* Ca să poată trăi o viață normală, un băiat de 18 ani trebuie să se opereze în Franța * Monitorul Expres continuă campania de strîngere de fonduri pentru salvarea lui Alexandru
Vă mai amintiți cum erați la 18 ani? Visători, entuziaști, plini de speranțe. Vi se părea că tot ce-i mai bun urmează să vi se întîmple. Că viitorul abia începe. Vă veți întreba cum se poate ca un băiat aflat la vîrsta majoratului să nu fie fericit? Ba chiar să se gîndească la moarte? Atunci cînd boala lovește nemilos, devenim deopotrivă egali. Și tînăr și bătrîn, și bogat și sărac. Zăboviți o clipă să ascultați povestea lui Alexandru. Un adolescent singur. Fără prieteni, fără tată, fără o viață normală. Doar el și suferința de zi cu zi care-l macină și i-a încremenit zîmbetul. Se roagă mereu. Dar nu pentru el. Ci pentru noi. Dă-mi, Doamne, zile, să le pot mulțumi!.
Condamnat la sete
Cumplita poveste a lui Alexandru a început acum un an și jumătate, cînd a aflat că pentru boala lui nu există tratament. Dacă vrea să se facă bine trebuie să apeleze la medicii din străinătate. Iar asta înseamnă bani mulți, mult mai mulți decît ar putea avea vreodată. Făcuse varicelă, cînd medicul i-a spus că analizele au scos la iveală încă o afecțiune. Abia peste opt luni i s-a pus diagnosticul exact: dissinergie vezico-sfincterială. Nu mai putea urina fără sondă. Medicul de la București mi-a zis că trebuie să mă autosondez, o lună, două, apoi scap. N-a vrut să mă sperie. La următoarea întîlnire mi-a explicat că așa va fi viața mea de-acum înainte, spune el, cu amărăciune. Dar nu numai acesta era să fie necazul. Pentru Alexandru, timpul a intrat în sac. Vezica sa poate exploda în orice moment. De aceea, băiatul se abține de la lichide. Rabdă ziua întreagă, cu buzele uscate, tînjind după o gură de apă.
România e o țară săracă. Du-te înapoi!
A început să se intereseze de o clinică din străinătate specializată în operația de care are nevoie. Cu greu se află o astfel de adresă. Nici nu mi-a venit să cred, nimeni nu-ți spune nimic, deși am întrebat zeci de medici și instituții. Pînă la urmă, a aflat de Emanuel Chartier Kastler, medic specialist la clinica Pitie Salpetriere. Și s-a dus în Paris însoțit de mama sa. Cu autocarul, fiindcă n-aveau bani de avion. Călătoria a fost un chin, la fiecare oprire, se autosonda. România e o țară săracă. Du-te înapoi!. Acestea au fost primele cuvinte ale medicului. Totuși, înduioșat de suferința băiatului și uimit de hotărîrea celor doi de a strînge bani pentru operație, l-a trimis la analize. Diagnosticul s-a confirmat. Mai mult, mi s-a spus că boala s-a agravat și șansele operației s-au redus. Mi-a spus și cît costă: 30.000 de euro. Plus cîte 300 de euro pe zi, spitalizarea. Mi s-au înmuiat picioarele, își amintește Alexandru.
Uși închise
Mama lui l-a încurajat, i-a promis că vor strînge banii. I-a promis o viață normală. Dar nici ea nu știa cum va face. În casă le intră 4.300.000 lei, pensia lui de handicap. Plus 200.000 de lei salariul mamei, de la o brutărie. Cu atît rămîne din trei milioane de lei, după ce plătește ratele la băncile unde s-a împrumutat ca să aibă bani de drum în Franța și prin țară, la spitale. Au încercat tot. Fonduri PHARE de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului n-a primit pentru că, de o lună de zile, nu mai e copil. În decembrie, a împlinit 18 ani. Cererea către prefect a rămas fără răspuns. Subvenție de la CAS nu poate primi, deoarece boala lui nu figurează pe lista afecțiunilor care beneficiază de acoperirea serviciilor medicale acordate în străinătate. Un avocat l-a sfătuit să deschidă un proces la Curtea Internațională a Drepturilor Omului, dar Alexandru nu-i interesat de judecăți și răzbunări. Își dorește doar să fie așa cum era: sănătos. Sănătate la toată lumea, asta mă rog. Și, dacă se poate, și mie.
Învață acum
pentru cînd va lipsi
Ziua lui începe dimineața cu o operațiune dureroasă: autosondarea. Apoi pleacă la școală. E în anul III la Seminarul Ortodox Dumitru Stăniloaie. Merge cu autobuzul, apoi încă 15 minute pe jos. Face o oră pînă în clasă. Începe cu rugăciunea de dimineață, apoi, pînă la cea de după-amiază, e la cursuri. Materia lui preferată e dogmatica ortodoxă. La întoarcere, face tot o oră. Prin frig și umezeală, condiții care îi întețesc durerile care și-așa nu-l lasă o clipă. Mănîncă și se apucă de învățat. Pentru referate mai consultă Internetul. Vrea să afle tot ce e nou, i-ar plăcea să stea mai mult la televizor, dar are de învățat mai mult decît ceilalți. Trebuie să recupereze materia din perioada cît a fost în Franța și să învețe în avans, pentru cînd va merge la operație. Într-o oră, mă ascultă chiar și la cinci materii. Trebuie să am note destule, ca în februarie să mi se poată încheia situația.
O monedă
pentru viața lui
Cînd are o clipă de răgaz, visează. La cum va fi cînd va fi bine. Cel mai mult îi lipsesc duminicile în care mergea cu mama lui la pescuit. Sau partidele de fotbal cu prietenii care, de cînd au aflat poartă după el o sondă, l-au părăsit. Nici bicicleta n-o mai folosește, nu are voie să facă efort. Se mai uită prin colecțiile de monede vechi și timbre. Are vreo 500 de monede. Piesa de rezistență e una de argint din 1787. Nu sînt așa valoroase, dar colecția mă face să mai uit. Am să încerc să vînd cîteva ca să am bani pentru Franța. Colecționarii mi-au oferit 30.000 de lei pe cea mai veche monedă, dar eu știu că face cîteva sute de euro. Mi-aș lua de ei sonde, să-mi ajungă mai mult timp, spune Alexandru, necăjit că n-are voie să treacă granița cu moneda cea prețioasă. Pentru sănătate, ar renunța bucuros la mica lui comoară. De fapt, ar renunța la tot pentru o viață normală.
Dumnezeu
face minuni
Luna viitoare, sondele pe care le-a cumpărat la Paris se vor termina. În România, nu se găsesc. Normal, ar trebui să folosesc șase sonde pe zi, dar eu pun numai două, ca să-mi ajungă. Altfel, ar trebui să plătesc 600 de euro pe lună. Stau și rabd și mă autosondez mai rar, mărturisește Alexandru. Cînd a fost la București, a cunoscut o fată de 17 ani care suferă de aceeași boală. S-a bucurat, într-un fel, că nu mai e singur. S-au încurajat unul pe altul și acum țin legătura prin telefon. În afară de mama sa, e singurul suflet care-i înțelege chinul. Tatăl său l-a întîlnit o singură dată, la tribunal, cînd i-a dat cu greu acordul de a părăsi țara. Acum, că a împlinit 18 ani, refuză să-i mai dea vreun ajutor financiar. De pensie alimentară nici nu poate fi vorba. Medicamente nu mai ia. Din cauza sondelor, face des infecții urinare. Atîtea antibiotice am luat încît nicunul nu mai are efect. Se simte rău. Dar Alexandru știe că Dumnezeu face minuni și în El și-a pus speranțele.
Și el are dreptul să trăiască
Cînd întîlnești un astfel de om, simți nevoia să-i poți dărui o zi măcar din viața ta. O zi în care să facă tot ce își dorește. Să meargă la pescuit, să se întîlnească cu prietenii, să alerge, să danseze, să strige în gura mare că e un om sănătos. O zi în care pentru el viața să nu mai fie doar fuga de moarte. Și granița dintre atunci și acum. Atunci, cînd nu era bolnav, și acum, cînd are nevoie de oameni, de oameni pe care nu i-a văzut niciodată în viață să le ceară ajutorul. Acum, cînd are nevoie de bunăvoința celor din jur pentru a-și cîștiga dreptul la viață. Din păcate, zilele omului nu se împrumută, nici măcar pentru cîteva minute. Darurile de viață, însă, țin de oameni. De noi. De fiecare dintre noi. Iar un astfel de dar ar putea fi un ajutor pentru viața lui Alexandru. Așa cum oamenii au clădit împreună minunea de a salva o mamă, ca Lucica, sau un bebeluș, ca Raluca. Acum, și Alexandru are nevoie mai mult ca oricînd de ajutor. De ajutorul unor oameni minunați care, prin bunătatea lor, pot fi îngerii lui păzitori. Să-i împrumutăm aripile noastre pentru a-și putea continua zborul. Sau măcar pentru a putea continua să trăiască.
Mi s-a explicat ce presupune operația. Desfacerea coloanei vertebrale în partea de jos și implantarea unui stimulator. Acest aparat are niște fire fine cu electrozi care străbat toată vezica urinară. Apoi se mai montează un stimulator în partea din față a vezicii. Și cu un aparat special, un fel de telecomandă, se trimit impulsuri. Atunci cînd simt nevoia să merg la toaletă trebuie să apăs butonul acelui aparat, care va trimite un stimul vezicii și eu voi putea urina fără sondă. Pentru mine acest sistem complex reprezintă totul. E un miracol, pentru că altă soluție nu există.
Conturi pentru Alexandru
Alexandru a deschis două conturi la BRD, unde speră să se adune banii pentru operația vitală:
în lei: R009BRDE080SV26845470800
în valută: R002BRDE080SV22904500800
Listele
Salvați-l pe Alexandru
Pentru brașovenii care nu pot ajunge pînă la bancă, Monitorul Expres a deschis, la sediul redacției din str. Traian Grozăvescu nr. 8, listele Salvați-l pe Alexandru. Oricine poate și vrea să depună o sumă cît de mică, fie și 10.000 de lei, este bine primit. Cu cît vom acoperi mai mulți și mai repede spațiile albe din listele Salvați-l pe Alexandru, cu atît Alexandru va avea banii de care are nevoie pentru a ajunge la timp în Franța. Toate listele și fiecare bănuț care va apărea înscris acolo vor fi înmînate lui Alexandru și mamei sale. Așa cum au ajuns de fiecare dată darurile dumneavoastră la cei cărora le erau destinate. Iar Monitorul Expres va publica lista tuturor donatorilor, indiferent de suma cu care vor contribui la salvarea lui Alexandru.
Din inimă, pentru Alexandru
Șase tineri de la PNL Brașov, impresionați de suferința lui Alexandru, au organizat un turneu de fotbal la Sala Sporturilor. Cei aproape 22 milioane de lei strînși au intrat în contul băiatului. I-au promis că vor pune în scenă o piesă de teatru care se va juca în fiecare liceu din Brașov. Donațiile vor fi tot pentru Alexandru. De campania din Monitorul Expres au auzit mulți oameni. Datorită acestor articole, mă sună și cunoscuți și necunoscuți. Unii mă ajută cu bani, alții îmi zic pe unde au relații pentru a ajunge la medici buni sau la oameni cu bani. Părintele Neamțu de la Biserica de Lemn face o colectă la seminar, printre colegi și preoți, printre enoriași. Pînă acum, s-au strîns 3.000 de euro. Părintele Iulian face demersuri și el pe lîngă un medic român din Franța. Sînt mulți oameni cu inimă bună și le mulțumesc din suflet. Dacă voi reuși să mă fac sănătos, după ce termin liceul de 5 ani, vreau să dau la facultate. Și cînd voi ajunge preot, o să pot să mă rog mai bine pentru binele și sănătatea tuturor.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
