Dacă m-ar întreba cineva astăzi cîte taxe trebuie să plătească un întreprinzător român, nu aș ști să-i răspund. Poate vreo sută. E drept că nici nu m-am chinuit să le număr. M-am mulțumit să trag cîte o înjurătură, mai mult sau mai puțin printre dinți, atunci cînd am simțit că statul îmi bagă iar mîna în buzunar și îmi ia alți bani, fără să-mi dea ceva în schimb. Nu mă număr printre fericiții posesori de cluburi, restaurante sau baruri. N-am nici măcar vreo bombă de cartier. Cu toate acestea, inventivitatea în materie de taxe a guvernanților noștri mă scoate zdravăn din sărite. Cei 3.000 de RON pe care trebuie să-i plătească fiecare local pe an, indiferent de mărimea sa, mi se pare jaf la drumul mare. Un bir ca multe altele, nejustificat decît prin foamea de bani a bugetului. M-am minunat în Italia cînd pe nota de plată, pe lîngă bacșiș, era trecută o taxă - coperto, copertina sau cam așa. Am aflat că este taxa percepută fiecărui consumator care servește ceva sub acoperișul respectivelor localuri. Nu se încasează în schimb de la cei care aleg să stea pe terasă. La noi ea nu va apărea pe nota de plată. Va fi însă plătită de fiecare dintre noi prin includerea în prețul ce va fi mărit automat.
Ce sînt 3.000 de RON pentru un cîrciumar?, se vor întreba unii dintre dumneavoastră. Nu-i chiar așa. Pentru unii dintre comercianții mai mici e chiar o sumă colosală. E vorba de cei care, cocoșați de dări, chirii și alte hangarale au ajuns nu numai să-și administreze afacerea, ci chiar să fie angajatul bun la toate pentru a duce un ban acasă. Pentru unii dintre ei, noul bir va fi dărîmător. Și nu-i va încălzi cu nimic faptul că este perceput tuturor cîrciumarilor. Dacă nu sînt sprijiniți, măcar un singur lucru ar merita: să fie lăsați în pace.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
