Niciun tren nu va circula miercuri între 7.00 și 9.00
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
22.04.2014
Niciun tren nu va circula miercuri între orele 7.00 și 9.00, angajații urmînd să întrerupă voluntar lucrul, ca urmare a eșuării negocierilor privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă, a declarat,azi, pentru MEDIAFAX, președintele Federației Mișcare Comercial, Gheorghe Frățică.
"Protestul nu este organizat de sindicate. Va fi vorba despre o încetare voluntară a lucrului de către cei implicați în circulația trenurilor, pentru a trage semnale de alarmă actualilor și foștilor guvernanți legate de faptul că în ultimii cinci ani nu au primit niciun procent în plus la salarii. Negocierile pentru încheierea noului contract colectiv de muncă au eșuat, ultima întîlnire cu ministrul Transporturilor fiind astăzi (marți - n.r.). Noi i-am informat pe angajați că a eșuat negocierea. Miercuri va mai fi o întîlnire cu ministrul, la 17.00", a spus Frățică.
La rîndul său, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a spus că are "informații" privind oprirea temporară a lucrului miercuri dimineață, subliniind însă că eventualul protest nu este organizat de sindicate.
Federațiile sindicale din transporturile feroviare amenințau încă din 15 aprilie că ar putea declanșa conflictul colectiv de muncă începând cu 23 aprilie, dacă pînă atunci nu vor fi încheiate noile contracte colective de muncă, care să țină cont de solicitările salariaților.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!