Într-un interviu din anul 2009 apărut în revista Teatrul azi, Vlad Zamfirescu afirma că este extrem de selectiv cu textele în care urmează să joace sau pe care le va regiza, pentru că, nu-i așa, textul este elementul de bază. Crezul său în valoarea actului teatral s-a verificat în timp, mărturie fiind și spectacolul Povestiri alese pe care l-a montat în actuala stagiune la Teatrul Sică Alexandrescu. Piesa a avut premiera în anul 1997, la Manhattan Theatre Club City Center Stage I la New-York, urmată de alte puneri în scenă în SUA, dar și la Londra. Autor este americanul Donald Margulies, cu un premiu Pulitzer pentru piesa Cină cu prieteni, montată și la ArCub de regizorul Claudiu Goga, care l-a avut în distribuție pe Vlad Zamfirescu. Cred că piesele lui Margulies i-au captat atenția lui Vlad Zamfirescu prin ale căror povești are ceva de spus și se poate exprima vizual.
Spectacolul de la Sala Studio nu este unul dinamic în sensul dorit de o anumită categorie de spectatori, cu strigăte, alergătură pe scenă sau aluzii sexuale vizibile. Este un spectacol al dialogului despre experiențe de viață, timp, profesie și, mai ales, despre relația mentordiscipol.
Decorul adecvat funcțional, semnat de Bogdan Spătaru, delimitează un loc ce compune interiorul în care cele două personaje feminine, atît numără piesa, reușesc să se cunoască. Ruth Steiner, scriitoare de succes dar și profesor la Universitate, unde predă scrierea creatoare, își așteaptă acasă studenta, pe Lisa Morrison. În fața profesoarei se înfățișeazăo tînără, poate nu atît de timidă, cît mai mult dornică să intre în universal lui Ruth, idolul său, aureolată de legenda creată în juru-i. Lisa devine insistentă cu întrebările și admirația sa. Dedată să fie independentă și singuratică, Ruth, zgîrcită cu relatarea propriului trecut, la început respinge intruziunea studentei în viața sa. Încet-încet se apropie sufletește de tînără, cu dragoste reținută, chiar țepoasă uneori. Asta la suprafață. Îi intuiește talentul, o călăuzește, îi devine mentor. Doar asta dorea Lisa! După șase ani de lucru împreună, tînăra aspirantă la gloria literară publică primul volum de proză scurtă ce-i aduce consacrarea. Într-un moment de slăbiciune sufletească, Ruth se dezvăluie în fața Lisei, povestindu-i momentele de iubire alături de poetul Delmore Schwartz, și el idol al unei generații. Pentru Lisa se dovedește un subiect numai bun pentru un viitor roman. De aici un alt nucleu al piesei: mult discutata problemă ce ține de onestitatea scriitorului, dacă viața unui apropiat este corect să fie folosită ca subiect pentru o scriere literară. Momentele de viață - am spune noi - devin poveste literară în măsura în care scriitorul își asumă libertatea creației, iar persoanele reale se înfățișează prin personaje purtatoare de sens, evitînd confuzia între planul ficțiunii și planul realității obiective. Ruth se simte înșelată o dată ce propria viață i-a fost făcută public. Astfel că teama inutilității, a vulnerabilității ființei devine drama provocată de crepusculul profesiei. Monologul lui Ruth din ultima parte este unul al iubirii captive și al singurătății. Aceasta ar fi povestea care se transformă într-un spectacol, pe cît de emoționant, pe atît de firesc.
Vlad Zamfirescu a știut să nuanțeze textul acolo unde trebuie. Ca să faci un spectacol cu două personaje, ambele feminine, este pe muchie de cuțit, pentru că la un moment dat poate interveni și sentimentul de plictiseală al spectatorilor. În acest caz trebuie să ai pricepere în a-ți alege actrițele. Și Vlad Zamfirescu a avut. Pe Viorica Geantă-Chelbea a distribuit-o în rolul Ruth, iar pe Maria Gârbovan în Lisa. Cunoscîndu-i temperamentul tumultuos al primei, a știut s-o conducș prin meandrele personajului, fără exagerări, și s-o stimuleze pe a doua, încît ambele să interrelaționeze eficient din punct de vedere artistic. Ca de obicei Viorica Geantă-Chelbea este excelentă în rol, cu acea naturalețe întălnită la marii actori. Cu virtuozitate fascinează prin felul cum ia în stăpînire partitura și se oferă jocului. Se servește de toate atuurile, trece de la un registru la altul, de la neatenția în dialog, doar la suprafață, pentru că ea își urmărește cu abilitate interlocutoarea, pînă la melancolie sau exaltarea amintirii. Își instalează cu exactitate personajul pe paliere variate de energie pentru a regla relația cu studenta preferată. Maria Gârbovan în Lisa este o apariție captivantă pentru public, cu dezinvoltura vîrstei. Traversînd cu seriozitate etapele asimilării experienței, a progresat într-un ritm uimitor. Ajunge în faza unei creații scenice personale, bine marcată. Fiind un text ofertant, actrița a avut momente convingătoare în scenele în care discuțiile lungi ar părea să scape de sub control. De remarcat felul cum a tălmăcit detaliile psihologice ale personajului. Cele două actrițe joacă bine, încît și momentele de monotonie păstrează un centru de interes. Un spectacol unitar, cu rezonanță dramatică, care e musai să fie văzut.
(Spectacolul este programat miercuri, 22 ianuarie, la sala Studio).
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!