* În satul vrîncean Vadu Roºca, apele au scos ºi morþii din cimitir
Nu mai au nici lacrimi sã plîngã. Stau înºiraþi, ca-ntr-un bazar al disperãrii, de-a lungul ºoselelor, cu puþinele lucrurile salvate îngrãmãdite pe peticele de uscat. Apele au rãmas încã prin curþi, iar mîlul gros, duhnind a hoit, nu se dã dus nici cu lopeþile. Încãpãþînaþi, oamenii din Nãneºti, Rãstoaca ºi Rîmniceni îºi spalã puþine lucruºoare salvate din noroi în aceeaºi apã care le-a nenorocit vieþile. Au rãmas sãraci lipiþi pãmîntului ºi nu mai ºtiu cui sã mai cearã ajutor. În Vadu Roºca, totul e acoperit de noroi. Sutele de case, ºcoala, biserica. Apele au scos ºi morþii din cimitir.
S-au întors în ruine
Vrîncenii care la primele zile ale sãptãmînii trecute ºi-au pãrãsit locuinþele alungaþi de viituri, s-au întors la casele lor. Ruine încã acoperite de ape. Asta au gãsit acasã. Se iau cu mîinile de cap, îºi smulg pãrul de disperare. Povestile lor sînt trist de asemãnãtoare. „Nu mai avem nimic“. Asta se aude peste tot. Ca o jelanie. „A venit apa într-o secundã. Cu huialã mare... Þipa lumea ca din gurã de ºarpe, ºi nu venea nimeni sã ne ajute. Au stat oamenii în pod, prin copaci. Nu mai am nimic, nimic. Nu mai am nici unde sã mã întorc“, se vãita Ioana Dobricã, o bãtrînicã de 78 de ani. A fost cazatã, ca atîþia alþi consãteni de-ai sãi din Vadu Roºca, într-o clasã din ºcoala din Vulturu. Cum au auzit cã s-au retras apele, au luat-o cu toþii pe drumul de întoarcere cu frica în suflet... ªi spre Vadu Roºca ºi spre Nãnenºti. Ce au gãsit le-a sfãrîmat ºi ultima speranþã. „Ce sã mai fac eu acum, cã-i casa fãcutã praf. Cu pensia mea de 600 de mii pot sã mai ridic altã casã?“, spune Mariþa Enache, din Vadu Roºca. Nici sã plîngã nu mai are putere. „Cum sã trãiesc mai departe? Sã vie ãºtia de la guvern sã meargã cu picioarele goale prin noroie, ca ºi noi. Sã vadã cum au ieºit ºi morþii din morminte. Cum vin strãinii sã ne fure ºi ce-a mai rãmas sub apã“, se jeluieºte Veronica Crãciun. Privind cu deznãdejde excavatorul care cãra animalele moarte. De douã zile cãra la camion hoiturile adunate de prin sat. ªi încã mai avea de muncã.
Duhoarea morþii
Mirosul morþii pluteºte în aerul de la Vadu Roºca. Casele fãrîmate zac sub acoperiºurile una cu pãmîntul. Iar pe gardul cimitirului din care acum douã zile nu se vedeau decît vîrfurile cîtorva cruci, sãtenii au înºirat haine la uscat. Le-au mozolit în apa din ºanþuri în speranþa cã le vor mai putea purta. Scormonind printre noroaiele care le-au acoperit casele, încercau sã mai gãseascã ceva. Pereþii multor locuinþe din Vadu Roºca stau sã se prãbuºeascã. „Aº fi vrut sã am ºi eu o casã din ciment, sã nu se topeascã, dar n-am avut cu ce. Am muncit în lut ca sã am ºi eu un adãpost. Singurã am stat în pleavã ºi acum s-a dus în rîpã. Dar poate Dumnezeu mã va lua ºi pe mine. Sã scãp odatã, la asta mã rog acum ca sã nu-mi iau eu zilele, cã mi le-aº lua, dar e pãcat. Mã uit cum mai scoate lumea lucrurile ºi le spalã, eu nici ce sã spãl nu mai am“, plînge o femeie din satul Vadu Roºca. A leºinat cînd ºi-a vãzut casa aproape dãrîmatã.
Au venit cu barca la furat
Ioana Iordache are 69 de ani. Vecinii o urcã în ambulaþã. I-a venit rãu dupã zile ºi nopþi de stat în apã în podul casei pe care nu a vrut s-o pãrãseascã în ruptul capului. Nici ea nu ºtie cum de s-a salvat. Cine i-a dat putere ca, fãrã nici un sprijin, sã se suie în pod. Iar în mijlocul dezastrului, au cãlcat-o ºi hoþii! „Am operaþie la picior, ºi nu pot merge fãrã cadru sau ajutor. Cînd au venit apele cred cã Dumnezeu mi-a dat putere. Cadrul a rãmas jos, în apã, ºi nici eu nu ºtiu cum am urcat pe scarã, în pod. Bãrbatu-meu era plecat cu animalele. Eu, singurã, pînã a venit o barcã, au spart hoarna ºi au intrat la mine, cicã sã mã slaveze. N-am vrut. Dupã aia, noaptea s-au întors ºi au rãscolit prin casã, peste tot, sã fure. De ce sã mã fure, cã eu n-am furat la nimeni, nimica, toatã viaþa“, plînge femeia.
La margine de drum
ªi la Nãneºti localnicii s-au întors sã vadã dezastrul cu ochii. Recupereazã tot ce mai pot, înotînd prin noroaie, prin ape. Dorm pe ºosea ºi mãnîncã tot acolo. κi duc viaþa mai departe înconjuraþi de mobile, cratiþe ºi ce-au mai gãsit întreg din toatã agonisealã dusã de ape. Unora li s-au dãrîmat casele ºi au îngropat sub ele tot. Îi recunoºti uºor. Stau tot la marginea ºoselei. Fãrã sã aibã nimic lîngã ei. „Noroc cã mi-am salvat familia, cã din casã n-a mai rãmas nimic“, spune, privind în gol, Adrian Bãnicã din Nãneºti.
„Nu sînteþi ai nimãnui“
• Preºedintele Traian Bãsescu s-a întors, pentru a treia zi consecutiv, în zonele cele mai afectate de inundaþii. La Vadu Roºca, sãtenii l-au aºteptat pe ºeful statului cu o mulþime de plîngeri: de la împãrþirea alimentelor, la materiale de construcþii ºi certuri între sãteni. Locuitorii din Vadu Roºca au primit deocamdatã multe promisiuni. Preºedintele Traian Bãsescu a intrat în multe case rãmase încã în piciore, dar ai cãror pereþi stau sã cadã. Le-a spus sinistraþilor cã, dacã va fi nevoie, chiar ºi satul va fi strãmutat. „Guvernul nu vã lasã. Veþi fi ajutaþi pe mãsurã, cã doar nu sînteþi ai nimãnui“.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!