Mihai Ivăncescu, fostul mare fotbalist al echipei Steagul Roșu Brașov, ar fi împlinit duminică, 22 martie, vârsta de 78 de ani. Ivăncescu s-a născut pe 22 martie 1942, în comuna Adâncata din județul Ialomița. În 1956, pe când avea avea doar 14 ani, a ajuns la Brașov și a jucat la juniorii Steagului. Mișu Ivănescu a fost un jucător emblematic al Brașovului cu peste 200 de meciuri jucate în Divizia A pentru Stea-gul Roșu Brașov. În 1970 a prins lotul României pentru CM din Mexic, împreună cu alți doi colegi de la Brașov, Nicolae Pescaru și Stere Adamache. În 1976, la 34 de ani, Ivăncescu a pus capăt carierei de fotbalist. A rămas în fotbal, mai întâi ca arbitru, apoi în conducerea lui FCM Brașov, iar în ultima perioadă a vieții a fost observator FRF. Ivăncescu și-a exprimat și opiniile profesionale în paginile cotidianului Monitorul de Brașov. Pe 1 ianua-rie 2004, la vârsta de 61 de ani, Mișu Ivăncescu a părăsit scena vieții, fiind răpus de o boală nemiloasă. O lumânare și un gând frumos, pentru cel ce a fost Mihai Ivăncescu! Dumnezeu să-l odihnească, este me-sajul lui Dragoș Ivăncescu, fiul cel mic al fostului mare fotbalist, cel care din 2009 organizează un turneu pentru copii și juniori care poartă numele tatălui său. Mihai Ivăncescu a fost mai mult decît un părinte pentru mine. Dânsul m-a adus la Brașov și toată viața nu voi uita acest lucru, declara Marian Ivan, fostul mare atacant al Brașovului.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!