Energia electrică s-ar putea scumpi cu 4,5% la 1 ianuarie, potrivit estimărilor actuale, iar o nouă majorare ar putea avea loc la jumătatea anului viitor, a declarat ieri președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Nicolae Opriș.
La energia electrică, avem calculul făcut (privind majorările de preț din luna ianuarie - n.r.), dar nu ne putem pronunța decît cînd vom avea cifrele pe masă. Estimăm un procent de 4,5%, a afirmat Opriș. Potrivit acestuia, estimările anterioare indicau pentru 1 iulie 2006 o posibilă creștere de 3% a prețului energiei electrice pentru consumatorii captivi, dar tarifele nu au fost modificate. În iulie 2007 ar putea avea loc o nouă majorare a prețului energiei electrice, dacă vor exista influențe majore asupra costului de producție, determinate de factori cum ar fi seceta sau creșterea prețurilor la combustibili. Ministrul economiei, Codruț Șereș, a apreciat că prețurile energiei electrice vor fi influențate în mare măsură, anul viitor, de punerea în funcțiune a celui de-al doilea reactor al centralei nucleare de la Cernavodă. Costurile de producție ale energiei nucleare sînt mai reduse decît în cazul termocentralelor.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!