Liberalii discută despre Orașul inteligent, la Brașov
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
20.11.2015
Liberalii se vor întîlni sîmbătă la Brașov într-o conferință regională a Comisiei pentru Fonduri Europene a Partidului Național Liberal, în care vor discuta, printre altele, despre posibilitățile de finanțare ale Orașului inteligent și punerea în aplicare a unui program de guvernare numit Reclădirea națională. Ion Dumitru, copreședintele Comisiei de fonduri europene a PNL Brașov, spune că scopul acestei întîlniri este conștientizarea faptului că în lume apare un nou concept - acela de smart city, bazat pe mediu, economie și populație. La Conferința regională PNL, denumită Orașele inteligente finanțate prin fonduri europene în exercițiul financiar 2014 - 2020, vor participa copreședinții PNL din comisiile de fonduri europene din țară, vicepreședinți sau primari. Printre cei ce vor lua cuvîntul la conferință sînt anunțați Adrian Veștea, primarul stațiunii Rîșnov, care va prezenta modelele de bune practici în dezvoltarea localității sale și va vorbi despre turism ca alternativă pentru dezvoltarea orașelor mici, Virgil Balaban, șef al Biroului Regional Brașov al Agenției de Dezvoltare Regională Centru, Lajos Vajda, președinte al Asociației Clusterelor din România, Ciprian Vișan, președinte al Asociației Oamenilor de Afaceri Pro Invest, și Alice Dudu, expert în achiziții publice al Primăriei Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!