monitorul Expres vi-i prezintă pe cei mai haioşi jurnalişti braşoveni: caricaturiştii. Şi desenele lor care ne îndeamnă pe toţi să fim Charlie şi să nu lăsăm pe nimeni, niciodată, să ne interzică să rîdem.

Nici Securitatea n-avea ce să îi facă

Pseudonimul Alghi vine de la Alexandru Ghiza, vechi jurnalist şi caricaturist, care a semnat în mai toate publicaţiile braşovene. S-a apucat de caricaturi prin clasa a X-a, după ce a avut norocul să dea peste un maldăr de ziare din perioada interbelică. „Am chiulit o săptămînă de la şcoală ca să mă uit pe ziarele din pivniţa profesorului meu, pictorul Vlădăreanu“, povesteşte el. În facultate, a început să publice caricatură prin revistele studenţeşti, a mers pe la saloane de grafică, a luat premii, a cunoscut maeştri ai umorului. „Mergeam la maestrul Cazacu, el îmi povestea cum a fost prizonier în lagăr la ruşi şi eu mă uitam pe desenele lui. Atunci m-am îndrăgostit de caricatură, ca fereastră prin care vedeam libertatea. La vremea aceea, desenai şi băgai în sertar, să nu vadă nimeni“, mărturiseşte el. Pe vremea lui Ceauşescu, a trebuit să înveţe să fenteze cenzura. Norocul studenţilor braşoveni a fost un şef de la cultură, care mai închidea ochii la caricaturile cu substrat politic. „Mă pune naiba după 15 noiembrie 1987 să desenez două grupuri de oameni: unii cu parpalace negre şi pălării trase pe ochi şi unii cu salopete şi chei în mîini. A fost scandal mare, dar am scăpat basma curată, şeful de la cultură le-a spus securiştilor că nu se mai ştie cine le-a desenat“.

Caricatura românească, asasinată financiar

Cenzura comunistă şi cenzorii, „uneori mai tîmpiţi decît stăpînii lor“, au trecut şi, după 1990, „s-a spart conducta“. A putut publica orice, despre oricine. Mai ales despre politicieni. „După ce am desenat un fund mare şi am scris «Fese. Noi sîntem poporul», am primit o scrisoare de protest de la oamenii de bine de la Combinatul Chimic Victoria. Cu alte caricaturi, era să iau şi bătaie. Pentru altele am fost ameninţat că voi fi dat în judecată. Am desenat şi popi cu seceri şi ciocane în loc de cădelniţe. De fiecare dată cînd aveam o caricatură care sărea calul, ne întrebam în redacţie: «S-o dăm?». Şi tot noi ne răspundeam: «S-o dăm. E libertate»“, povesteşte Alghi despre anii în care umorul românesc începea să spargă
tabuurile. Acum 10 ani, a înfiinţat „Braşoave“, o revistă de satiră cu mare succes. Dar acum nu mai desenează caricaturi. Nu fiindcă şi-ar fi pierdut ironiile, e la fel de jovial ca întotdeauna. Ci pentru că „acum e mai multă frică în presă decît pe vremea lui Ceauşescu. Acum dacă ai curaj, eşti asasinat financiar“, crede el. Atacul de la Charlie Hebdo l-a făcut să ia din nou în mînă creionul şi blocul de desen. „Nivelul de supărare e direct proporţional cu prostia. Caricatura e o zonă a desenului liber şi aşa trebuie să rămînă“. Un autentic Charlie, Alghi, cel care a publicat ani de zile caricatură şi în paginile Monitorului, i-a desenat pe caricaturiştii francezi în chip de terorişti, înarmaţi cu creioane, peniţe şi radiere şi ameninţînd: „Să mori de rîs!“.

100% Charlie

Dan Dumitrescu, cunoscut prin semnătura Uxi, este un alt caricaturist braşovean ale cărui desene ne ungeau pe suflet. A început să publice la revista studenţească „Replica“, a primit o grămadă de premii, dar a devenit caricaturist consacrat la „Gazeta de Transilvania“. Are 22 de ani de caricatură la activ. „Cu creionul pe hîrtie sînt de cînd am învăţat să-l ţin în mînă. În adolescenţă, mîncam pe pîine «Urzica» şi «Una pe zi, de Matty». Apoi am făcut eu însumi caricaturi. N-am ocolit nimic: probleme sociale, politice, de familie. Totuşi, n-am rîs niciodată de defectele personale, am atacat funcţia, nu persoana, biserica, nu religia“, mărturiseşte el. A făcut şi desene dure, la care nu aştepta reacţii paşnice. Dar cei vizaţi de caricaturile lui nu s-au scandalizat, nici măcar nu i-au intentat proces. Principiul lui e „la insultă, insultă şi tu sau întoarce spatele“. În niciun caz nu admite violenţa. „Nu-i pot condamna pe cei de la Charlie Hebdo. Şi ei sînt tot un fel de «Caţavencii», numai că la noi nu sînt fanatici. Nu auzisem de ei pînă la această tragedie. Dacă eram în locul lor, probabil aş fi desenat şi eu tot aşa. Autocenzura e un gest normal, dar eu n-am simţit-o ca pe o frînă. Şi eu aş fi sărit linia. Sînt 100% Charlie. Lumea are nevoie de caricatură. Eu am nevoie de caricatură“, spune cu convingere Uxi. Din păcate, acum nu mai face desene nostime decît ocazional. „E ca mersul pe bicicletă. M-aş reapuca de caricatură fără nicio ezitare, dacă aş putea să trăiesc din asta“, spune cel mai bonom agresor care a stat vreodată în coasta guvernanţilor.

Emoţii pentru Coco de la Charlie Hebdo

Vă mai amintiţi de „Urzica“, revista care făcea haz de necaz şi ne aducea un zîmbet în vremurile cînd numai de glumit nu ne ardea? Unul dintre aceşti vechi maeştri ai umorului care continuă să deseneze şi astăzi poante cu tîlc este braşoveanul Mihai Boacă. Caricaturile lui din „Flacăra“ (rubrica „Racul“) şi „Urzica“ criticau ceea ce eram obligaţi să lăudăm, cu toate că ordinul era să fie înfierată societatea capitalistă. Strecurîndu-se printre furcile cenzurii, a publicat zeci de desene curajoase. Uneori şi securiştii rîdeau la poantele lui. Mihai continuă să deseneze şi să articuleze societatea de azi prin caricaturi. În fiecare zi, după ora 17,00, se aşază în faţa colii de hîrtie şi schiţează o scenă cu haz despre ce mai aude la televizor sau în jur. „Am rămas singuri şi goi. După 1990, am cam uitat să rîdem, în cursa aceasta nebună după realizări şi himere pe care încă nu le-am atins“, spune braşoveanul de la „Urzica“. Acum cîteva luni, la un salon de caricatură, a cunoscut-o pe Coco (Corinne Rey), cartoon-istă la Charlie Hebdo. S-a bucurat că a scăpat cu viaţă din atentatul, despre care spune: „Vorba aceea, «Deşi nu sînt ginecolog, aş putea arunca o privire»“. Adept al exprimării neîngrădite prin satiră, Mihai a făcut un desen în care a adăugat pe steagul Uniunii Europene sloganul „Eu sînt Charlie“. Şi un altul în care libertatea presei e o statuie a libertăţii cu văl musulman. Mihai Boacă s-a născut în Braşov. Inginer geodez, a studiat de unul singur arta, iar acum locuieşte în Cluj.

„Aşa rău cum pare, caricaturistul face un bine“

Cătălin Zaharia semnează simplu Zaharia. Face mai mult portrete, un gen de caricatură foarte gustat şi de public şi de către cei care se văd desenaţi cu trăsături „evidenţiate“. Reuşeşte să surprindă foarte bine şi ceea ce e în interiorul omului, aşa că au mai fost şi politicieni sau vedete dezamăgite. Dar Zaharia crede că „nu am supărat niciodată pe nimeni cu desenele“ sale. Despre Charlie Hebdo auzise prea puţine, dar este solidar cu arta cartoonişti-lor care au plătit cu viaţa curajul de a se exprima liber. Braşoveanul ne-a trimis patru caricaturi care vorbesc despre creioanele care trebuie să deseneze şi puştile care nu pot face un om să zîmbească şi nu pot ţine loc de pensule. L-a portretizat şi pe preşedintele François Hollande. Adrian Bighei este un alt caricaturist portretist, dar spre deosebire de Zaharia, el distrează lumea pe la evenimente, făcînd desene la minut. „Un caricaturist va fi întotdeauna rău, tocmai asta e slujba lui. Dar aşa rău cum pare, de fapt face un bine, fiindcă spune adevărul“, spune el, neînţelegînd cum poate fi omorît un artist pentru opera lui. Adrian are şi un discurs cu care se prezintă şi care îi descrie cel mai bine misiunea de a-i binedispune pe oameni: „Subsemnatul Bighei Adrian aduce la cunoştinţa publicului că declară război plictisului. Voi lupta în continuare cu toată fiinţa mea şi nu mă voi da în lături de la nimic pînă ce zîmbetul nu va fi eliberat pe chipurile tuturor“.
Chiar dacă nu mai vedem caricaturi în ziarele braşovene, caricaturiştii noştri au lăsat deoparte treburile zilnice şi au desenat din nou. Pentru că satira care combate ura nu trebuie să poarte niciodată doliu.

Un secol şi jumătate de caricaturi româneşti

• Se pare că prima publicaţie umoristică românească a apărut doar o jumătate de an, în 1859, şi s-a numit „Ţînţarul“. A doua jumătate a secolului XIX şi începutul secolului XX a reprezentat epoca de aur a presei umoristice. Numai în Bucureşti existau 300 de reviste satirice, printre care: Satyrul, Satira, Moş Teacă, Urlătoarea, Veselia. „Urzica“ a fost o revistă de satiră şi umor, înfiinţată în 1948, în urma unei directive de partid. Redactor-şef a fost cunoscutul epigramist şi dramaturg Aurel Baranga. În 1990, revista şi-a schimbat numele în „Moftul român“, dar fără succesul de altădată. Marii maeştri ai caricaturii româneşti sînt consideraţi: Nell Cobar, Eugen Taru, Mihai Stănescu, Constantin Ciosu, Octavian Andronic. Ion Popa Popas a obţinut titlul de cel mai rapid caricaturist din lume, cu 131 de caricaturi făcute într-o oră, pe 17 octombrie 1995. Neagoe Gogu a reuşit, în decembrie 2006, să intre şi el în Cartea Recordurilor cu 1.300.000 de caricaturi lipite într-un film lung de doi kilometri. Revista de satiră a momentului este „Caţavencii“, în care semnează caricaturi Ion Barbu şi Mardale, doi dintre cei mai apreciaţi caricaturişti români.

Charlie Hebdo, o revistă cu trecut zbuciumat

• Charlie Hebdo este o revistă satirică franceză de caricaturi, reportaje, articole polemice şi glume. A fost fondată în 1969 şi a apărut pînă în 1981. După o întrerupere de peste zece ani, publicarea a fost reluată în 1992. Revista săptămînală, orientată spre politica de stînga, s-a făcut remarcată prin vederile anti-religioase. Caricaturile au vizat islamismul, catolicismul, iudaismul, dar cele care au stîrnit cele mai vehemente reacţii au fost desenele în care era ridiculizat profetul Mahomed. Fundamentaliştii islamişti au ameninţat în repetate rînduri, însă jurnaliştii au continuat să publice caricaturi ofensatoare la adresa religiei islamice. Controversele au început pe 9 februarie 2006 cînd pe prima pagină a apărut un desen în care Mahomed spune: „E greu să fii iubit de idioţi“. Un an mai tîrziu, instanţa a decis că atacurile revistei au fost la adresa fundamentaliştilor, nicidecum a musulmanilor. În 2008, un caricaturist a fost concediat pentru un desen antisemit. Sediul redacţiei a fost incendiat pe 2 noiembrie 2011. În 2012, după ce Mohamed a fost desenat în pielea goală, guvernul francez a adoptat măsuri de securitate fără precedent, închizînd ambasade, şcoli şi centre culturale în aproximativ 20 de ţări musulmane. Pe 7 ianuarie 2015, două persoane cu cagule au intrat în redacţie, în timpul unei şedinţe de redacţie şi au omorît 8 persoane, dintre care patru erau caricaturişti celebri. Pînă la prinderea atacatorilor, bilanţul victimelor, jurnalişti, poliţişti şi simpli cetăţeni, s-a ridicat la 12 morţi şi 20 de răniţi. Barbaria a stîrnit un tsunami în întreaga lume, milioane de oameni devenind solidari cu dreptul la viaţă şi la libera exprimare sub sloganul „Je suis Charlie“. Revista continuă să apară, primul număr de după atentat înregistrînd un tiraj de peste 3 milioane de bucăţi, record absolut în istoria presei din Franţa.

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: