Prințul Paul află astăzi decizia Curții de Apel Brașov
Dimensiune font:
Autor: M.G.,
02.02.2016
Prințul Paul, omul de afaceri Remus Truică și avocatul Robert Roșu au venit, ieri, în jurul orei 13.00, la Curtea de Apel Brașov unde s-a judecat prelungirea arestului la domiciliu pentru cei trei. Toți au cerut instanței să le înlocuiască măsura cu una mai blîndă, și anume plasarea sub control judiciar. Cei trei au părăsit sala de ședințe a Curții de Apel Brașov în jurul orei 17.00. Instanța a rămas în pronunțare pînă astăzi. La ieșirea din sala de judecată niciunul dintre inculpați nu a vrut să facă declarații legate de proces. Totuși, întrebat fiind de ziariști cum e în arest la domiciliu, Paul Lambrino a declarat că este bine, mai ales că are acasă un Carol Ferdinand mic.
Remus Truică este cercetat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat în vederea obținerii unor decizii de retrocedare ilegale pentru imobile din județul Ilfov, printre care și Ferma Băneasa. Prejudiciul estimat în dosar este de peste 135 de milioane de euro. Prințul Paul, beneficiar al acestor retrocedări, este cercetat tot în arest la domiciliu, la fel și avocatul Robert Roșu, iar Dan Andronic, Claudiu Mateescu și Marius Marcovici sînt cercetați sub control judiciar.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!