ACS SR Brașov, reunire amânată din cauza problemelor
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
FOTO: Dan Potor
Dimensiune font:
Autor: Adi Marica,
13.01.2020
ACS SR Brașov și-a amânat reunirea prevăzută a avea loc astăzi. Deși jucătorii brașoveni au intrat în vacanță încă de la finalul lunii noiembrie, iar antrenorul Florin Stîngă stabilise reunirea lotului pentru 13 ianuarie, echipa nu va pleca la drum așa cum era preconizat programul. La finalul meciului de la Alexandria, Stîngă le-a dat jucătorilor un program individual de pregătire, iar săptămâna trecută antrenorul își manifesta dorința de a începe pregătirile de astăzi. Din cauza incertitudinilor de la club, Stîngă i-a anunțat pe jucători că reunirea lotului este amânată. Nu am făcut niciun fel de program de pregătire în această iarnă și nici nu am discutat cu niciun jucător pentru un eventual transfer. Nici nu aveam cum, ținând cont că și situația mea este una neclară, spunea Stîngă la începutul acestui an. ACS SR Brașov a încheiat prima parte a campionatului Ligii a III-a pe locul 10 în C3.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!