O femeie de 51 de ani a murit înjunghiată chiar în dimineața zilei de Paște
Principalul suspect este fiul ei vitreg, în vîrstă de 31 de ani
Oribila crimă s-a petrecut în fața celor trei copii ai suspectului
O femeie de 51 de ani din Rîșnov a murit înjunghiată în gît, chiar în dimineața zilei de Paște. Elena Rusu a fost la slujba de Înviere și a rămas la biserică pînă aproape de dimineață. Cînd s-a întors, l-a găsit acasă doar pe fiul ei vitreg împreună cu cei trei copii ai lui. Nimeni nu știe ce s-a întîmplat apoi. Cert este că, la un moment dat, în jurul orei 4.30, femeia a ieșit din casă plină de sînge și s-a tîrît pînă la ușa unui vecin. A apucat să bată, după care s-a prăbușit moartă. Fusese înjunghiată în gît. Oamenii au chemat imediat Poliția și Salvarea. Polițiștii au identificat un cerc de suspecți, iar din primele cercetări se pare că martori la oribila crimă au fost și trei copii. Vecinii bănuiesc că Elena Rusu a murit de mîna fiului ei vitreg, Nicolae Goldea, în vîrstă de 31 de ani. Bărbatul bănuit că a săvîrșit oribila crimă a fost găsit de polițiști tocmai la Făgăraș, dar el nu recunoaște că ar fi omorît-o pe femeie. Anchetatorii se străduiesc acum să strîngă probe care să-l incrimineze. Le lipsește arma crimei și bănuiesc că agresorul a aruncat-o undeva.
Scandaluri peste scandaluri
Vecinii spun că scandalurile se țineau lanț în casa Elenei Rusu. Ea și iubitul ei, dar și fiul acestuia, beau cot la cot. O cunosc pe femeia asta de 16 ani. Ea și-a cumpărat în urmă cu foarte mulți ani o garso-nieră în acest bloc. De doi ani însă în locuință s-a mutat fiul concubinului femeii. De atunci, scandalurile s-au ținut lanț. Elena nu a mai putut rezista bătăilor și a plecat din casă, pe drumuri. Atunci s-a luat și foarte tare de băutură, dar nu supăra niciodată pe nimeni. Sîmbătă, a venit la mine la geam și mi-a cerut o țigară. După aceea nu am mai văzut-o, iar duminică de dimineață am auzit de nenorocire. Chiar dacă fiul ei vitreg nu recunoaște că a omorît-o, anchetatorii tot or să descopere adevărul. Altcineva nu avea cine, pentru că numai el era acasă, a spus Elena Radu, vecina victimei.
Crimă în fața copiilor
Martori la cumplita crimă au fost și cei trei copii ai suspectului, în vîrstă de 5, 6, respectiv 11 ani. Polițiștii i-au găsit speriați de moarte și i-au dus imediat într-un centru de plasament. În casă erau cei trei copii ai lui Nicolae Goldea, cel care a omorît-o pe femeie. Băiatul cel mare, de 11 ani, speriat de ceea ce s-a întîmplat, a anunțat imediat poliția. Micuții au fost duși într-un centru de plasament, pentru îngrijiri. Acum or să rămînă acolo, că săraca bunică-sa le mai aducea cîte ceva de mîncare. Iar dacă o să-l aresteze poliția pe taică-su nu mai are cine să-i îngrijească. Oricum, și pe ei îi bătea tot timpul. Trăiau practic numai în chinuri, a povestit Elena Mohora, o altă vecină a Elenei Rusu. Oamenii legii încearcă acum să dea de urma criminalului. Bărbatul, bănuit că a săvîrșit crima, nu recunoaște nimic. Susține că toată noaptea de Înviere a fost la Făgăraș unde polițiștii l-au și prins. Arma crimei, care ar putea da indicii despre autor, nu a fost încă găsită.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!