* Echipe ale Prefecturii, ASP și IȘJ
vor controla toate cele 437 de instituții de învățămînt din Brașov
Toate cele 437 de instituții școlare din județul Brașov vor fi controlate în perioada 20-31 august. Din echipa de control vor face parte 27 de inspectori școlari, reprezentanți ai Instituției Prefectului și ai Autorității de Sănătate Publică, controalele vizînd situația reparațiilor și dotărilor necesare. Verificăm modul cum sînt cheltuite fondurile alocate pentru reparații, precum și obținerea avizelor sanitare de funcționare. În data de 3 septembrie, vom avea un raport complet al verificărilor efectuate. Unde vor fi găsite nereguli se vor lua măsurile necesare, a declarat subprefectul Aurelian Danu. Nu avem mesaje cum că ar exista școli în care să fie probleme. Dorim să vedem dacă aceste școli sînt pregătite să înceapă procesul de instrucție și predare la 15 septembrie. De asemenea, mai vrem să vedem, acolo unde sînt proiecte de finanțare în derulare, dacă lucrările sînt în termen și dacă se va respecta termenul de finalizare, a precizat Vasilica Diaconu, inspector școlar adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Brașov. Potrivit inspectoratului școlar, la unele școli lucrările nu vor fi gata pînă la începutul anului școlar, dar reabilitarea clădirilor va continua, pînă la finalizare, fără să afecteze procesul de învățămînt. Concluziile controlului vor fi analizate în cadrul Colegiului Prefectural. Potrivit datelor Instituției Prefectului, în acest an, județul Brașov a primit de la guvern 62,4 milioane lei pentru reparații și dotări ale instituțiilor de învățămînt, față de 21,7 milioane anul trecut, la care se adaugă fondurile alocate de autoritățile locale. Ultima tranșă alocată, în valoare de 7,72 milioane de lei, vizează construirea a patru campusuri școlare - la Brașov, Rîșnov, Făgăraș și Rupea.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!