Care va fi decalajul dintre stat și privat dacă salariile bugetarilor cresc cu 10%
Dimensiune font:
Autor: M. Ex.,
20.11.2015
În prezent salariul mediu brut din administrația publică este de 3680 de lei, iar în sectorul privat depășește cu puțin 2630 de lei, potrivit datelor din Raportul pe 2014 al Consiliului Fiscal. O creștere a lefurilor bugetarilor cu 10% ar mari decalajul salarial între admnistratia publică și privat la peste 1042 de lei. În favoarea celor de la Stat, desigur. Diferența vine din politică salarială diferită dintre Stat și Privat. La cel privat, creșterea salariului vine însoțită doar de creșterea eficienței angajatului. La Stat ea vine printr-o Ordonanță de Urgență. Numărul total de angajați în sectorul guvernamental a scăzut cu 217.439 de persoane în intervalul decembrie 2008 - decembrie 2014, ajungînd la un nivel de 1,18 mil. de angajați la sfîrșitul anului trecut, după o creștere cu 165.600 de persoane înregistrată în perioada 2005-2008. Practic, cea mai mare parte a reducerii de personal a avut loc în perioada 2009-2011, cînd numărul de salariați din sectorul bugetar a scăzut cu circa 198 de mii, în timp ce în perioada 2012-2014 diminuarea a fost de circa 20 de mii de posturi.
Ajustarea înregistrată în perioada 2009-2014 s-a datorat, în principal, introducerii regulii de 1 angajat nou la 7 plecări din sistem (valabilă pînă în anul 2012 inclusiv) și s-a produs în special la nivelul autorităților executive locale (-83.238 posturi ocupate), învățămîntului preuniversitar (-40.558 posturi ocupate), sistemului sanitar, inclusiv Ministerul Sănătății
(-24.813 posturi ocupate), Ministerului Afacerilor Interne
(-13.353 posturi ocupate), Ministerului Finanțelor Publice
(-7.197 posturi ocupate) și Ministerului Agriculturii (-4.037 posturi ocupate). Pe de altă parte, în aceeași perioada au fost înregistrate creșteri la nivelul Ministerului Justiției (+2.520 posturi ocupate), Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vîrstnice (+1.631 posturi ocupate) și Ministerului Economiei (+1.534 posturi ocupate), Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (+898 posturi ocupate) și Secretariatului General al Guvernului (+513 posturi ocupate). Abandonarea acestei reguli începînd cu anul 2013 a fost menită să diminueze selecția adversă și să permită operarea unor modificări în structura personalului angajat. Astfel, reducerea operată în perioada 2009-2012 a fost realizată doar într-o mică măsură pornind de la criterii calitative.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!