Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Prima pagină

Dar de nuntă de la stat

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: » Andrei PAUL, 10.11.2006
* De la începutul anului viitor, tinerii căsătoriți vor primi 200 de euro în chip de ajutor de la bugetul statului

Tinerii căsătoriți vor beneficia, începînd cu 1 ianuarie 2007, de un ajutor din partea statului de 200 de euro, în echivalent lei la cursul zilei. Singurele condiții pentru acordarea „sprijinului financiar la constituirea familiei“ sînt ca ambii soți să se afle la prima căsătorie și să aibă domiciliul sau reședința în România, indiferent dacă sînt sau nu cetățeni români. Evident, Legea nr. 396/2006 pentru acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei se aplică numai pentru familiile întemeiate de la data intrării în vigoare a legii, adică 1 ianuarie 2007. Potrivit articolului 2 din actul normativ, atîta timp cît cele două condiții principale sînt îndeplinite, nu contează unde a fost încheiată căsătoria. Banii se acordă atît în cazul cuplurilor căsătorite de autoritățile competente de pe teritoriul României, cît și din alte țări, ori de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României sau ale statului celuilalt soț ori chiar de către comandanții de nave.

Deocamdată, fără norme metodologice

Legea precizează că sprijinul financiar se acordă în baza unei cereri, depuse de obicei la serviciul local de evidență a persoanelor din localitatea în care s-a oficiat căsătoria, în maximum 30 de zile de la încheierea ei (ori de la data înscrierii/transcrierii ei în registrele de stare civilă pentru căsătoriile oficiate în străinătate sau de la data eliberării certificatului de căsătorie pentru căsătoriile oficiate de comandanții de navă), însoțite de declarația pe propria răspundere a ambilor soți că fiecare dintre ei se află la prima căsătorie. Chiar dacă normele metodologice de aplicare a legii nu au apărut încă, directorul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP), George Roșca, crede că, pe lîngă solicitare și declarația pe proprie răspundere, este necesară dovada domiciliului sau reședinței celor doi soți și o copie după certificatul de căsătorie. „În plus, prin normele metodologice ar trebui să se ceară și o declarație pe proprie răspundere din partea soților că solicitarea a fost făcută de unul singur dintre soți, la o singură autoritate“, consideră directorul SPCLEP, pentru a se contracara unele „portițe“ lăsate în lege care permit unor cupluri, în anumite situații, să solicite de mai multe ori această sumă.

Fără impozit sau alte cheltuieli

Potrivit legii, stabilirea dreptului pentru acordarea sprijinului financiar se face prin dispoziție scrisă a primarului, în termen de cinci zile de la data înregistrării cererii. După avizarea cererii, în urma verificărilor SPCLEP, sprijinul financiar se acordă familiei solicitante în termen de 30 de zile de la data emiterii dispoziției scrise a primarului. Banii pot fi ridicați fie de la casieria primăriei, fie prin mandat poștal, fie pot fi transferați într-un cont curent personal al soțului solicitant sau într-un cont de card. „Foarte important este articolul 8 al legii, care precizează că sprijinul financiar acordat la constituirea familiei nu se impozitează, nu se ia în considerare la stabilirea altor drepturi și obligații și se supune executării silite, în condițiile dispozițiilor privind executarea silită a creanțelor bugetare numai pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit cu acest titlu. De asemenea, cheltuielile legate de plata acestei sume sînt suportate tot de către stat, astfel încît suma care ajunge la familia solicitantă nu se diminuează în niciun fel“, a subliniat George Roșca. Sprijinul financiar se acordă însă numai în situațiile în care nu a intervenit desfacerea, desființarea sau încetarea căsătoriei pînă la data plății.

Cu sursă de la stat

Potrivit legii, sumele pentru plata sprijinului financiar și a cheltuielilor legate de aceasta se plătesc prin bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, din transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. Primarii, prin serviciile locale de evidență a persoanelor, au obligația să comunice datele privind numărul familiilor care au beneficiat de sprijinul financiar, vîrsta și cetățenia soților și sumele plătite cu acest titlu Comunicarea se face către direcțiile județene de muncă, solidaritate socială și familie, pînă la data de 20 a lunii următoare expirării semestrului.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Prima pagină




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Drama disparițiilor

    Articolul urmïżœtor


    Undițe

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 77 milisecunde, încărcat în milisecunde