Junii tineri din Brașov ies în a doua zi de Paște la stropit
×
ďż˝ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
29.04.2019
În a doua zi de Paște, în Transilvania s-a păstrat un obicei „parfumat“: stropitul. Băieții merg pe la casele fetelor nemăritate și le stropesc cu parfum, urându-le să fie frumoase ca florile. Obiceiul, vechi din Evul Mediu, e ținut cu sfințenie an de an în Scheii Brașvului, unde Junii duc mai departe tradiția. În Lunea Luminată, în vechiul cartier din Brașov, Junii Tineri ies la stropit și poartă minunatele costume tradiționale. Este și prima zi din Săptămâna Luminată care deschide seria evenimentelor tradiționale care se încheie cu cel mai așteptat moment din an, Coborârea Junilor în cetate, parada călări unică în Europa .
Fetele din Schei, parfumate „să nu se ofilească“
Obiceiul udatului fetelor a fost răspândit de sași, întâi în comunitățile catolice, apoi a fost preluat și de românii creștini ortodocși. Junii din Scheii Brașovului au adoptat și ei stropitul și îl duc mai departe. Sărbătoarea începe în dimineața celei de-a doua zile de Paște, cînd Junii Tineri se adună la Biserica Sfântul Nicolae din Schei. Alaiul, însoțit de lăutari, pornește pe străzi, în căutarea fetelor nemăritate. Pe drum, se cântă, se slobozesc strigături și chiote și se încinge „Hora Junilor“. Frumoasele costume ale flăcăilor pot fi văzute astfel pentru prima oară în acest an. Junii poartă pălării negre cu tricolor și la piept buchețele de flori proaspete. Băieții se împart în trei grupuri, conduși de vătaf, armașul mare și armașul mic. Pe vremuri, doi băieți din fruntea grupului duceau coșul care se umplea treptat cu ouă. Ei intrau primii în casele fetelor, spunând: „Am auzit că aveți un trandafir, am venit să-l udăm, ca să nu se ofilească“. Astăzi, când ajung la porți, junii se adresează cu urarea „Hristos a înviat!“ și sunt serviți cu ouă roșii, vin și prăjituri. Apoi, joacă hora în ograda gazdei. Fetele de măritat trebuie să-i împodobească cu flori. Ritualul stropitului se termină seara târziu, după ce se trece pe la toate fetele din Schei. Fiindcă fetele de pețit sunt din ce în ce mai puține, sunt parfumate și femeile măritate.
Versuri pentru florile nemăritate din Ardeal
„Primiți cu stropitul?“. Aceasta este întrebarea cu care băieții intră în curțile fetelor de măritat. În unele sate, conducătorul cetei de udători spune o poezie, care este diferită de la o comunitate la alta. Un astfel de salut în versuri sună cam așa: „Într-un coș cu viorele, Cântă două păsărele, Păsările ciripesc, Îmi dați voie să stropesc?“. Prin unele părți ale Ardealului, stropitorii se numesc grădinari, pentru că udă florile-fete și florile-neveste. Iată poezia pe care o spune gradinarul: „Eu sunt micul grădinar, Cu sticluța-n buzunar, Și-am venit la dumneavoastră, Să ud floarea din fereastră“. Prin alte sate, nu se ține la rimă: „Am fost într-o pădure verde, Am văzut o viorea albastră, Care stătea să se ofilească. Îmi dați voie să o stropesc?“. Bineînțeles că li se dă voie, iar aerul din casă se umple de mai multe esențe, după câte sticluțe de parfum au udătorii. Le place sau nu, fetele trebuie să accepte să fie stropite în a doua zi de Paști, fiindcă se spune că astfel nu se vor „ofili“ și vor avea noroc tot anul. Iar bărbaților care uită de acest obicei nu le va merge bine deloc. La început, fetele erau udate cu apă de fântână, dar la sfârșitul secolului XIX, a pătruns apa de colonie și astfel s-a folosit la udat sticluța cu parfum. Până la sfârșitul secolului XVIII, se stropea cu apă chiar și în familiile aristocrate. În anul 1740, la Brașov, stropitul cu apă a fost interzis pentru motivul că deteriora hainele.
Băieții sunt udați cu găleata
Nici băieții nu scapă neudați. Le vine rândul în a treia zi de Paște. Numai că fetele nu stropesc cu parfumuri fine, ci cu găleți de apă. Doar dacă se întâmplă să fie foarte frig de Paște, băieții sunt iertați. Altfel, fetele fac ciuciulete toți băieții și bărbații care le ies în cale. Ba chiar îi caută acasă și prin cotloanele curților. În unele locuri, dis-de-dimineață, udătoarele se strecoară în camerele băieților când aceștia dorm și aruncă pe ei găleți cu apă. Tradiția spune că băiatul ud leoarcă nu are voie să se supere pe fata îndrăzneață. Pe la satele din Ardeal, cele două zile de udat se încheie cu un bal organizat de tineri. Se are grijă ca toate fetele să fie invitate la dans, în funcție de vârstă. Petrecerea durează până în zori. La comunitatea germană de religie romano-catolică, și bărbații căsătoriți pot să stropească femeile și fetele. Au prioritate rudele sau persoanele cu care există relații de prietenie. Pentru germanii catolici, stropitul simbolizează dorința de bunăstare și beatitudine. La ortodocși, obiceiul a fost preluat pentru semnificația lui simplă: stropitul florilor aduce vestea bună a înnoirii și speranței, e o sărbătoare a primăverii și a Învierii.
Legendele stropitului cu apă
Legenda stropitului ne duce cu aproape două milenii în urmă, în vremuri biblice când, se spune că fiica unui evreu ar fi leșinat la aflarea veștii Învierii lui Iisus. Atunci tinerii din preajmă au stropit-o cu apă pentru a-și reveni în simțiri. Dar obiceiul udatului are rădăcini precreștine, ca simbol al vieții și fertilității. Evreii i-au stropit cu apă pe adepții lui Iisus care aduceau vestea Învierii Domnului. Dar mai există și o legendă care spune că, a două zi de Paște, o fată creștină mergea la târg să vândă ouă. Pe drum s-a întâlnit cu o altă fată, păgână, care a vrut să-i cumpere ouăle. Din vorbă în vorbă, creștina a îndemnat-o la credință creștină. Dar aceasta i-a spus: „Atunci voi crede când ouăle albe pe care mi le-ai vândut se vor face roșii“. Minunea s-a înfăptuit, ouăle au devenit roșii, iar fetele au leșinat de spaimă. Pe drum au trecut doi tineri care au alergat la prima fântână, au adus apă și le-au stropit să-și revină. Drept mulțumire, fetele le-au dăruit ouă roșii.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!