Pentru a plăti cotizațiile către cele 15 asociații din care face parte, Consiliul Județean Brașov va avea nevoie în acest an de 2,72 de milioane de lei. Astfel, potrivit proiectului de buget ce urmează a fi supus dezbaterii în ședința de plen de mîine. Cea mai mare cotizație, respectiv 1,098 milioane de lei va fi plătită Agenției de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (ADDJBv), iar alte 878.747 de lei vor ajunge în conturile Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR).
63.000 de lei pentru asociația care aduce apa în județ
Cotizații consistente, respectiv 150.000 de lei, vor fi plătite către Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Județul Brașov (APDT) și Asociația Valea Zimbrilor. Pe anul în curs cotizația pentru Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei a Județului Brașov (ADIDAJ) va fi 63.000 de lei, egală cu cea plătită de municipiul Brașov. De asemenea, Județul Brașov este și membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Asociația de Apă Sibiu (operatorul de la Sibiu deservind și municipiul Făgăraș), iar din bugetul județului va trebui achitată o cotizație în cuantum de 6.000 de lei/an.
Cotizație pentru promovarea proiectelor de dezvoltare regională
În calitate de membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Transilvaniei, CJ va plăti o cotizație în valoare de 20.000 de lei. Din această asociație fac parte județene Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, iar scopul este de a pregăti și promova la toate nivelurile proiecte pentru dezvoltarea regională de interes comun pentru cele șase județe asociate, în domeniile serviciilor sociale, de sănătate, transport, apă/apă uzată, mediu și de a obține finanțări interne și externe necesare derulării acestora. Județul Brașov este și membru al Adunării Regiunilor Europene, valoarea cotizației pentru acest an fiind stabilită la 5.175 de euro, după ce anul trecut, a fost achitată suma de 6.233 de euro.
Participare financiară la grupuri de acțiune locală, cluster și Ordine Publică
În 2016, Consiliul Județean va plăti cotizație și Agenției Metropolitane Brașov, în valoare de 5.000 de euro, plata urmînd a fi făcută în patru tranșe egale. Pentru faptul că Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Brașov (ATOP, structură care beneficiază de finanțare de la bugetul județului) este membră a Asociației Naționale a Autorităților Teritoriale de Ordine Publică (ANATOP), tot din CJ va fi achitată o cotizație în valoare de 5.000 de lei. În calitate de membru al Grupului de Acțiune Locală Asociația Transilvană Brașov Nord, administrația județeană va avea de achitat o cotizație de 35.691 de lei. Consiliul Județean va mai achita 9.500 de lei către Asociația Clusterului Regional Electronic ASCRET, 40.000 de lei către Societatea Națională de Cruce Roșie - Filiala Brașov, 28.800 de lei către Asociația Microregiunea Munții Bucegi, 90.621 de lei către Uniunea Consiliilor Județene din România și 16.536 de lei către Grupul de Acțiune Locală Valea Sîmbetei.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!