Patru familii nevoiașe se mută în casă nouă, la Cristian
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Foto Bogdan Balas
Dimensiune font:
Autor: »M.G.,
24.09.2013
Patru familii nevoiașe din județul Brașov, care se luptă să supraviețuiască și să își crescă
frumos copiii, au primit un dar mininat de la fundația unei importante companii de telefonie mobilă, cîte o casă în localitatea Cristian. Pentru ridicarea caselor au pus umărul peste 300 de
angajați ai companiei, ca voluntari, dar și viitorii locatari ai celor patru case, care nu s-au dat în lături de la a munci pentru propria locuință.
Cele patru case vor fi construite în cursul acestei săptămîni, cu fonduri de 110.000 de euro puse la dispoziție de fundația companiei, cele patru familii beneficiare fiind susținute de Asociația Diaconia Ajutor Internațional.
Pentru noi, este deja o tradiție să susținem, în fiecare an, construcția de case sociale. Ne bucurăm că, pînă în prezent, 178 de familii au primit o locuință datorită proiectelor finanțate de fundație, iar peste 2.000 de angajati au mers pe șantier ca voluntari, a spus Florina Tănase, director în cadrul Fundației.
Cine va locui în casă nouă
Una dintre beneficiare este familia Stan - Alexandru (29 ani) și Heidrun Marinela (23 ani) care sînt căsătoriți de patru ani și au împreună o fetiță, Alexia (doi ani). În prezent, ei locuiesc în beciul unei case din Cristian.
Familia Neacsiu Răzvan (27 ani) și Alexandra (23 ani) sînt căsătoriți de doi ani și au doi copii: David (doi ani) și Alexia (șase ani). Locuiesc, în prezent, într-o singură cameră, cu chirie, în Rîșnov.
Familia Bulgaru Ionut (30 ani) și Cristina (28 ani) au împlinit 5 ani del a căsătorie și au doi
copii Carla (doi ani) și Nadine (un an). Ionuț provine dintr-un centru de plasament din orașul Victoria, unde a locuit de la vîrsta de 9 ani pînă la 18 ani. Ionuț și familia lui locuiesc în prezent cu chirie, într-un apartament în Brașov și au dificulatăți materiale majore.
Familia Lazăr Lucian (37 ani) și Mihaela (33 ani) au opt ani de căsnicie și trei copii, Olivia (șase ani), Ruben (patru ani) și Filip (doi ani). De-a lungul anilor au fost nevoiți să se mute de cinci ori. Acum locuiesc într-un spațiu improvizat, într-o fostă hală nefolosită, împreună cu alte zece familii, în Săcele.
Ne simțim extraordinar. Am auzit anul trecut de acest proiect și am întrebat și noi, fiind în nevoie și neavînd o casă, dar nu aveam nicio speranță. Este o bucurie enormă pentru noi, a spus Lucian Lazăr.
Soția lui este în șomaj, deoarece după ce a ieșit din concediul de maternitate, la firma la care lucra postul se desființase, iar el a lucrat ca șofer, în prezent neavînd serviciu.
Copilărie decentă pentru 18 copii
Pînă în prezent, în localitatea Cristian, au fost construite opt case pentru opt familii care au în total 18 copii. Ne bucură că putem continua proiectul început anul trecut în localitatea Cristian. Anul acesta, încă patru familii se vor bucura de o locuință noua, construită cu ajutorul voluntarilor. Cele patru familii se vor alătura celorlalte patru familii beneficiare ale proiectului din 2012, ceea ce înseamnă că în Cristian vom avea deja o comunitate formată din opt familii cu 18 copii în total. Sînt 18 copii care vor avea nu numai o casă nouă, dar mai ales o copilărie decentă și fericită, a spus Lucian Gog, manager de proiect al Asociația Diaconia Ajutor Internațional.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!