Licitație pentru achiziția a 105 autobuze noi pentru RATBV SA
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
13.02.2018
La o săptămînă de la lansarea anunțului de licitație, 24 de firme au descărcat documentația de achiziție
Achiziția autobuzelor Diesel se va face într-un singur lot, de la un singur furnizor
Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care finanțează SC RATBV SA pentru reînnoirea flotei, a lansat licitația pentru achiziționarea a 105 autobuze noi pentru operatorul de transport public din municipiul Brașov. Anunțul de licitație, care poate fi regăsit pe portalul electronic de specialitate al BERD, a stîrnit interesul mai multor firme, spun reprezentanții RATBV, ofertele din partea furnizorilor avînd ca termen limită de depunere data de 26 martie, iar data de începere a contractului este estimată la 25 mai.
Această achiziție va fi o primă etapă de înnoire a parcului auto, spun reprezentanții Municipalității, care încă de anul trecut au arătat că Brașovul are posibilitatea de a accesa și sume din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, axa 4.1, și o altă finanțare, pentru autobuze ecologice-hibrid sau electrice, care să completeze ulterior parcul auto al RATBV.
Interes mare pentru licitația de reînnoire a parcului auto al RATBV
De la lansarea anunțului de licitație, pe 7 februarie, și pînă în prezent, 24 de firme au descărcat documentația postată pe site-ul BERD pentru achiziția autobuzelor pentru RATBV. În majoritatea lor, firmele care au fost interesate de documentații și de caietele de sarcini sînt producători sau comercianți de mijloace de transport în comun, a precizat purtătorul de cuvînt al RATBv SA, Silviu Ștefan. Cele 105 autobuze noi pentru operatorul de transport vor fi achiziționate
într-un singur lot, de la un singur furnizor, ceea ce va ajuta și la reducerea ulterioară a cheltuielilor de mentenanță, spun reprezentanții operatorului de transport public. Contractul va avea o valabilitate de 43 de luni. SC RATBV SA își va înnoi flota cu 105 autobuze urbane noi, cu motorizare diesel EURO 6 faza C (cel mai puțin poluante), cu podea joasă, accesibile tuturor categoriilor de călători, în trei variante de dimensiuni, respectiv midi, mari și articulate. Astfel, parcul auto va fi înnoit cu 30 de autobuze de 10 metri lungime, 40 de autobuze de 12 metri lungime și 35 de autobuze articulate de 18 metri lungime.
Credit pe zece ani de la BERD
Contractul pentru creditul de 114 milioane de lei între BERD și RATBV SA a fost semnat la 15 decembrie 2017 și va fi returnat în zece ani. BERD a oferit acest credit fără garanție locală, Brașovul fiind unul dintre puținele orașe din România care a obținut un astfel de contract. Cu acești bani, operatorul de transport va achiziționa,
printr-o licitație gestionată de BERD, cele 105 autobuze care vor respecta criteriile de emisie EURO 6. Utilizarea acestora ar trebui să genereze reduceri semnificative ale emisiilor de dioxid de carbon și ale altor substanțe toxice, comparativ cu actualul parc al RATBv. Este vorba despre autobuze cu motoare Euro 6, față de Euro 2, cît avem acum. În ceea ce privește emisiile de oxizi de azot, ar urma să fie o scădere de la 780 mg/km, cît se înregistrează acum în medie, la 80 mg/km. La pulberi, ar urma să fie o scădere de la 140 mg/km, la doar 5 mg/km, a explicat, la sfîrșitul lunii octombrie, Ovidiu Bucurei, directorul RATBV SA.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!