Aproximativ 65.000 de funcționari publici vor intra, în această dimineață, într-o grevă japoneză de două ore, principalele nemulțumiri fiind legate de avansarea funcționarilor și a personalului contractual și de elaborarea legii salarizării. Președintele Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex, Vasile Marica, a declarat pentru NewsIn, că se așteaptă ca toți membrii federației să declanșeze greva japoneză. Potrivit lui Marica, protestatarii vor fi angajați ai caselor de pensii, ai Inspecției Muncii, ai Gărzii de Mediu, personalul din prefecturi, consilii județene, din finanțe și din administrația publică locală, care, în intervalul 8.30 și 10.30, vor purta o banderolă albă pe braț. Revendicările funcționarilor sînt elaborarea în regim de urgență a hotărîrii de guvern privind avansarea funcționarilor și a personalului contractual, cu care executivul este în întîrziere de zece luni, elaborarea legii salarizării funcționarilor, majorări salariale de 20% și renegocierea grilelor de salarizare, pentru eliminarea decalajului dintre maximele și minimele salariale din sistem. Marica a mai precizat că, în cel mai scurt timp, va negocia și cu sindicatele din învățămînt și sănătate, pentru declanșarea de acțiuni de protest comune.
O altă structură sindicală a salariaților din administrația publică, Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a anunțat că va declanșa o grevă japoneză, în data de 25 februarie, și o grevă de avertisment cu întreruperea întregii activități timp de două ore, în 28 februarie, între orele 8.00 și 10.00. Și la Brașov, funcționarii de la Casa Județeană de Pensii, Direcția de Muncă și Protecție Socială, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și o parte dintre cei ai Direcției Finanțelor Publice, membri ai sindicatelor afiliate la Sed Lex se vor afla astăzi în grevă. Activitatea noastră nu va fi întreruptă, dar funcționarii vor purta, între orele 8.30 și 10.30, banderole albe pe braț. Sperăm ca protestul nostru să fie înțeles de guvernanți și să dea roadele așteptate de noi, a declarat ieri Tatiana Manea, liderul sindicatului de la AJOFM Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!