Nu ºtiu voi cum vã simþiþi, dar eu am o grãmadã de cunoºtinþe pentru care cel mai mare stres adus de momentul ’89 este cel generat de administrarea bugetului familiei. Peste noapte, s-au trezit veritabili contabili care trag de bugetul familiei precum elasticul ºi în permanenþã se întreabã ce sã nu plãteascã luna aceasta astfel încît sã-i ajungã banii. Practic, fiecare, la scarã redusã, fãrã sã aibã nici un fel de pregãtire financiar-contabilã, face ce face aproape orice patron sau director de microîntreprindere: încearcã sã paseze cît poate neîncasãrile de la clienþi pe furnizori. Ei rostogolesc, de la lunã la lunã, datoriile. Cît acestea nu iau cote impresionante ºi se înscriu într-o limitã normalã, chiar dacã mai greu plãtibilã, e OK. Grav este cînd fiecare zi mai pune ceva pe bulgãrele datoriilor ºi acesta devine tot mai greu de plãtit.
Dacã micii patroni s-au obiºnuit, de voie de nevoie, într-o oarecare mãsurã cu acest stres permanent, devenind pentru unii dintre ei o a doua naturã, cetãþenii simpli nu înþeleg efectiv ce se petrece cu viaþa lor. Ei fac economii, drãmuiesc fiecare bãnuþ, încearcã sã nu rãmînã restanþi nici la impozite ºi nici la întreþinere ºi, cu toate acestea, majoritatea dintre ei realizeazã cã nu se descurcã. Simt cum laþul se strînge zi de zi ºi nu ºtiu de ce. Totodatã, nu pricep de ce vecinului de la 6 sau de la 4 îi merge bine, cum de ºi-a schimbat maºina ºi ºi-a pus termopane ºi, mai ales, nu înþeleg unde greºesc ei. ªi ce-i mai trist este cã, destui dintre ei, aºteaptã sã li se dea. Vestea tristã ar fi cã nimeni nu le poate da nimic ºi nici mãcar nu le trece prin cap sã o facã. Cred cã fiecare dintre cei care mai pot, ar trebui sã încerce, în funcþie de priceperea personalã, sã mai facã ceva suplimentar. Orice. Dupã posibilitãþi. Cunosc o tanti care face menaj la nu ºtiu cîte case ºi spalã holurile la nu ºtiu cîte blocuri. Nu e mîndrã, dar nici nu-i este ruºine de ceea ce face, însã este mulþumitã cã aºa se descurcã. Nu refuzã nici o cerere de a face curat, oricît de obositã ar fi. ªtie cã are nevoie de fiecare angajament. Morala ar fi cã nu este o ruºine sã munceºti orice. Dar asta trebuie sã o caute fiecare dintre cei care simt cã nu se descurcã ºi au epuizat capitolul tãierii costurilor dispensabile. Nimeni nu-i va cãuta vreodatã, spunîndu-le: nu-i aºa cã nu te descurci ºi ai nevoie de ajutorul meu? Asta nu se întîmpla nici în poveºtile cu zîne sau cu peºtiºorul de aur. Ce aºteptãri sã avem de la poveºtile zilelor noastre...
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
