Paştele comuniştilor

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 01.05.2008

• În Epoca de Aur, ziua de 1 Mai era un prilej de etalare a celor mai înfocate cîntece patriotice
• Braşoveanul Mauriciu Vescan a compus celebrul „Hei-rup!“ chiar pe şantierul Bumbeşti-Livezeni

Înainte de 1989, sărbătoarea internaţională a muncii era un prilej de preamărire nu numai a proletariatului, ci şi a Ceauşeştilor. Românii îşi amintesc că erau duşi cu forţa la marea paradă de 1 Mai Muncitoresc, fiindcă trebuiau să participe la cea mai mare sărbătoare a primăverii. Un fel de Paşte comunist. Dacă rămîneau acasă, programul televiziunii unice îi teroriza cu discursurile comandantului suprem, defilări şi interviuri cu oameni ai muncii care mărturiseau cît sînt de fericiţi muncind şi depăşind planul în România Socialistă. Singurele momente artistice în acea zi erau montajele literare şi cîntecele patriotice. Ce a mai rămas din ele? Doar amintirile celor care nu mai vor să le audă niciodată. Printre compozitorii şi textierii Epocii de Aur, au fost şi braşoveni. Mauriciu Vescan a rămas celebru pentru acel „Hei, rup!“ care i-a însufleţit pe voluntarii de pe şantiere vreme de mai bine de 30 de ani.

Întreceri între compozitori

Astăzi, 1 şi 2 mai sînt zile libere pentru toţi românii. Deşi azi se celebrează Ziua Internaţională a Muncii, prilej de revendicări pentru muncitorii din toată lumea, la noi se iese la iarbă verde. Sau se stă în faţa televizorului, fiindcă ai ce vedea. Dar n-a afost aşa tot timpul. Înainte de 1989, la radio şi televizor, răsuna Marşul de 1 Mai. „Rîde iarăşi primăvara,/ Peste cîmpuri, peste plai,/ Veselia umple ţara,/ C-a venit Întîi de Mai“ se cînta şi în şcoli, şi pe stadioane, şi în fabrici. E o melodie frumoasă, compusă de Ciprian Porumbescu pe versurile Mariei Ranteş, cu mult înaintea sărbătorilor cu fast staliniste şi ceauşiste. Dar, pe lîngă acest cîntec, muzicienii epocii se întreceau să compună alte imnuri dedicate măreţei zile.
I. Vintilă a scris şi el un „Cîntec de Întîi Mai“, prezent în manualele de liceu. „Am înfipt un steguleţ,/ Roşu la fereastră,/ Fiindcă azi e Întîi Mai,/ Sărbătoarea noastră“. Mai prolific ca toţi era compozitorul Vasile Timiş care a dat trei imnuri numai despre 1 Mai: „Marş tineresc de 1Mai“ (1950), versuri de Ion Duda, piesă corală pentru copii şi tineret, şi „Iubită zi de Întîi Mai“ (1953), pe versuri de Constantin Cârjan.

„Hei-rup, Hei-rup, Bum!“

„Partidul, Ceauşescu, România“, „Trăim decenii de împliniri măreţe“, „Tineret, mîndria ţării“ erau alte şlagăre ale vremii difuzate non-stop de 1 Mai, fără nicio legătură cu sărbătoarea, dar în legătură cu cultul personalităţii lui Ceauşescu. Şi braşovenii şi-au adus contribuţia la slăvirea comunismului prin cîntece şi poezii. Mauriciu Vescan e cel care a dat nemuritorul imn al brigadierilor „Hei, rup!“ care a răsunat vreme de mai bine de trei decenii pe şantierele patriei, de la Bumbeşti Livezeni, Agnita-Botorca, Salva-Vişeu, Ceanu Mare-Cluj, la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Nu e român să nu-şi amintească „Hei rup, hei rup, faci drum de fier,/ În munca dusă de brigadier!“. Profesorul de muzică Mihai Gorbonov l-a cunoscut pe compozitorul proletcultist în vremea cînd Vescan era director şi dirijor la Teatrul Muzical din Braşov. „«Hei, rup!» a fost compus cu ocazia construirii căii ferate Bumbeşti-Livezeni. Vescan era acolo detaşat, cu activitatea politică. A compus melodia pe şantier. La început, era pentru voci de bărbaţi, apoi a fost rearanjat pe patru voci şi înregistrat în studio. Dar acest marş îl cîntau brigadierii în fiecare dimineaţă, cînd ieşeau de la barăci pînă la punctul de lucru“, povesteşte el.

Un film propagandistic

Cînd calea ferată a fost terminată, s-a turnat un film, „Răsună valea!“, în 1949, în regia lui Paul Călinescu. Coloana sonoră a peliculei propagandistice e tocmai „Hei, rup!“. „Răsună valea!“ a fost distins cu Diploma de onoare a Festivalului Internaţional de la Karlovy Vary, în 1950. Mauriciu Vescan era atît de dedicat cauzei roşii încît îi critica pe colegii de breaslă care n-au văzut Doftana ca să poată cînta suferinţele comuniştilor. Lucru ce el l-a făcut în „Poem simfonic pentru tovarăşii căzuţi“. A mai compus „Braşovul meu iubit“, o altă melodie revoluţionară şi pătrunsă de admiraţie faţă de realizările măreţe ale comunismului. „Vescan nu a fost orice compozitor, era în conducerea Uniunii Compozitorilor, trebuia să se afişeze cu astfel de fapte de vitejie. Altfel, era un muzician valoros, a compus şi muzică de balet, iar după pensie, a emigrat în Viena. Acolo, ca pianist destul de bun, a cîntat într-un local, a predat şi ceva ore. Nu ştiu dacă mai trăieşte“, spune profesorul Gorbonov.

„Lenin e cu noi“

Mauriciu Vescan a cîntat şi Bucureştiul, în urma lui rămînînd un cîntec celebru pe versurile lui Iona Hobana: „În Bucureştiul iubit,/ Azi negura s-a risipit,/ Şi în străvechiul oraş,/ Vieţii-i croim nou făgaş“. Cîntăreţ al perioadei staliniste şi leniniste, braşoveanul a compus un memorabil cîntec de îmbărbătare pentru cei care s-ar fi temut că URSS-ul ne va părăsi: „Lenin e cu noi“, pe versuri de Eugen Frunză. „Fie bolta cu soare,/ Fie viscol sau ploi,/ Ştiu că-n lupta cea mare,/ Lenin e cu noi“ spun versurile, iar refrenul preamăreşte indisolubila legătură între partidul comunist şi sovieticul vizionar: „Braţul său ne-adună,/ Mergem împreună,/ Cu el spre ţel,/ Gîndul său nebiruit/ Tu-l înalţi, Partid“. Mauriciu Vescan a fost braşoveanul cel mai difuzat pe posturile vechiului regim, cu cîntecele lui patriotice care, între timp au fost uitate. Ca şi 1 Mai-ul de atunci, un Paşte bolşevic pe care îl preamăreau doar comuniştii. Oamenii de rînd se bucurau doar că e zi liberă.

De Armindeni

• La 1 mai, românii sărbătoresc de fapt „Armindenul“, simbol al vegetaţiei care protejează recoltele şi animalele. În tradiţia populară, acestei zile i se mai spune si „ziua pelinului“ sau „ziua beţivilor“ şi semnifica de fapt o sărbătoare de an nou sau „începător al verii“. Armindenii sînt şi ramurile verzi cu care se împodobesc porţile în această zi pentru alungarea spiritelor malefice şi grindinei.

Importat de la capitalişti

• În octombrie 1884, la Chicago, s-a desfăşurat a patra convenţie a federaţiei organizaţiilor profesionale şi a uniunilor muncitoreşti din SUA şi Canada, unde sindicaliştii au decis să le acorde patronilor un termen-limită pentru introducerea zilei de lucru de opt ore: 1 Mai 1886. În centrul industrial Chicago, unii patroni au refuzat revendicările muncitorilor, iar aceştia au anunţat grevă generală. Poliţia a intervenit în forţă, în urma ciocnirilor mulţi muncitori fiind ucişi şi alte cîteva sute răniţi. Astfel, data de 1 mai 1886 a intrat în istoria mişcării muncitoreşti ca o zi a comemorării sacrificiului pentru drepturile salariaţilor. Congresul al doilea al Internaţionalei, ţinut la Bruxelles în august 1891, a decis ca în fiecare an, de 1 mai, salariaţii să organizeze proteste de stradă pentru a-şi revendica drepturile. Sărbătoarea a fost preluată şi în România, rămînînd sărbătoare legală şi după 1989.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: