Legende de pe Tîmpa, muntele braşovenilor

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

foto Bogdan Bălaș

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 31.12.2013

• De-a lungul timpului, Tîmpa a născut legende cu cetăţi, călugăriţe, fîntîni adînci, tuneluri secrete, balauri şi uriaşi

Tîmpa este simbolul oraşului, iar numele Braşov este legat pentru totdeauna de acest munte de pe culmea căruia poţi vedea întreaga Ţară a Bîrsei. Tîmpa este reperul călătorilor, paradisul iubitorilor de drumeţii la pas sau cu bicicleta, o comoară pentru istorici şi biologi, loc de promenadă pentru îndrăgostiţi. Considerată rezervaţie naturală şi monument al naturii, Tîmpa este locul unde găsim cei mai mulţi fluturi din România. Dar este şi casa urşilor bruni, a acvilei, a cerbilor şi a florilor ocrotite. De-a lungul timpului, braşovenii au cinstit acest munte în cîntece şi versuri, s-au adăpostit sub stînca lui ocrotitoare şi au ţesut legende, impresionaţi de măreţia lui. Pe rînd, ceea ce s-a construit aici, o fortăreaţă, o capelă, o piramidă, o statuie a unui conducător maghiar, restaurante, bănci, trasee, toate au devenit simboluri ale oraşului. Legendele au străbătut veacurile şi trăiesc încă în familiile şcheienilor.

Tîmpa, de la „templu“

Trebuie să recunoaştem, Tîmpa e un nume ciudat. Sextil Puşcariu se întreba: „Cum se face însă că românii, care au de obicei pentru munţii lor denumiri atît de plastice, ca Omul, Babele, Strunga şi alte nume ce se întîlnesc în Bucegii apropiaţi, să fi dat în cazul acesta numele atît de nepotrivit ce aminteşte de cuvintele «tîmp» şi «tîmpit»?“. Dacă ar fi să dăm crezare legendei, tîmp era uriaşul care a trăit pe aici pe vremea cînd Ţara Bîrsei era acoperită de ape. El a păşit din Vîrful Piatra Mare pe această ridicătură de pămînt. „Cînd a pus pasul în vîrful ascuţit al Tîmpei, de greutate, el s-a tîmpit şi de-atunci i-a rămas numele Tîmpa“, spune legenda publicată în Gazeta Transilvaniei din anul 1902. Cărturarul Sextil Puşcariu preia explicaţia lui N. Drăganu, potrivit căreia sensul original al cuvîntului Tîmpa, datînd din epoca preromană, e cel de „stîncă abruptă“. Cea mai frumoasă etimologie pare a fi cea oferită de Timotei Cipariu: numele vine de la „tîmplă“, care în limba latină înseamnă templu, altar. Teoria un e deloc deplasată, atîta vreme cît s-au descoperit pe Tîmpa urme ale unor altare pentru sacrificii şi o fîntînă cu oase, ceea ce demonstrează că aici s-a practicat un cult păgîn. Este posibil ca Tîmpa să fi fost o zonă sacră pentru dacii care îl slăveau pe Zamolxe. La venirea romanilor, muntele a fost numit Tempus, în cinstea zeului timpului Saturn. Cu timpul denumirea s-a transformat în Tempea şi apoi Tîmpa. Cavalerii teutoni ar fi tradus în limba germană şi numele vechi al cetăţii. Cetatea timpului, adică a lui Kronos, a devenit Kronstadt.

Un munte cu măruntaiele pline de apă

Legendele acestui munte vorbesc de balauri, ape subterane şi tuneluri secrete. Bătrînii braşoveni povestesc că, odinioară, o creatură ciudată omora copiii conducătorilor urbei. I-a venit de hac un măcelar care a băgat piatră de var într-o piele de viţel şi a lăsat-o la gura grotei unde sălăşluia balaurul. Dihania a înghiţit „viţelul“, a băut apă, burta i s-a umflat şi a crăpat. Privit din depărtare, muntele Tîmpa parcă ar semăna cu un dragon adormit. O altă legendă cu balauri vorbeşte despre o călugăriţă care ar fi trăit într-o peşteră de pe muntele Tîmpa. Ea a găsit într-o zi, cînd era plecată prin pădure, un pui de balaur, pe care s-a îndurat să-l îngrijească. Cînd a crescut, animalul a mîncat-o. În memoria ei, caverna respectivă a fost numită „Peştera Călugăriţei“. Prof. dr. Vasile Oltean arată că, în 1770, sub Tîmpa era „Uliţa Călugăriţelor“ (Nonnengasse). O altă legendă spune că în măruntaiele Tîmpei ar fi un mare lac, rămăşiţă a mării preistorice, iar dacă s-ar da cep acestui rezervor natural, Braşovul ar fi înghiţit de ape. La începutul anilor ’40, s-a pus problema săpării unui tunel pe sub Tîmpa. La izbucnirea războiului, proiectul a fost abandonat. În 1979, muntele a fost străpuns pentru construirea cartierului Răcădău. Tunelul era lung de 842 m, lat de 9,8 m şi înalt de 7,65 m. S-au excavat atunci 100.000 metri cubi de rocă. În timpul săpăturilor nu s-a găsit apă. Însă legenda nu s-a stins. În 1937, Alfred Prox a cercetat „cisterna“ din incinta fostei capele, sursa de apă a vechii cetăţi, cu diametrul de 6,8 metri. Fîntîna a fost adîncită în stîncă pînă la 5 metri, unde, spre surprinderea tuturor, s-a dat de apă. Şi legenda tunelurilor continuă să fie povestită. Se spune că două tuneluri ar străbătea Tîmpa, unul pornind din Casa Sfatului şi deschizîndu-se în grota din spatele grădinilor de pe Strada Dobrogeanu Gherea.

Invincibila „Castrum Brassoviense“

Se ştie că pe versantul sudic al Tîmpei a existat o cetate, întinsă pe aproximativ 23.000 mp, cam cît cea de la Rîşnov. Nu se ştie exact cît de veche era, dar se presupune că teutonii au găsit-o şi au întărit-o. Alte teorii susţin că ar fi fost ridicată în secolul XIII sau la mijlocul secolului XI, după cum au descoperit cercetători din secolul trecut studiind ruinele capelei romano-catolice. Zidurile groase de aproape doi metri se mai pot vedea şi astăzi, ascunse în vegetaţie. Construcţia e cunoscută sub numele de Cetatea Braşovia şi se pare că a dat numele oraşului. Era situată într-un punct strategic, avea formă triunghiulară, mărginită de coaste abrupte. Structura şi poziţia Cetăţii Braşovia au făcut din ea una dintre cele mai puternice din această parte a Europei. De fapt, n-a fost ocupată niciodată efectiv, doar cedată prin tratat. Prima relatare despre fortificaţie a apărut într-un document din 16 octombrie 1434, care se referea la invazia otomană din 1432, cînd braşovenii s-au adăpostit în cetatea de pe Tîmpa. Aici aveau rezervoare de apă săpate în stîncă, unele cu o capacitate de 20.000 de litri, şi o capelă. În vremea războiului din 1394-1395, Mircea cel Bătrîn şi-a adăpostit aici familia. În fortăreaţă, în caz de primejdie, se refugiau şi românii din Şchei. În anul 1425, Cetatea Braşovia a rezistat unui puternic asediu. Apoi a fost dată ca zălog sultanului. A fost răscumpărată de Iancu de Hunedoara. Poposind la Braşov în decembrie 1447, el a vizitat personal „Castrum Brassoviense“, după care a decis să fie demolat. Cheltuielile de întreţinere erau prea mari, iar piatra zidurilor era utilă la fortificarea cetăţii de jos. În primăvara lui 1455, mai rămăsese doar capela, dărîmată şi ea, mai tîrziu, de Arhiepiscopul de Strigoniu, care a ridicat un altar dedicat Sf. Leonhard în biserica parohială (azi Biserica Neagră). La poalele Tîmpei s-au construit în secolul XV două turnuri de veghe, unite cu cetatea printr-un rînd de ziduri. După trei sute de ani, turnurile au fost demolate.

Kreutzberg, Muntele Crucii

Pe harta întocmită de Giovanni Morando Visconti la 1699, deasupra Braşovului, pe vîrful Tîmpei, se poate observa un crucifix. Autorul sas Thomas Tartler scria: „Era o cruce mare cu un crucifix, deoarece papistaşii au numit Tîmpa Dealul Crucii“. Prof. dr. Vasile Oltean arată şi el că „Tîmpa se mai numea în limba poporului «Muntele Crucii» (Kreutzberg)“. O cronică situează data construirii crucii pe 2 august 1696, dar o atribuie „tîmplarilor“ împăratului Hussein. În alte surse, se afirmă că fondatorul capelei a fost generalul Carol de Tige. Ulterior, pe la 1712, senatorul braşovean Johann Draudt, trecut la catolicism, a ridicat pe Tîmpa o capelă. Hoţii au prădat-o şi au aruncat uşa în vale. Mai apoi, capela a fost pîngărită, pe pereţii ei a fost scris mesajul: „Domnul Luther a sfătuit ca papa de la Roma să fie prăjit“. Cronicile saşilor spun că şcheienii au fost vinovaţii. La 10 iunie 1737, a doua zi de Rusalii, s-a pornit o furtună. „Trăsnetul a lovit în faţa altarului, pe un croitor german papistaş şi pe soţia lui, care se refugiaseră acolo. A fost trăsnit şi cîinele lor“. Multă vreme după aceea, Tîmpa a purtat numele de Dealul Capelei (germană Kapellenberg). Altfel, Tîmpa a fost relativ ferită de alunecări de teren ori cutremure. Cele mai mari pagube au fost provocate de incendiile din 1689, 1731, 1860, 1880 şi 1946. În timp, capela s-a ruinat. Tot pe atunci, românii aveau pe mijlocul muntelui o cruce mai mică de lemn. Vasile Oltean arată că „Tot în această parte de sub Tîmpa, din sus de Ţigănie, mai aflăm încă un loc, Das kleinen Kreuz (Crucea mică), numită şi Blache Kreuz (Crucea românească)“.

Piramida rusească

După cum consemnează istoricul Bogdan Florin Popovici, armata ţaristă a lăsat şi ea un semn pe Tîmpa. La 21 octombrie 1849, un căpitan rus a transmis magistratului oraşului un comunicat: „Spre memoria vizibilă a legăturii prieteneşti între Imperiul cezaro-crăiesc austriac şi Imperiul rus, excelenţa sa domnul general-locotenent von Hassfort a pus să se ridice pe Dealul Capelei un monument zidit în formă de piramidă, cu inscripţia «Rusia et Austria unitae MDXXXIL»“. Acest monument a existat pînă în 1869. Distrus de intemperii, la 7 aprilie, comunitatea centumvirală a cerut magistratului „să fie înlăturate dărîmăturile monumentului rusesc prăbuşit de curînd“. Există şi ipoteza că piramida rusească a fost vandalizată. Iată ce spunea George Bariţ: „În octombrie şi noiembrie 1849, trupele împăratului Rusiei ieşiră succesiv din Transilvania fără a lăsa în urma lor reminescenţe neplăcute. Anume generalul Hasford, pre cît stete în Braşov, mijloci ridicarea unui monument deasupra cetăţii, pe muntele Tîmpa, pe locul unde se văd ruinele unei capele vechi. Pe la 1861, mîini duşmane au ruinat acel monument“.

Statuia lui Arpad nu era a lui Arpad

În anul 1896, cînd statul maghiar a sărbătorit 1000 de ani de la venirea triburilor maghiare în Pannonia, s-a ridicat un nou monument pe Tîmpa. Autorităţile din Braşov au propus prin Friedrich Stenner „elaborarea unui memoriu către prim-ministru, prin care să se ceară lămuriri: pe cine reprezintă figura care va sta pe coloană, dacă e o figură considerată istorică sau ideală, ce inscripţie va fi pusă pe coloană şi în ce limbă şi în ce loc al Tîmpei, astfel încît să se prevadă accidentele“. De asemenea, municipalitatea preciza că „oraşul nu preia nicio răspundere pentru îngrijirea sau eventuala întreţinere a monumentului“, piatra să nu fie luată de la vechea Cetate Braşovia, iar statuia să reprezinte un personaj agreat de toate naţionalităţile din Braşov. Pe 30 septembrie 1895, propunerea fost respinsă. Constructorii au fost puşi la grea încercare, dat fiind terenul accidentat. Pentru aducerea materialelor s-a construit un fel de funicular, care pornea din Valea Cetăţii şi care era pus în mişcare de animale de povară. A circulat un zvon că vîrful Tîmpei a fost puţin înălţat, pentru a putea primi monumentul, prevăzut şi cu paratrăsnet. Soclul circular era înalt de aproape 10 metri, iar coloana avea 6,5 m. În vîrful acesteia a fost poziţionată statuia, de 3,5 m înălţime, reprezentînd un războinic. Cît despre Arpad, personajul sculptat pe Tîmpa, acesta era conducătorul triburilor maghiare de la 896. Însă statuia de pe Monumentul Mileniumului, cum a rămas denumit în istorie, nu îl înfăţişa pe Arpad, ci pe un războinic din vremea sa, după cum scria Brassoi Lapok în 5 martie 1896. În memoria colectivă s-a impus însă drept „statuia lui Arpad“. Aşadar, construcţia avea în total 20,3 m, iar costul final pentru construcţie s-a ridicat la 22.585 florini.

Prea multe flori pentru un paratrăsnet

La inaugurarea oficială, din partea guvernului maghiar, a venit ministrul de interne Perczel Dezsö. Românii şi saşii nu au fost de faţă. Însă a tăiat calea delegaţiei „o cavalcadă de 80 de juni albi şi curcani români braşoveni, îmbrăcaţi în costumele lor frumoase“, urmaţi de o lungă coloană de trăsuri, pline cu români. Se duceau să-l întîmpine pe noul preot al bisericii Sf. Nicolae din Şchei, dr. Vasile Saftu. Însă, „oaspeţii milenari au privit cu surprindere, zicînd că alaiul este în cinstea ministrului de interne“. Sextil Puşcariu cataloga statuia ca fiind „destul de meschină”, iar ideea monumentului, una „nefericită“, „Arpad, desigur, nici nu ştia de existenţa acestui încîntător colţ de ţară“. Popovici a consemnat mai multe atentate la monument. „La 1899, o asociaţie de industriaşi maghiari au depus flori la monument. Un îndrăzneţ s-a căţărat pînă sus şi a pus un buchet de flori pe sîrma ce servea de paratrăsnet. Aceasta s-a îndoit pînă sub nivelul de sus al statuii, expunînd astfel monumentul eventualelor trăsnete.“ În primăvara anului 1901, un necunoscut a tras cu puşca şi a nimerit pana de şoim de pe căciula războinicului. Următorul atentat a fost pe 27 septembrie 1913, cînd o puternică detunătură a zguduit casele din Şchei. Poliţiştii conduşi de Albert Frigyes au constatat că s-a folosit dinamită, „care a fost aşezată cu ajutorul unei prăjini la o înălţime de 6,5 m pe soclul de piatră. De-a lungul acestei prăjini a fost legat un fitil condus de pe pămînt pînă la bucata de dinamită care a făcut explozie“.

Banca senatorului

Explozia nu a afectat statuia, în schimb a spart o parte a soclului. Făptaşii nu au fost descoperiţi, însă au fost bănuiţi doi studenţi bulgari, Ilie Cătărău-Orhei şi Timoftei Kirilov, ultimul intrînd în Braşov sub numele fals de Coţofan Eliad. „Acest fel de a protesta cu fapta nu prea e în firea românului, dar a produs o mare satisfacţie la cei umiliţi“, scria Sextil Puşcariu. Pe 31 decembrie 1913, „statuia a fost luată de vînt de pe soclu şi trîntită la pămînt, sfărîmîndu-se în bucăţi“. În septembrie 1916, soclul a fost aruncat în aer de armata română. Cu acea ocazie, ziarul Gazeta Transilvaniei scria: „Acum zace în ruine, deplîns de cei care credeau că prin statui de piatră şi alte artificii milenare se pot cuceri ţări şi subjuga popoare“. Ce a mai rămas din soclu a fost folosit ca punct de observaţie militar pînă în 1966. Astăzi, capul statuii se află în Casa Parohiei Evanghelice din Braşov, iar pe Tîmpa mai există doar fundaţia soclului. Una din băncile de pe Tîmpa cinsteşte memoria senatorului Oskar Alesius, despre care puţini braşoveni ştiu cine a fost. Vicepreşedinte al organizaţiei săseşti SKV, el a promovat Braşovul turistic. Drumul pietonal din Livada Poştei, care fusese botezat „Drumul regelui“, este creaţia lui Oskar. Senatorul s-a născut în 30 aprilie 1844, într-o familie ale cărei rădăcini ajung pînă la un episcop din 1564. A absolvit Gimnaziul Honterus, apoi a făcut studii politice şi juridice la Viena. Banca lui Oskar e la punctul de pornire al Treptelor lui Gabonyi (traseu numit şi Drumul Stîncii sau Drumul Scărilor). Despre Gabonyi, însă nu se mai ştie nimic, doar că a fost un braşovean îndrăgostit de Tîmpa, iar treptele le-a săpat singur. O altă bancă faimoasă pe Tîmpa este cea săpată în piatră. Legenda spune că stînca s-a prăvălit peste doi îndrăgostiţi. Prăbuşirea pietrei şi numele fetei, Ana Maria, sînt pomenite într-un document din 1817.

Locuri de popasşi panoramă

În peştera din stînca Tîmpei a fost amenajată pe la 1890 berăria Bethlen, după András Bethlen, ministrul agriculturii maghiar care vizitase Braşovul în 1891. Aprovizionarea se făcea cu măgăruşul mînat de arendaş. Extins printr-o terasă deasupra abruptului în 1905, după 1948 s-a numit Cabana-restaurant „Tîmpa“. Pe 23 martie 1977, a ars. Astăzi se mai păstrează doar terasa ce oferă o superbă panoramă asupra oraşului şi urme ale „căzilor“ de piatră pentru răcit sticle în mica peşteră. În 2006, a remontat literele ce compun numele municipiului (după ce anterioarele, din 2004, fuseseră smulse de vînt) în dreapta terasei. A mai fost pe Tîmpa şi celebra Casă de Tir (Schützenhaus), construită în 1865. Aici veneau domnii să-şi încerce îndemînarea sau să joace popice. Mai exista şi un restaurant bun, ţinut de acelaşi Geist care avea şi localul de pe Tîmpa, din grotă. Clădirea a trecut printr-un puternic incendiu în 1916. Astăzi, terenurile sînt revendicate de Biserica Evanghelică din Braşov. La poalele Tîmpei, un simbol al muntelui este şi cabana-restaurant Casa Pădurarului, situată în locul de unde porneşte telecabina. Potrivit inscripţiei, „Apaductul Municipiului Braşov a fost executat în anii 1891-1892 după planurile şi sub conducerea inginerului-şef al oraşului, Christian Kertsch“. Apa era adusă prin ţevi de oţel şi ţiglă. Cînd ţevile s-au deteriorat, municipalitatea a fost obligată să alimenteze apeductul cu apă din oraş. Totuşi, mulţi oameni continuă să creadă că aici e „apă de izvor“. Astăzi, mergînd pe lîngă munte înspre Rîpa Dracului, se mai pot observa conductele de ţiglă sfărîmate şi o placă memorială ridicată altui inginer al oraşului, P. Bartusch. La începutul anilor ’70, pe coama Tîmpei au fost construite un releu de televiziune şi restaurantul Panoramic. Astăzi, releul preia semnalul staţiei de pe Postăvaru şi îl retransmite braşovenilor (iniţial cu o putere de 10kW, pe lămpi, astăzi doar cu 2kW). Sub releu se află şi staţia telecabinei. Din 2004, tricolorul românesc de pe Tîmpa e iluminat cu un reflector puternic, de tip laser.

„Mituri şi legende din Mica Transilvanie, sursă alternativă pentru dezvoltarea turismului în judeţul Braşov“

Proiectul „Mituri şi legende din Mica Transilvanie, sursă alternativă pentru dezvoltarea turismului în judeţul Braşov“ vizează diseminarea informaţiei legată de evenimente şi activităţi care promovează istoria, cultura şi tradiţiile din judeţul Braşov prin prisma legendelor şi a miturilor legate de Mica Transilvanie. Promovarea legendelor şi a miturilor locale prin vectori de multiplicare media restituie braşovenilor şi vizitatorilor, iar prin mediul online oricărui cititor din ţară sau din lume, partea magică din tezaurul istoric şi al patrimoniului spiritual păstrat viu în aşezările braşovene, măreşte interesul pentru anumite obiective şi incubă implicit promovarea valorilor culturale, istorice şi tradiţionale din judeţul Braşov, confirmînd această zonă ca destinaţie turistică. Pe de altă parte, proiectul promovează legendele legate de toponimiile geografice locale, informaţii care accentuează vizibilitatea pentru anumite obiective, un model de turism dezvoltat cu succes la nivel internaţional.

Stalin a stat pe Tîmpa

• Tîmpa este şi locul de la înălţimea căruia bolşevicii au ţinut să-şi etaleze puterea. În 19 august 1946 pădurea de pe Tîmpa a suferit un grav incendiu. Cîţiva ani mai tîrziu, după ce Braşovul a fost redenumit Oraşul Stalin (1950), pe versantul dinspre oraş al Tîmpei s-au decupat copaci şi s-au plantat brazi aşezaţi astfel încît să se poată citi STALIN. Cu timpul, natura a şters singură literele.

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: