100 de ceferiști de la Regionala Brașov au oprit lucrul
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Foto: Bogdan Bălaș
Dimensiune font:
Autor: H.O.,
23.04.2014
Circa 100 de ceferiști care lucrează la Regionala Brașov au oprit, miercuri dimineață, spontan lucrul, declarîndu-și astfel adeziunea la revendicările sindicatelor din cele trei companii de transport feroviar: CFR Călători, CFR Marfă și CFR Infrastructură. Este vorba despre un protest spontan al salariaților din transporturile feroviare, acesta nefiind organizat de sindicate. Negocierile pe care sindicatele le-au purtat cu conducerea companiilor și a Ministerului Transporturilor au eșuat, iar oamenii s-au săturat de aceste negocieri interminabile fără nici un rezultat. Nici una din cele trei companii nu mai are contract colectiv de muncă, acestea expirînd la finalul săptămînii trecute. Ni se oferă o creștere salarială de 2% la CFR Călători, 2,4% la CFR Infrastructură și concedierea a 2.500 de angajați de la CFR Marfă. Sînt lucruri pe care noi nu le putem accepta. În aceste condiții oamenii ne-au comunicat că dacă noi, liderii de sindicat nu le putem rezolva problemele o vor face ei și au întrerupt lucrul. Pe raza Regionalei Brașov au staționat, între orele 7.00 și 9.00 circa 35 de trenuri, fiind afectați în jur de 100-150 de călători. În județul Brașov au întrerupt lucrurl circa 20 de persoane, din care 7 în Gara Brașov, a declarat Ion Buzatu, liderul Uniunii Sindicatelor Libere Mișcare Comercial Infrastructură Brașov.
În Gara Brașov au staționat șase trenuri, toate cu formare la Brașov, trenuri care trebuiau să plece spre Sfîntu-Gheorghe, Zărnești, Brețcu, Întorsura-Buzăului și două garnituri cu destinația București, toate trenurile pornind spre destinații la cîteva minute după ora nouă. În Gara Brașov au fost staționate șase trenuri, fiind afectați circa 60-70 de călători. Între orele 7.00 și 9.00 traficul prin Gara Brașov nu este atît de intens, vîrful de trafic înregistrîndu-se înainte de ora 7.00, a declarat și Ștefan Drumaru, șeful Gării Brașov.
Protestul din această dimineață s-a dorit a fi un semnal de alarmă către guvernanți, revendicările fiind legate de faptul că angajații din transportul feroviar nu au mai primit majorări salariale în ultimii cinci ani, dar și pentru a pune în mișcare negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivelul celor trei companii feroviare.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!