* Actorul Florian Pittiș, ai cărui strămoși se trag din Șcheii Brașovului, a murit ieri, la vîrsta de 63 de ani, pe patul spitalului Fundeni * Rebelul cu pletele în vînt a rămas, indiferent de timpuri, pînă în ultima clipă, un om liber
Cînd s-a auzit, acum o săptămînă, că Florian Pittiș s-a internat în stare gravă la Institutul Oncologic București, parcă un trăsnet a căzut peste noi. În aceeași zi în care Preafericitul Teoctist s-a stins. Vești grele, una după alta. Ieri după-amiază, cînd încă mai speram ca, după pierderea patriarhului, măcar starea de sănătate a actorului să se îmbunătățească, s-a produs inevitabilul: Moțu a murit. Vestea ne-a năucit, nu ne vine să credem că bărbatul care a jucat toată viața rolul adolescentului fără vîrstă, nu mai e. Dumnezeu să-l odihnească!
N-a putut ajunge
la Brașov
Avea o voce inconfundabilă și o prezență scenică originală. Veteranul teatrului românesc a fost toată viața imaginea-simbol a veșnicului îndrăgostit de muzica anilor 60. De la Veronica la Hamlet, a trecut prin zeci de roluri. Cînta și recita. Juca fotbal și conducea un post de radio. Florian Pittiș nu aparținea unei generații anume. Era al românilor de toate vîrstele. Dar, în același timp, el a fost rebelul generației hippy, rebelul cu pletele în vînt, așa cum el însuși s-a definit, indiferent de timpuri. Nu de mult, cu ocazia concertului din România al celor de la Rolling Stones, l-am putut vedea povestind istoria trupei, în emisiuni televizate. Ar fi trebuit să vină la Brașov cu ocazia Festivalului Medieval de acum două săptămîni. N-a putut ajunge, necruțătoarea boală, un cancer la prostată cu care se lupta de mai mult de un an, nu i-a permis să-i întîlnească pe brașovenii pe care-i îndrăgea. Avea un motiv anume să iubească vechea cetate transilvăneană, stră-stră bunicul lui se trăgea din Șcheii Brașovului.
Pitiș, nu Pittiș
S-a născut pe 4 octombrie 1943, la București, dar după tată era ardelean. Primul Pittiș despre care a aflat tata a fost preotul Bonifachie Pitiș din Șcheii Brașovului, un stră-străbunic al meu. În grădina lui s-a petrecut un fapt istoric: Anton Pann i-a dat lui Andrei Mureșanu muzica pentru «Deșteaptă-te, române!», spunea Moțu, într-un interviu. Tatăl lui, Nicolae Pitiș, a fost comandor aviator. A apucat aviația fără parașută. A schimbat garda la palat, a luat masa cu regele, de fapt cu amîndoi. Și cu Carol al II-lea, și cu Mihai, povestea actorul. Mama lui Moțu, Ana, a fost casnică, apoi croitoreasă. Bunica din partea tatei era tare mîndră de mine pentru că eram primul băiat sosit în familie. Eram, deci, mai cu moț. Așa că am devenit «Moțu», obișnuia Pittiș să explice proveniența poreclei cu care era strigat de colegi, dar și de fanii lui. Cît despre nume, corect se scrie Pittiș. Dar, cu doi «t» l-a scris jandarmul care mi-a făcut actul de naștere. Tatălui meu i-a fost un fel de lene să îndrepte această greșeală.
La început de drum
Florian Pittiș a petrecut 35 de ani pe scena Teatrului Bulandra, ca actor și regizor. Pînă în ultima clipă, n-a renunțat la plete și la pasiunile lui de o viață: muzica, teatrul, echipa Rapid și Niculina, soția sa. A urcat pe scenă, cînd avea numai patru ani, în spectacolul Congresul puștilor, alături de Flavia Buref și Alexandru Lulescu. Primele lecturi, cînd a învățat să citească, au fost piese de teatru. Mai tîrziu, a epuizat biblioteca școlii. În școala generală a văzut de 23 de ori piesa O scrisoare pierdută, regizată de Sică Alexandrescu. La 14 ani a interpretat primul rol: Cetățeanul turmentat. Mai tîrziu, m-a cuprins patima rockului. Era în 1956. Asta era o nebunie cu atît mai mare cu cît, la radio, nici pomeneală de rock, mărturisea hippyotul. Pasiunea pentru film a descoperit-o odată cu Vagabondul. Îi plăcea Raj Kapoor, așa că a văzut filmul de 21 de ori. Primul disc pe care și l-a cumpărat a fost, desigur, Avaramu! A-a-a-a! Avaramuuu!. În liceu, mergea la olimpiadele de matematică și ar fi cîștigat locul I dacă n-ar fi fost un elev problemă la capitolul disciplină.
Vă rog să-mi dați
o clipă ascultare!
Tot în liceu, și-a făcut o formație muzicală. N-aveau chitare electrice, așa că au făcut o improvizație cu un aparat de radio vechi, la care se curentau deseori. Băteam într-o tobă cu piciorul, că n-aveam pedale, și cu bețele în scaun. Eu eram la baterie și solist vocal, spunea Moțu. La Teatru n-a intrat din prima, fiindcă graseia supărător. Vreme de un an a luat lecții de dicție. Între timp, lucra la Teatrul Bulandra, ca electrician voluntar. Adică fără plată. Recordul lui de vizionare a fost piesa Cum vă place. A văzut-o de 236 de ori. Într-o zi, regizorul Liviu Ciulei i-a propus un rol mic. Așa a intrat Moțu în lumea teatrului. Prima lui replică a fost: Vă rog să-mi dați o clipă ascultare!. A interpretat sute de roluri. Cînd a observat că are viziuni diferite de ale regizorului, s-a apucat de regie teatru-film. Dar timbrul deosebit al vocii l-a făcut să devină și vocea din fundalul filmelor documentare de la Teleenciclopedia, sau chiar reclame.
Discreția sfîrșitului
Ultimul său proiect artistic a fost Pasărea Colibri, formație de veterani ai folkului în cadrul căreia cînta și recita. Cel puțin din 1992 încoace, de cînd a luat ființă grupul, Pittiș recita faimosul poem al lui Mircea Dinescu Sînt tînăr, doamnă!. Acesta a fost Florian Pittiș, și încă mult mai mult. Un om cu viață plină, rebelă, un actor original care, în piesele clasice, n-avea nevoie de perucă, pletele proprii înlocuiau recuzita. Ținuta lui nonconformistă i-a adus necazuri în regimul comunist, ca actor primea rar un rol în filme, totuși a reușit să strecoare în cariera lui multe replici cu puternic substrat anticomunist. A fost un luptător underground, un artist al scenei care a jucat pînă în ultima clipă rolul omului discret. N-a vrut să se știe de suferința lui. Medicul curant, oncologul Mădălina Drăgănescu, a primit de la Moțu o declarație scrisă prin care o ruga ca, în afara familiei sale, nimeni să nu știe detalii despre evoluția bolii. Pînă în ultima secundă. Apoi, s-a stins.
Vă salut,
Mă numesc Florian Pittiș și vă anunț că am cancer la prostată. Am 63 de ani, sînt director la un radio și de curînd cea mai mare bucurie pe care am avut-o în viața mea a fost concertul Rolling Stones... Doctorii m-au avertizat că sînt prea slăbit, că poate o să agravez ce a mai rămas din boala mea participînd la concert... Viața mea a fost extraordinar de frumoasă... Am fost rebelul cu plete în vînt... am trăit viața intens, ca pe o minune, și nu îmi pare rău de nimic din ceea ce am făcut... Aș vrea să vă aduceți aminte de mine...
(1 august, ultima însemnare
a lui Florian Pittiș pe blog)
Meci
in memoriam
* În meciul cu Gloria Bistrița de ieri, jucătorii de la Rapid au purtat banderole negre în amintirea lui Florian Pittiș, unul dintre cei mai vechi și înfocați suporteri ai echipei alb-vișinii. Moțu a fost membru fondator al Clubului Aristocratic Rapid, purta deseori eșarfe cu culorile clubului și nu s-a despărțit nicio clipă de insigna Rapidului.
Oameni buni,
Oricît dați în dar,
O inimă de piatră nu mai bate iar.
Oameni buni,
De n-oi mai fi viu,
Aflu eu taina ce doar morții-o știu.
(Refrenul piesei Oameni buni, de Bob Dylan & Robert Hunter,
traducere Florian Pittiș, melodie
interpretată
de trupa Pasărea Colibri)
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
