Programul ceremoniei dedicate Zilei Unirii Principatelor Române
Vineri, 24 ianuarie 2020
- ora 11.00, Ceremonia militară și religioasă prilejuită de aniversarea Zilei Unirii Principatelor Române se va desfășura în Piața Unirii din Șchei, după următorul program:
o Întâmpinarea prefectului județului Brașov, însoțit de comandantul Garnizoanei Brașov
o Prezentarea onorului
o Salutul drapelului de luptă
o Intonarea imnului național al României
o Oficierea serviciului religios
o Alocuțiuni ale reprezentanților autorităților locale
o Hora Unirii
Spectacolul Hai să dăm mână cu mână
Vineri, 24 ianuarie 2020
- Ora 18.00, Centrul Cultural Reduta vă invită la spectacolul folcloric ,,Hai să dăm mână cu mâna, organizat de Ziua Unirii Principatelor Române. Sunt invitați soliști brașoveni de muzică populară și Ansamblul folcloric ,,Poienița. Intrarea este liberă
Spectacole de teatru
Joi, 23 ianuarie 2020
- Ora 19.00, Sala Studio Stela Popescu, Teatrul Sică Alexandrescu prezintă spectacolul cu piesa Ea si numai ea de Andrei Ivanov. Regia:Radu Ghilaș În distribuție: Anca Florea, Răzvan Grosu, Ada Galeș. Preț bilete: preț unic 30 lei; preț redus 10 lei, pentru pensionari, elevi si studenti.
Vineri, 24 ianuarie 2020
- Ora 19.00, Sala Studio Stela Popescu, Teatrul Sică Alexandrescu, spectacolul cu piesa Ea și numai ea de Andrei Ivanov. Regia:Radu Ghilaș În distribuție: AncaFlorea, Răzvan Grosu, Ada Galeș. Preț bilete: preț unic 30 lei; preț redus 10 lei, pentru pensionari, elevi și studenți.
Sâmbătă, 25 ianuarie 2020
-Ora 19,00, Sala Mare, Teatrul Sică Alexandrescu, spectacolul cu piesa Potugalia, de Zoltan Egressy. Traducător: Reka Csuros. Regia: Sorin Militaru. Distribuția: Mihai Giurițan, Ioana Predescu/Claudia Suliman, Vlad Pavel, Gabriel Costea, Marius Cisar, Mădălin Mandin, Iulia Popescu, Marius Cordoș, Anca Florea, Relu Sirițeanu. Preț bilete 50 lei.
Duminică, 26 ianuarie 2020
-Ora 19.00, Sala Mare, Teatrul Sică Alexandrescu, spectacolul cu piesa Moartea accidentala a unui anarhist, de Dario Fo;. Regia artistica: Claudiu Goga, Scenografia: Luana Dragoiescu. În distributie: Vlad Pavel, Bianca Zurovski, Marius Cordos, Iulia Popescu, Simona Pop, Mihai Bica, Claudia Suliman, Bogdan Nechifor; Pret bilete: pret unic 30 lei; Pret redus 10 lei, pentru pensionari, elevi si studenți.
Spectacole Operă
Sâmbătă, 25 ianuarie 2020
Ora 18.30, în Sala Operei, spectacolul cu operă Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti. Melodrama lirică Lucia di Lammermoor a fost compusă de Gaetano Donizetti, după un libret de Salvatore Cammarano, bazat pe romanul lui Walter Scott The Bride of Lammermoor (Mireasa din Lammermoor), fiind considerată de la primele reprezentații o capodoperă a romantismului italian. În distribuție, soliștii Operei Brasov: Maria Petcu-Catrina Lucia di Lammermoor, Liviu Iftene - Sir Edgardo di Ravenswood, Adrian Marcan - Lord Enrico Ashton, Claudiu Bugnar (debut) - Lord Arturo Bucklaw, Dan Popescu - Raimondo Bidebent, Sonia Hazarian Alisa, Aurel Aron Normanno. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc, iar regia artistică este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Viorica Petrovici. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Preț bilete: 30 lei toată sala
Duminică, 26 ianuarie 2020
- Ora 17.00, în Sala Operei, vă așteptăm la un inedit Concert oferit de cvintetul vocal ANATOLY și invitați. Grupul ANATOLY al Operei Brașov, alcătuit din Andrada Mureșan alto, Gabriel Baciu tenor I, Ciprian Cucu tenor II, Ciprian Țuțu bariton, Marius Modiga bas, este dublu câștigator al Aurului (secțiunile muzica sacră și muzică profana) la Concursul Internațional Coral Chorus Inside Advent, ediția cu numarul 40, desfășurat la Roma Italia la începutul lunii decembrie 2019. Alaturi de cei cinci membri ai grupului, în concert, vor participa Cristina Radu soprană, Lacramioara Schuller soprană, Asineta Răducan mezzosoprană, solistele Operei Brașov, acompaniate la pian de Lioara Frațilă. Evenimentul va fi prezentat de Simona Manole și Lorand Cristian, de asemenea, artiști ai Operei Brașov. Prima parte a concertului va fi dedicată folclorului românesc, în care vor putea fi audiate piese ca Hai în horă Ghe. Dima, Lăutarească V. Grefiens, Chindia A. Pașcanu sau Hora staccato G. Dinicu. La 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, și ca omagiu adus geniului muzicii, W.A. Mozart, născut pe 27 ianuarie 1756, cvintetul Anatoly consacră celor doi: Doina S. Dragoi, Floare albastră V. Spătărelu, Somnoroase păsăarele T. Flondor și două prelucrări după binecunoscute lucrări simfonice ale lui W.A. Mozart. Melomanii sunt invitați apoi să se destindă cu câteva evergreen-uri din repertoriul internațional. Preț bilete: 30 lei toată sala
Concert Filarmonică
Joi, 23 ianuarie 2020
- ora 19.00, Sala Patria, Concert de concerte- Seara Liszt; Dirijor: Aldo Sisillo(Italia); Soliști: Marco Scolastra(Italia) - pian, Marcello Mazzoni(Italia) - pian, Andrea Padova(Italia) - pian, Maurizio Baglini (Italia) - pian. În repertoriu: Fantezia pe teme populare ungare pentru pian si orchestra S. 123, Concertul nr. 1 pentru pian si orchestra în Mi bemol major S.124, Concertul nr. 2 pentru pian si orchestra în La major S.125 , Totentanz parafraza pe tema Dies irae pentru pian si orchestra S. 126. Biletele se gasesc la Sala Patria și pe www.bilet.ro. Preț bilet: 50 lei
Spectacole pentru copii
Sâmbătă, 25 ianuarie 2020
-Ora 10.30 și 12.00, -Teatrul Arlechino Brașov, spectacolul Metamorphose, de Georgeta Lozincă, Regia: Georgeta Lozincă, scenografia: Ildiko Luckacsy, muzica: Zeno Apostolache. Din distribuție: Petronela Rujan, Florența Vătavu, Marius Stroe, Alexandru Dobrescu, Adrian Dobrescu. Preț bilet: 12 lei
Duminică, 26 ianuarie 2020
- Ora 10.30 și 12.00, Teatrul Arlechino Brașov, spectacolul Cine a furat fulgii de nea?, Regia: Georgeta Lozincă, Scenografia: Ildiko Lukacsy, Distribuția: Alexandru Dobrescu, Petronela Rujan, Florența Vătavu, Erika Mihaly, Marius Stroe, Adrian Dobrescu, Adrian Iuga, Dan Zorilă. Preț bilet: 12 lei
Gala Cântecelor de Munte
Joi, 23 ianuarie 2020
- ora 20.30, Deanes Irish Pub, Gala Cantecelor de Munte. Invitat: Adrian Sărmășan, alături de Tituș Constantin, Iușia Caraiman, Marian Bârlădeanu, Piticu Tupi, Niky Puchianu.
Cupa Mondială feminină de sărituri cu schiurile
Primăria Orașului Râșnov asigură transportul gratuit al spectatorilor(dus-întors) la Cupa Mondială de Sărituri cu Schiurile, la Complexul Olimpic de Sărituri cu Schiurile de pe Valea Cărbunării, cu plecare din fața Cinematografului Amza Pellea din Rășnov. Autobuzele pleacă din Râșnov din 30 în 30 de minute, începând cu ora 11.00-vineri și sâmbătă, și 11.30, duminică. Ultimul autobuz pleacă din Râșnov la ora 15.30-vineri, și 16.00-sâmbătă și duminică și o jumătate de oră mai târziu din Valea Cărbunării.
Vineri, 24 ianuarie 2020
- Ora 12.00, Baza Olimpică Râșnov, antrenamentul oficial, iar de la ora 14.00, runda de calificări. Intrarea va fi liberă
Sâmbătă, 25 ianuarie 2020
- Ora 13.00, Baza Olimpică Râșnov, săritura de probă, manșa I, manșa finală și festivitatea de premiere. Intrarea va fi liberă
Duminică, 26 ianuarie 2020
- Ora 12.30, Baza Olimpică Râșnov, runda de calificări, manșa I, manșa finală și festivitatea de premiere. Intrarea va fi liberă
Cinemateca Patria
Vineri, 24 ianuarie 2020
Ora 19:00, Sala Patria Cinemateca, Seara filmului românesc La Gomera (2019) Regia: Corneliu Porumboiu Cu: Vlad Ivanov, Catrinel Marlon, Rodica Lazăr
Sâmbătă, 25 ianuarie 2020
-Ora 11.00, Matineu copii: Cars 2 (2011) Regia: John Lasseter Animație Dublat în limba română
- Ora 17.00, Mari actori Adevăratul curaj / True Grit (SUA, 1969) Regia: Henry Hathaway Cu: John Wayne, Kim Darby
- Ora: 19.30, Mari regizori Conversația /The Conversation (SUA, 1974) Cu: Gene Hackman, John Cazale, Allen Garfield
Duminică, 26 ianuarie 2020
- Ora 11.00, Matineu copii Pisicile Aristocrate (1970) Regia: Wolfgang Reitherman Animație, Dublat în limba română
- Ora 17.00, Golden Classics: Raiul mai poate aștepta / Heaven Can Wait (1978) Regia: Warren Beatty, Buck Henry Cu: Warren Beatty, James Mason, Julie Christie (8 nominalizări și un premiu Oscar)
- Ora 19.00, Seara de Oscar: Filiera franceză / The French Connection (1971) Regia William Friedkin Cu: Gene Hackman, Roy Scheider, Fernando Rey( 5 premii Oscar)
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!