Ministrul Educației vrea să înlocuiască media claselor V-VIII cu media tezelor la materiile de bază
De asemenea, tezele ar urma să devină testări naționale cu subiect unic
Media claselor V-VIII, care acum contează în proporție de 20% din media de admitere la liceu, ar putea fi înlocuită de media tezelor de la materiile Română, Matematică și Istorie sau Geografie, potrivit unei propuneri făcute de ministrul Educaței, Valentin Popa, în urma unei discuții cu Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățămîntul Preuniversitar. De asemenea, tezele ar urma să devină testări naționale cu subiect unic.
Ministrul Educației, Valentin Popa, a propus, în cadrul unei întîlniri cu reprezentanții părinților din învățămîntul preuniversitar, ca la admiterea de liceu ponderea de 20% din media de admitere să fie reprezentată de media tezelor de la materiile de bază: Română și Matematică pentru clasele a V-a, a VI-a și a VII-a, plus Istorie sau Geografie în clasa a VIII-a. Potrivit președintelui Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățămîntul Preuniversitar, Iulian Cristache, propunerea ministrului Educației a venit în contextul în care cei mai mulți părinți doresc revenirea la examenele naționale de admitere la liceu sau cel puțin ca fiecare liceu să organizeze examenele proprii de admitere. Avînd în vedere că există un procentaj de 42% de analfabeți funcționali, dar și rezultatele slabe de la Evaluările Naționale, precum și faptul că există mulți copii care intră cu note de 2, 3, 4, 5 la liceu, majoritatea părinților își doresc reîntoarcerea la examenele naționale de amitere sau ca fiecare liceu să organizeze propriul examen de admitere. Fostul secretar de stat Preoteasa a spus că există riscul ca un elev să se blocheze în timpul unui astfel de examen, deși acesta este foarte bun. Și are dreptate. În acest context, dar și în urma cererii noastre de a fi introduse standarde unice de notare, ministrul Educației a propus această soluție, dar nu este bătută în cuie. Ea va trebui supusă dezbaterii publice. A fost o discuție, pentru îmbunătățirea sistemului, a explicat pentru HotNews.ro președintele FNAP-IP, Iulian Cristache. Potrivit acestuia, Federația Asociațiilor de Părinți va avea discuții cu toate partidele politice și în ceea ce privește Legea Educației Naționale, astfel încît să existe o viziune pe o perioadă mai mare de timp și să nu se mai schimbe Legea atît de des.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!