Licitația pentru construirea viitoarei săli polivalente din Brașov ar putea fi lansată în aprilie
×
Î n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Publicitate
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
14.01.2020
În luna aprilie, Primăria Brașov ar vrea să lanseze licitația pentru execuția sălii polivalente de la Bartolomeu. Atunci va fi gata proiectul tehnic și documentația pentru obținerea autorizației de construire, iar Municipalitatea a dat de înțeles că imediat după ce va avea documentele la îndemână va lansa procedura de achiziție pentru lucrările de execuție. Potrivit indicatorilor tehnico-economici ai investiției, aprobați în noiembrie 2019 de către Consiliul Local, viitorul complex sportiv multifuncțional de la Bartolomeu este estimat la 279,675.330 de lei, inclusiv TVA. Costurile vor depăși astfel 50 de milioane de euro, aproape de două ori mai mult față de costurile Sălii Polivalente din Cluj, care are dimensiuni similare. Justificarea oficialilor ar fi că sala din Cluj a fost construită acum 5 ani, iar investiția de la Brașov cuprinde și zona adicentă, adică o parcare la subsol și la nivelul solului și zone verzi, alei pentru circulație pietonală și carosabilă, zone de acces, promenade, zone de odihnă destinate pietonilor, servicii, restaurant. Potrivit hotărârii de Consiliu Local, sala din Brașov ar urma să fie construită pe locul fostului stadion municipal. Studiul de fezabi-litate arată că acest complex va include sala principal, cu o capacitate de 10.059 de locuri, plus una de antrenament cu gradene, cu o capacitate de 1.152 de locuri. Complexul va beneficia de toate facilitățile pentru spectatori, sportivi sau artiști, dar va avea și zone VIP sau pentru mass media. De asemenea, pentru încălzire și electrificare, au fost proiectate trei surse de alimentare cu energie regenerabilă, respective pompe de căldură, celule fotovoltaice și panouri solare. Potrivit documentației întocmite de Biroul de arhitrectură Dico&Țigănaș, Complexul Multifuncțional Sala Polivalentă Brașov ar urma să fie construit în termen de trei ani de trei ani de la începerea lucărilor.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!