Fotbaliștii echipei Cetate Râșnov încep astăzi pregătirile
După o lună de vacanță, jucătorii echipei Cetate Râșnov vor începe astăzi pregătirile. Începând cu ora 15.00, Poverlovici și compania vor efectua la baza proprie primul antrenament din 2020.
Cantonament și patru amicale perfectate
Antrenorul Florin Dîrvăreanu a stabilit programul de pregătire până la startul returului programat la începutul lunii martie. Astfel, antrenamentele vor avea loc la baza proprie, miercuri este programată vizita medicală, iar până acum au fost perfectate și patru jocuri amicale (Concordia Chiajna (L2), pe 5 februarie, la Cheile Grădiștei, CS Tunari (L3), pe 12 februarie, la Cheile Grădiștei, Aerostar Bacău (L3), pe 15 februarie , la Tărlungeni, KSE Tg. Secuiesc (L3), 29 februarie, în deplasare). În perioada 3-9 februarie este programat un stagiu de pregătire, tot la baza proprie. Ne-am propus ca până la startul returului să jucăm 6-7 meciuri de pregătire, a spus Florin Dîrvăreanu.
Patru plecări în această iarnă
În acestă iarnă, Cetate Râșnov s-a despărțit de patru jucători: Alexandru Țuțu, final de contract, Andrei Gavrilă care a ajuns la Aerostar, iar Ion Mihai și Radu Ștefan au cerut rezilierea contractelor. La finalul anului trecut, oficialii echipei au reușit să ajungă la un acord cu Andrei Poverlovici și Sorin Strătilă pentru prelungirea contractelor. Avem nevoie de 3-4 jucători, suntem în discuții și sper să rezolvăm aceste transferuri cât mai rapid, a spus Dîrvăreanu. Cetate Râșnov va începe returul pe data de 7 martie, pe teren propriu, cu Flacăra Moreni. Elevii lui Florin Dîrvăreanu au încheiat prima parte a campionatului Ligii a III-a pe locul 9 în ierarhia Seriei a 3-a.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!