Noaptea magică a Sînzienelor

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Camelia ONCIU, 23.06.2011

• În această noapte, fetele îşi vor visa ursitul, flăcările dansează pe comori, iar plantele de leac îşi sporesc puterile tămăduitoare

Sînzienele reprezintă una dintre cele mai spectaculoase sărbători din tradiţia românilor. 24 iunie e o zi a Soarelui, a iubirii şi a fertilităţii, iar noaptea care o precede e încărcată de magie. În calendarul creştin-ortodox, tot astăzi sărbătorim ziua naşterii Sfîntului Ioan Botezătorul. Deşi cele două evenimente par din lumi diferite, păgînă şi creştină, ele au ceva în comun: floarea de Sînziene (Floarea Sfîntului Ion) şi faptul că se petrec în apropierea Solstiţiului de Vară. În această zi, Soarele dansează pe cer, iar sînzienele dansează prin păduri. Totul marchează începerea verii, anotimpul vitalităţii.

Noaptea schimbărilor

Sărbătoarea Sînzienelor este o îmbinare între creştinism, păgînism şi magie şi are rădăcini antice. Se spune că la baza tradiţiei ar sta cultul romanilor pentru zeiţa vînătorii Diana, ipoteză explicată prin cuvintele Sancta Diana din care a derivat Sînziana. Denumirea e folosită în Ardeal, în timp ce în Muntenia şi Oltenia i se spune Drăgaica, după numele slav. Unii specialişti consideră că sărbătoarea n-ar fi romană, ci geto-dacă, strămoşii noştri fiind adoratori ai Soarelui. În reprezentările lor, Sînzienele apar deseori înlănţuite în horă, simbol al astrului zilei. Cert este că această sărbătoare sacră e foarte veche. A intrat în datinile românilor şi a fost acceptată şi în calendarul ortodox, chiar dacă noaptea de 23 spre 24 iunie este şi împărăţia vrăjitorilor, care fac incantaţii şi ritualuri de dragoste, sănătate şi bunăstare. O lume dintr-o altă dimensiune îşi deschide larg porţile. Cerul îi primeşte pe cei drepţi, care astfel pot trece pe Tărîmul Blajinilor, pe calea apei. Începînd cu Noaptea de Sînziene, ziua scade, se usucă rădăcina grîului, florile îşi pierd din miros şi putere, apare pe cer Cloşca cu Pui şi, în păduri, încep să zboare licuricii, călăuze ale rătăciţilor. În mod inexplicabil, chiar din această seară, cucul încetează să mai cînte. O va face numai dacă are de vestit vreo nenorocire. E o noapte plină de efervescenţă.

Coroniţele Soarelui

La baza sărbătorii şi a ritualurilor stă o plantă firavă, cu flori galbene, numită Sînziană, care creşte în poieni, locuri în care îşi fac dansul Sînzienele. Dacă în Oltenia, sărbătoarea a supravieţuit sub forma unui tîrg agrar, în Ardeal, se păstrează cîteva obiceiuri. Sărbătoarea începe la asfinţitul zilei de 23, cînd fetele satului adună flori de sînziene în buchete sau împletesc cu ele cununi. Coroniţele fetelor au formă rotundă, simbolizînd Soarele, iar ale băieţilor au formă de cruce. Odată culese florile, alaiul se întoarce-n sat, unde se-ncing hore. Coroniţele sînt aşezate pe porţi, uşi, ferestre, pe stupi, în cimitire şi chiar în straturile de legume, fiindcă se crede în puterea lor de a feri casa şi gospodăria de forţele malefice, aducînd totodată noroc, sănătate şi belşug oamenilor, animalelor şi culturilor. Se spune că cine are flori culese în această noapte, va înflori ca Sînzienele. Iar dacă îşi pune o dorinţă, trebuie să arunce cununa pe casă. Dacă rămîne pe acoperiş, dorinţa i se îndeplineşte. Alaiul de fete îmbrăcate în costume tradiţionale, împodobite cu lungi văluri albe, umblă prin sat întruchipînd Sînzienele care sînt conduse de o regină, Drăgaica cea preafrumoasă, Împărăteasa, Regina holdelor.

Dansul Sînzienelor

Serbarea continuă în vatra satului, unde fetele şi băieţii interpretează scenete şi joacă dansuri tradiţionale, cel mai important fiind Dansul Sînzienelor. Uneori, Drăgaicele plimbă hora lor pe la casele plugarilor vrednici. Fetele poartă o cruce înaltă, numită Steagul Drăgaicei, împodobit cu flori de sînziene, pelin, spice de grîu şi îmbrăcat ca o păpuşă. Pentru a fi feriţi de boală, copiii sînt aşezaţi de mame în braţele Drăgaicelor. În puterea nopţii, alaiul iese din sat, mergînd pe deal sau pe cîmp, în liziera pădurii sau pe malul rîurilor. Începe „noaptea focurilor“ şi a „făcliei de Sînziene“. Flăcăii poartă torţe, se întrec cu sărituri peste foc. E un spectacol deosebit, de luminişi umbre, în care flăcăii se străduiesc să scoată cît mai multe scîntei. Nevestele tinere se scaldă-n roua sînzienelor pentru a rămîne grele şi pentru a face copii frumoşi. Această rouă din noaptea de Sînziene are şi alte tainice virtuţi. Cine se stropeşte cu ea pe trup, va deveni frumos şi suplu. Florile de sînziene, uscate şi adunate într-un săculeţ, se poartă în sîn peste an, pentru ca fetele şi femeile măritate să fie atrăgătoare şi drăgăstoase. Bătrînii şi bolnavii se-ncing cu flori de sînziene, ca să le ia durerea. Membrii familiei au fiecare cîte o floare. Cel a cărui sînziană va fi vestejită a doua zi, va muri înaintea celorlalţi.

Iarba Sfîntului Ion

În dimineaţa de 24 iunie, sătenii pleacă prin poiene şi livezi, în căutarea ierburilor de leac. Numai dacă sînt culese în această zi, plantele medicinale au puteri curative maxime. Culese înainte de ivirea primei raze de soare, ierburile capătă proprietăţi magice, cele mai căutate fiind măghiranul sălbatic, salvia, muşeţelul, levănţica, rozmarinul, nalba, pelinariţa. Cea mai importantă este tot „Iarba Sfîntului Ion“ sau sînziana, cunoscută la unele popoare sub numele de „iarba ce alungă diavolii şi duhurile necurate“. De unde au aceste plante puteri magice? Legendele spun ca Sînzienele sînt cele care le investesc cu virtuţi tămăduitoare, atunci cînd dansează peste ele, în pădure, prin lunci şi cîmpii. În general, aceste zîne bune, dacă sînt sărbătorite cum se cuvine, fac culturile să rodească, înmulţesc păsările şi animalele şi tămăduiesc bolnavii. În schimb, dacă nu sînt onorate după datină, se supără şi se transformă în Iele sau Rusalii. Deseori sînt confundate, în realitate Sînzienele şi Ielele sînt făpturi supranaturale diferite. Primele sînt bune, nu ca Ielele care au o mare putere de seducţie, iar atunci cînd se înlănţuie goale în hore, ard pămîntul şi vegetaţia din jur. Cine le vede, rămîne mut sau îşi pierde minţile.

De noroc în dragoste

Sînzienele înseamnă şi o sărbătoare a iubirii. Credinţele legate de destinul prevestit cu acest prilej sînt numeroase. Se spune că acela care va suprinde în această noapte înflorirea ferigii, va avea noroc în dragoste şi va afla gîndurile ascunse ale oamenilor. Cînd doi tineri se iubesc şi vor să nu se mai despartă în veci, trebuie să facă baie în rîu împreună. Fetele care privesc prin cununa de sînziene, îşi vor vedea ursitul. La fel şi cele care dorm cu sînziene sub pernă. Dimineaţa, cununile sînt aruncate în coarnele vitelor. Dacă se opresc în cornul unei vite tinere, fata se va mărita cu un tînăr. În 23 iunie, după apus, se culeg nouă flori de măslin, se pun într-un lighean cu apă de izvor şi se lasă peste noapte. Dimineaţa, florile vor forma iniţialele bărbatului. Sau se poate umple un recipient de argint cu apă de fîntînă. Se aprinde o lumînare roşie şi se lasă să picure 23 de stropi de ceară, observînd ce litere se vor forma. Tot de Sînziene, în tradiţia românească, te poţi îmbogăţi, dacă stai la pîndă să
prinzi dansul flăcărilor albastre pe locurile unde sînt îngropate comori. În lumea modernă, aceste frumoase tradiţii au rămas doar folclor. Depărtîndu-ne de natură, am uitat că Sînzienele sînt făpturi venite din altă lume ca să înfrumuseţeze lumea noastră.

Credinţe despre frumoasele Sînziene

- Sînzienele se răzbună pe femeile care nu ţin sărbătoarea, pocindu-le gura. Iar pe bărbaţii care au jurat strîmb vreodată, îi aşteaptă pedepse îngrozitoare.
- B.P.Haşdeu scria despre Sînziene că „beau noaptea apa din fîntîni şi oricine va bea după dînsele, îl pocesc“.
- Atunci cînd sînt supărate, Sînzienele aduc grindină, inundaţii şi uscarea pomilor.
- Dimitrie Cantemir descria Sînzienele sau Ielele ca „nimfe ale aerului, îndrăgostite cel mai des de tinerii mai frumoşi“.
- Alte denumiri pentru Sînziene: Dînse, Drăgaice, Vîlve, Iele, Iezme, Irodite, Rusalii, Nagode, Vîntoase, Domniţe, Măiestre, Frumoase, Muşate, Sfinte, Şoimane, Milostive, Miluite, Fetele Codrului, Împărătesele Văzduhului. Uneori au nume: Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Magdalina, Ruxanda, Tiranda, Trandafira.
- Nimeni nu are voie să se spele azi, singura apă care poate atinge trupul este roua de Sînziene, care vindecă boli. Prin îmbăiere, se spală şi forţa magică ale Sînzienelor.
- „Cine le vede nu le crede şi cine le-aude nu le răspunde.“

Cine sînt Ielele?

• Ielele („Ele“ rostit ca la sate) ar fi suflete de femei care au fost vrăjite şi nu-şi mai găsesc liniştea. Sau fete frumoase transformate în babe urîte, sau babe urîte, transformate în fete frumoase. Sau, fiindcă, de regulă, sînt în grup de trei, ele ar fi cele trei fete ale lui Alexandru Macedon, Catarina, Zalina şi Marina. În sfîrşit, există şi o teorie care identifică dansul ielelor pustiitor de vegetaţie cu aterizările OZN-urilor. Şi chiar cu răpirile extratereştrilor, deoarece se spune că toţi cei care au reuşit să înveţe şi să cînte cîntecele Ielelor sînt răpiţi şi dispar fără urmă.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: