Panacoţii de idei

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Camelia ONCIU, 02.07.2011

• Nu numai elevii plagiază copiind de pe Internet, ci şi profesorii lor, politicienii, cîntăreţii şi scriitorii

A plagia înseamnă a-ţi însuşi fraudulos creaţia intelectuală a altcuiva. Cu alte cuvinte, plagierea e un furt, o pungăşie, o şuteală, la fel ca o sustragere de portofel. Chiar dacă autorul operei originale nu este păgubit, lucrarea rămînînd în continuare sub semnătura lui, noul autor, plagiatorul, devine şi el stăpîn pe acel produs intelectual, cu care obţine foloase materiale, titluri, prestigiu. Nu se fură lucrări proaste, doar cele mai bune sînt ţinta hoţilor, aşa cum nici jafurile nu i se întîmplă omului sărac. Cel mai la îndemînă e Internetul, sîntem în epoca lui copy&paste. Plagierea e un obicei întîlnit în toate mediile, iar plagiatorii sînt din toate domeniile: scriitori, jurnalişti, profesori, studenţi, compozitori, politicieni, medici, informaticieni. Este un fenomen atît de frecvent încît a intrat în firea lucrurilor. Iar în această clipă, România nu are nici poliţie, nici legi eficiente care să pedepsească tîlhăria intelectuală. Sîntem la discreţia panacoţilor de idei.

Medici care avansează copiind

Cel mai răsunător caz de plagiat recent a fost cel al ministrului Sănătăţii, Mircea Beuran (foto). El a încercat să obţină titlul de conferenţiar pe baza unei lucrări în care s-au găsit prea puţine contribuţii personale. Scandalul din 2003 i-a adus desfacerea contractului de muncă. A fost acuzat de plagierea unor ghiduri medicale franceze şi americane. Ancheta Universităţii „Carol Davila“ a demonstrat că, de fapt, ministrul doar a tradus acele lucrări, nu a copiat cu nesimţire. În plus, autorii nu s-au plîns în termen de două luni de la demascarea copierii. Aşa că, „ministrul copiuţă“, cum a fost poreclit în presă, a rămas cu cartea şi titlul şi şi-a primit şi postul de la universitate înapoi. Problema e că Beuran nu este autor unic al ghidului. Odată cu feştelirea numelui lui, au fost tîrîte în noroi şi alte nume mari ale medicinei româneşti, care colaboraseră la realizarea plagiatului. Fiind vorba de atîţia oameni importanţi, cazul s-a clasat. Nu fără a lăsa în urmă un gust amar. Faţă de felul cum funcţionează justiţia, dar şi faţă de moralitatea şi etica îndoielnică a medicilor. În lumea medicală românească au apărut şi alte acuzaţii de plagiat. Mari doctori şi directori de spitale au fost obligaţi să renunţe la catedre. În cazul lui Sorin Oprescu, s-a constatat că actualul primar al Bucureştiului a copiat doar puţin, nu chiar cuvînt cu cuvînt.

Profesori şi elevi, în banca plagiatorilor

În şcoli, la Bac, se copiază pe rupte. Dar şi în universităţi, şi nu doar pentru trecerea examenelor, se şterpelesc referate, chiar lucrări de diplomă. Zeci de site-uri oferă referate care pot fi descărcate gratis. Piaţa este în plină expansiune, studenţii leneşi preferă să cumpere o lucrare de licenţă bună, decît să elaboreze una prin forţe proprii. De fapt, ei nu fac decît să urmeze pilda profesorilor, care merg pe principiul „cărţile din cărţi se fac“ şi folosesc nu doar pasaje, ci capitole şi volume întregi din opere străine, netraduse la noi şi, deci, încă necunoscute comisiilor de specialitate. Ba chiar se plagiază între ei. Există soluţii informatice pentru depistarea plagiatului, dar ce universitate investeşte în soft-uri care să-i prindă pe studenţi cu mîţa-n sac, cînd profesorii înşişi trişează? Un astfel de program compară textul de analizat cu cele din baza de date, căutînd fraze nu doar comune, ci şi asemănătoare. În acest fel, orice referat lipsit de originalitate e depistat uşor, iar studentul, dacă ar fi să se respecte regulamentele universităţilor, e exmatriculat. Internetul e paradisul plagiatorilor, al afacerilor din plagiat, al comerţului cu talentul, al furtişagului intelectual. De vină nu sînt doar cei ce fură cu un simplu click, ci şi cei care îşi oferă profesionalismul ca pe o marfă oarecare.

Politicienii fură

În jurnalism, aproape că nu mai există paternitate a materialelor, informaţia circulă de la un ziar la altul, de la o televiziune la alta, e a nimănui şi a tuturor. Vremea cînd jurnaliştii alergau după surse şi exclusivităţi a apus, dar a venit vremea informării de pe net, cînd toate publicaţiile par să ştie la fel de multe, să fie la curent cu absolut toate noutăţile, iar jurnaliştilor nu le mai rămîne decît să le copieze şi să le semneze. Plagiatul a devenit o noţiune ridicolă într-o lume a informaţiei aproape fără autor. A intrat şi în politică, iar anul acesta acuzaţiile s-au ţinut lanţ. Ministrul german al apărarii, Karl-Theodor zu Guttenberg, unul dintre cei mai populari politicieni germani, a demisionat după ce s-a constatat că teza sa de doctorat e un plagiat. Politicianul a recunoscut că a copiat din alte lucrări din criză de timp. Austriacul Johannes Hahn, comisar european pentru politică regională, are aceeaşi problemă. Şi-a luat doctoratul plagiind. Silvana Koch-Mehrin, vicepreşedinte al Parlamentului European, trece chiar acum printr-o acuzaţie de plagiat a lucrării de doctorat. Vladimir Putin a fost pus la zid de cercetătorii de la Institutul Brookings din Washington, care susţin că premierul rus a plagiat un discurs economic, care i-a folosit ulterior în obţinerea doctoratului în economie.

Acuzaţii fondate sau calomnii?

Scriitorii noştri au fost copiaţi, şi au copiat, la rîndul lor. Constantin Al. Ionescu-Caion a scris în 1901 două articole în care afirma că drama „Năpasta“ a lui Caragiale este o copie la indigo după „Nenorocul“, piesă a scriitorului maghiar Istvan Kemeny, tradusă şi publicată la Braşov în 1848. Delavrancea, avocatul lui Caragiale (foto), l-a trimis pe calomniator în închisoare. La recurs, de partea lui Caragiale au venit Iorga şi Densuşianu, dar procesul s-a terminat surprinzător: Caion a fost achitat. Ulterior, a recunoscut că a inventat opera şi autorul maghiar. Dreptate s-a făcut abia în 1972, cînd Uniunea Scriitorilor a stabilit definitiv că „Năpasta“ nu e plagiat. Marele Eminescu a fost şi el împroşcat cu noroi, fiind acuzat că s-a inspirat din Holderlin, Schopenhauer şi Novalis. În realitate, mitul lui Hyperion e o temă specifică romantismului, o întîlnim la zeci de scriitori, iar în „Luceafărul“ este abordată magistral. Volumul „Balade şi idile“ al lui Coşbuc a fost şi el acuzat că ar fi doar o simplă traducere. Adevărul e la mijloc. Editorul a inserat cîteva poeme traduse de poet şi, fără ştirea acestuia, le-a publicat la un loc cu versurile autorului. Un plagiat, se pare demonstrat, ar fi cel comis de poetul Ion Gheorghe, după Lao Tse. Nae Ionescu ar fi reprodus ideile filosofice ale Evelynei Underhill, dar acuzaţia a venit postum. Evident a rămas plagiatul lui Eugen Barbu (foto). În „Incognito“, Marin Sorescu şi Nicolae Manolescu au descoperit fragmente „împrumutate“ din operele mai multor autori. Recent, un profesor italian l-a copiat cu nesimţire pe Noica. Umberto Galimberti, în „Orme del sacro“, a preluat o pagină întreagă dintr-un text al filosofului român, uitînd să pune ghilimelele.

Găinării artistice

În muzică, plagiatul e o practică frecventă. Compozitorilor le sînt furate nu numai refrene sau fragmente muzicale, ci piese întregi. Tentaţia de a plagia e irezistibilă, prea multe melodii sînt alcătuite din bucăţi extrase din mai multe cîntece, lipite şi aranjate în aşa fel încît să pară un cîntec nou. Eurovisionul, fie că e vorba de cel naţional sau de cel continental, este scena pe care s-au auzit cele mai multe melodii plagiate. Pînă şi manelele se copiază. Adi de la Vîlcea a fost acuzat că „Supărat“ e copia unui foarte popular cîntec sîrbesc din anii ‘70, „Umoran“. Şi aşa şi este. Iris nu doar cîntă în stilul AC/DC şi Judas Priest, dar mai şi copiază linii melodice de la aceste formaţii. „Sanie cu zurgălăi“ a fost copiată notă cu notă. Deşi a pierdut procesul, americanul Les Paul nu s-a lăsat. Melodia „Johnny, the Boy For Me“ e cîntată azi de Vaya con Dios. Lady Gaga (foto) a copiat „Born This Way“ de la trupa sud-coreeană Girl’s Generation. Michael Jackson a trecut şi el printr-un proces de plagiat, după ce belgienii Eddy şi Danny Van Passel l-au acuzat că le cîntă piesa „If We Can Start All Over“ sub numele „We Are Not Alone“. Compozitorii au cîştigat procesul, dar megastarul n-a avut nicio vină, ci R. Kelly, care i-a oferit-o pe post de compoziţie originală. În lumea filmului, scenariile originale sînt o raritate. Pînă şi „Avatar“ e acuzat de plagiat. Povestea seamănă leit cu cea din „The World of Noon“, de Arkady şi Boris Strugatsky. Planeta se numeşte tot Pandora, iar locuitorii, în loc de Nave, Navi.

Plagiat e atunci cînd...

- e reprodusă integral o lucrare, iar numele autorului este înlocuit cu al plagiatorului.
- se copiază părţi dintr-o lucrare, fără specificarea sursei sau fără acordul autorului.
- se prezintă o operă ca fiind originală, dar care a fost realizată prin înlocuirea doar a unor nume, formule, exemple.
- se traduce o lucrare, dar este semnată de alt autor decît cel original.
Plagiatul poate fi evitat prin citare corectă (cartea, autorul) sau măcar prin mulţumiri adresate autorului, într-o rubrică specială gen „Special thanks to...“.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: