Ori de cîte ori aud sau citesc despre un copil dispărut, mă cutremur. Mă cutremur și mă întreb cum este posibil. Cum oare te poți simți atunci cînd vezi că ființa căreia tu i-ai dat viață nu mai este acolo, lîngă tine, și nimeni nu îți poate spune unde o poți găsi?
Ce preț mai au banii sau alte lucruri pe care le-ai realizat material în viață atîta timp cît cel sau cea pentru care faci asta nu mai este de găsit? Nu cred că există durere mai mare pentru nimeni și părinții își fac probabil atunci toate reproșurile din lume pentru că nu au supravegheat respectivul copil, deși acesta se jucase de sute de ori în fața blocului fără să pățească nimic.
Nici autoritățile nu cred că sînt pregătite cu adevărat pentru astfel de situații. Nu vorbesc despre desfășurările de forțe făcute în timpul operațiilor de căutare. Vorbesc despre prevenția unor astfel de cazuri, vorbesc despre faptul că, de mici, copiii ar trebui instruiți, inclusiv la școală, să nu stea de vorbă și cu niciun preț să nu plece cu persoane străine, indiferent cu ce i-ar tenta. Numărul de cazuri de dispariții a crescut alarmant în ultimul timp. Este vina vremurilor în care trăim, dar se datorează și sistemului extrem de inert, care nu are niciun fel de implicare în informare . Aici poate chiar și noi, cei din media, avem o vină, relatînd strict senzaționalul unor astfel de cazuri. Recent, mi-a căzut în mînă o broșură ce se distribuie gratuit în Italia în clasele primare prin grija autorităților școlare și a poliției. Cu ajutorul unor benzi desenate și al unor mesaje simple, copiii sînt învățați cum trebuie să se ferească de o sumedenie de pericole. N-am văzut niciun astfel de material încă în România. Poate disparițiile și dramele din ultimul timp vor mișca ceva pentru ca astfel de coșmaruri să nu se mai repete. Chiar dacă va dura ceva, eu cred că rezultatele nu vor întîrzia să apară.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
