Antrenorul grupei 2010-2011 de la clubul Junior Brașov, Imre Janko, a început recuperarea la o clinică din București, iar săptămîna viitoare va fi prezent la Oradea unde i s-a comandat o proteză performantă
Cel mai important este că Imre va merge din nou pe picioare, spune Florin Milășan
Imre Janko va putea merge din nou cu ajutorul unor proteze performante! Antrenorul brașovean a suferit, pe 3 august, un accident tragic la Constanța. Lui Imre i-a fost amputat un picior, iar medicii de la Spitalul Clinic de Urgență Constanța au reușit să-i salveze piciorul drept. Faptul că medicii au reușit să-i salveze piciorul drept este un adevărat miracol. Din zece medici, nouă au spus că piciorul trebuie amputat! Unul singur a spus că se poate. Este vorba de medicul Victor Butnaru, cel care a fost alături de Imre încă de la început. Este extraordinar!, spune Florin Milășan, cel care împreună cu cei de la clubul Junior Brașov a demarat campania umanitară Imre Janko#. Numeroase personalități ale sportului sînt alături de antrenorul brașovean Imre Janko și susțin această campanie. Simona Halep, Gică Hagi, Marius Lăcătuș, Nicolae Pescaru, Marian Ivan, Gică Popescu, Ciprian Marica, Paula Ungureanu, Daniel și Vali Isăilă, Alex Mateiu, Alex Chipciu, Mariana și Sorina Tîrcă, Cristina Vărzaru, Romeo Surdu, Ionel Ganea, Florin Iacob, Cristi Ionescu, Attila Hadnagy sau Eliza Buceschi sînt doar cîteva nume din lumea sportului care susțin campania Imre Janko#.
Din nou pe picioare
La mijlocul lunii septembrie, Imre a fost externat, a ajuns acasă la Brașov, iar de săptămîna trecută a început recuperarea la Institutul Național de Medicină și Recuperare Sportivă din București. Imre va sta pînă la finalul acestei săptămîni la București, iar săptămîna viitoare va fi transportat la Oradea, la Clinica Theranova, unde i s-a comandat o proteză performantă. După negocieri cu reprezentanții firmei din Oradea, costurile protezei au ajuns la 10.000 de euro. Imre va fi internat la clinica din Oradea timp de o săptămînă, după care va putea merge din nou. Cel mai important este că Imre va merge din nou pe picioare, a spus Florin Milășan.
Turneu caritabil
În perioada 30 noiembrie -1 decembrie, Clubul Sportiv Junior Brașov împreună cu cîțiva prieteni ai lui Imre organizează un turneu caritabil la Brașov, la balonul din Răcădău de lîngă Școala Generală Nr. 4, la care vor participa, în premieră, toate cluburile din Brașov. La acest turneu pentru copii la categoriile2007, 2008, 2009 și 2010 vor participa 32 de echipe de la cluburile Junior Brașov, Kids Tîmpa, Corona, ACS Tîmpa, ACS Steagu Roșu, CSȘ Brașovia, Forex Brașov, AS SR Brașov, Colțea Brașov, ACSM Codlea, Kinder Brașov și Oltul Făgăraș. Donațiile venite din partea echipelor participante (150 lei/echipă), alături de contribuțiile participanților vor merge către Imre Janko! Pe parcursul celor două zile ale turneului Fotbal din Suflet pentru copii se va organiza o tombolă cu scop caritabil avînd ca premii: 4 tricouri originale semnate de 4 jucători importanți din Liga 1 și 4 mingi de fotbal cu autograf! Pe lîngă acest turneu se încearcă organizarea, în luna decembrie, a unui bal caritabil la care să fie scoase la licitație mai multe obiecte prețioase, printre care racheta de tenis primită de la Simona Halep, dar și tricourile lui Alex Chipciu, Nicolae Stanciu, Răzvan Marin, Ramona Farcău, Eden Hazard și Ciprian Tătărușanu.
Cei care doresc să doneze, o pot face în cele două conturi deschise pe numele mamei lui Imre, Janko Zamfirița.
Lei: RO29BRDE080SV62002720800
Euro: RO73BRDE080SV62002810800
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!