Firmele își pot recruta personal de pe băncile școlii
Dimensiune font:
Autor: M.G.,
20.11.2015
Inspectoratul Școlar Județean Brașov invită agenții economici și alte instituții interesate, în calitate de potențiali angajatori, să-și recruteze viitorii angajați încă de pe băncile școlii. Firmele brașovene au posibilitatea de a-și exprima solicitările pentru planul de școlarizare în învățămîntul profesional și de a se implica efectiv în pregătirea practică a elevilor, pentru ca, la finalul școlarizării acestora, să beneficieze de șansa de a recruta și angaja cei mai buni absolvenți. În conformitate cu prevederile din metodologia privind fundamentarea cifrei de școlarizare și în baza unei proceduri adoptate la nivel național, operatorii economici sînt invitați să transmită Inspectoratului Școlar Brașov calificările și numărul de elevi de care sînt interesați pentru planul de școlarizare în învățămîntul profesional cu durata de trei ani, precum și disponibilitatea de a se implica în organizarea stagiilor de pregătire practică a elevilor, se arată într-un comunicat al IȘJ Brașov. Formularul care trebuie completat în acest scop este disponibil, împreună cu alte materiale relevante, pe site-ul IȘJ Brașov, la secțiunea Noutăți, sau pe site-ul Alege-ți Drumul!.
Pentru a fi luate în considerare la întocmirea proiectului planului de școlarizare 2016-2017, solicitările adresate, prin completarea și transmiterea acestui formular printat, semnat și ștampilat, trebuie să ajungă la ISJ Brașov pînă cel tîrziu la data de 11 decembrie 2015 - persoană de contact prof. Daniela Țucanu, inspector pentru învățămîntul profesional și tehnic.
Conform Metodologiei de organizare și funcționare a învățămîntului profesional de stat cu durata de trei ani, se pot organiza clase de școală profesională numai în unitățile de învățămînt care anexează la propunerea privind planul de școlarizare contracte-cadru, încheiate cu operatori economici/instituții publice, prin care se stabilesc condițiile colaborării, în primul rînd pentru componenta de pregătire practică a elevilor. În cadrul acestui parteneriat, deosebit de importantă este implicarea efectivă a agenților economici în colaborare cu unitatea de învățămînt, în special în ceea ce privește selecția elevilor la admiterea în învățămîntul profesional, pregătirea practică a elevilor, elaborarea curriculum-ului pentru stagiile de practică și evaluarea curentă și finală a elevilor în cadrul examenului de certificare a calificării profesionale.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!