Începînd de ieri, Eugen Neagoe este noul antrenor principal al nou-promovatei în Liga 1 Sepsi OSK
Pe lista celor de la Sepsi s-au aflat Csaba László, Antonio Conceicao, Viorel Moldovan, Cristi Dulca, Mulțescu și Andone
Eugen Neagoe este noul antrenor al lui Sepsi Sf. Gheorghe. După demiterea lui Vali Suciu a urmat un interimat al lui Sandor Nagy care nu a putut gestiona situația delicată a echipei. Neagoe l-a înlocuit pe Sandor Nagy și a semnat un contract cu gruparea nou-promovată pe un singur sezon. Antrenorul oltean a fost deja prezentat la echipă și își poate prelungi contractul cu Sepsi în funcție de rezultatele pe care le va avea cu echipa. Geană se aflase, în ultimele două săptămîni, în tratative avansate cu CS Mioveni, dar a fost deturnat, în ultimul moment, de șefii lui Sepsi.
Dundee United le-a furat antrenorul
Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi, spune că prima variantă de antrenor a fost Csaba László, însă acesta a semnat cu Dundee United. Prima noastră variantă a fost Csaba László, însă cei de la Dundee United s-au mișcat mai repede și l-au convins. Am mai vorbit cu Antonio Conceicao, dar acesta a cerut timp de gîndire, cu Viorel Moldovan, cu Cristi Dulca. Pe lista noastră s-au mai aflat Mulțescu și Andone. Pînă la urmă am ajuns la un acord cu Eugen Neagoe și sper din tot sufletul să fie o mutare bună. Obiectivul este unul cît se poate de clar: salvarea de la retrogradare, a spus Laszlo Dioszegi.
Debutează la Brașov
Neagoe va debuta pe banca celor de la Sepsi, sîmbătă, de la ora 16.00, la Brașov, în meciul cu Gaz Metan Mediaș. Am avut o pauză de patru luni, patru luni și jumătate după perioada foarte bună pe care am avut-o la Iași. Sînt foarte încrezător că putem, împreună cu echipa, jucătorii și suporterii, să reușim ceea ce ne dorim și ceea ce v-ați propus încă din vară. Nu trebuie ascuns deloc faptul că obiectivul este rămînerea în prima ligă și sînt convins că putem realiza acest obiectiv, pentru că altfel nu eram aici, nu veneam, nu credeam în realizarea sa. Nu am multe să spun. Foarte important este ceea ce vom face de astăzi și aș dori ca prin lucrurile pe care le facem să ne judecați apoi. Sînt adeptul să muncim mai mult decît să vorbim. Rezultatele să vorbească, a comentat și Eugen Neagoe, noul antrenor principal al Sepsi OSK. Ca antrenor principal, Eugen Neagoe a antrenat următoarele echipe: Universitatea Craiova (2005), Pandurii Tîrgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, ASIL Lysi, din nou Universitate Craiova (2009), Aris Limassol, Nea Salamis și CSM Politehnica Iași. Ca antrenor secund a făcut parte din stafful vărului Victor Pițurcă la echipele: Steaua, Universitatea Craiova (2010), Al-Ittihad, dar și la naționala României.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!